CRISTIAN VASILE, VIAŢA COTIDIANĂ ÎN TIMPUL „MARELUI RĂZBOI“

Vorbeam cu ceva timp în urmă despre cărţile, studiile şi lucrările neglijate, apărute în contextul celebrării a 100 de ani de la Marea Unire şi de la încheierea Primului Război Mondial. A trecut pe nedrept neobservată o realizare istoriografică deosebită, impulsionată de sărbătorirea Centenarului de la terminarea „Marelui Război“ – Bogdan Popa, Radu Tudorancea (coordonatori), Războiul de fiecare zi. Viaţa cotidiană în tranşee şi în spatele frontului în Primul Război Mondial (1914-1919), Institutul de Istorie „N. Iorga“ – Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2018, 466p.

Este vorba despre un volum care, aşa cum spune şi prefaţatorul (Ovidiu Cristea), nu surprinde „flamuri viu colorate şi generali care rostesc discursuri mobilizatoare“ (p. 10), ci deplasează accentul de la desfăşurarea confruntărilor militare, de la viziunea triumfalistă asupra participării României în război către cei mai degrabă neglijaţi de „marea istorie“. Cartea – care adună comunicările unei conferinţe de amploare ţinută la finele lui 2018 – se înscrie într-o tendinţă specifică mai ales ultimilor ani, prin abordarea unor teme de cercetare altădată marginale precum: memoria războiului, consecinţele retragerii din Moldova de la finele anului 1916, situaţia femeilor, copiilor şi a civililor (p. 11). Lucrarea rezultată conţine teme incitante care discută dimensiunea teoretică a cercetării, rolul documentului social, procesul de examinare a surselor istorice şi a utilităţii lor, geneza, alcătuirea şi impactul jurnalelor, însemnărilor şi al memoriilor de război, tribulaţiile vieţii cultural-artistice sub ocupaţia Puterilor Centrale, propaganda de război şi experienţa dramatică a prizonieratului şi a refugiului din faţa inamicului, de multe ori un exil într-un teritoriu străin şi/sau ostil.

Ne-a atras în primul rând atenţia studiul profesorului Zoltán Rostás – Document personal şi istorie orală. Ocupaţia germană din Bucureşti, 1916-1918 (pp. 19-30) – care aduce la lumină geneza unei cărţi care i se datorează (Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elisabeta Goga-Odobescu. Jurnalul din perioada 1916-1918, Bucureşti, Editura Paideia, 2004), punând în paralel două surse istorice: însemnările din timpul Marelui Război ale Elisabetei Goga-Odobescu (de origine aristocratică) şi relatările aceleiaşi venerabile doamne peste 70 de ani din interviul de istorie orală pe care autorul i l-a luat. Compararea textului interviului de istorie orală (realizat în anii 1980) cu jurnalul ţinut în timpul ocupaţiei germane este revelatoare pentru utilitatea ambelor surse (p. 26), scoţând la lumină procesul de (re)construcţie a memoriei. Aşa se explică poate de ce, peste şapte decenii, ocupanţii germani ai Bucureştilor nu mai apar în culori atât de întunecate cum sunt prezentaţi în jurnalul scris în vreme de război (p. 29). Între timp, diarista şi românii, în general, trăiseră atât ocupaţia sovietică/rusă, cât şi „autoocupaţia“ comunistă românească numită de unii naţional stalinism (sau stalinism naţional).

Apelând inclusiv la documente de arhivă (din fondul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice), cunoscutul istoric de artă Adrian-Silvan Ionescu – în articolul Viaţa culturală în capitala ocupată, 1917-1918 (pp. 39-53) – surprinde paradoxul existenţei unei vieţi culturale bucureştene foarte intense în plină ocupaţie germană. Până la urmă însă, aşa cum dovedeşte autorul, a fost vorba despre o iluzie a normalităţii, bine întreţinută de acţiunile propagandistice ale administraţiei germane. De altfel, „principalii beneficiari ai programului cultural-artistic al Capitalei erau tocmai militarii din trupele de ocupaţie ale Puterilor Centrale, deoarece elita şi publicul de bună calitate boicota toate spectacolele şi manifestările, indiferent dacă interpreţii sau expozanţii erau locali sau străini“ (pp. 52-53).

Dana Costin – sociolog şi istoric deopotrivă – schimbă registrul şi se ocupă de jurnalele şi memoriile de război ca surse legitime de documentare pentru o istorie a vieţii cotidiene în timpul Primului Război Mondial (Journals and Memoirs as Legitimate Sources of Documentation for an Everyday History of World War I, pp. 68-83), demersul său înrudindu-se întrucâtva cu cel al lui Zoltán Rostás. Studiul Danei Costin se concentrează asupra subiectului documentelor personale în relaţie cu adevărul istoric, exemplificând prin aducerea în prim plan a jurnalului datorat sublocotenentul Ion D. Isac (învăţător la origine) şi a memoriilor redactate la mult timp distanţă de locotenentul Polihron Dumitrescu. Analiza autoarei ia în considerare atât momentele diferite ale redactării, cât şi provenienţa socială distinctă a celor doi memorialişti. Ambii autori descriu acelaşi context istoric, dar o fac din altă perspectivă şi cu alte mijloace. Polihron Dumitrescu – militar de carieră – a fost avansat peste decenii la gradul de general; ar fi util de comparat în ce măsură rememorările sale păstrate în arhiva fostului Institut de Studii Social-Politice (Institutul de istorie al PCR) – intitulate „Amintiri ale generalului maior în rezervă Polihron Dumitrescu despre războiul din 1916-1918 – Bătălia de la Oituz şi Mărăşti şi despre Misiunea Militară Franceză în România“ – diferă sau nu de textul care a fost tipărit în anul 1968 şi probabil a mai trecut odată prin filtrul cenzurii instituţionale (vezi Polihron Dumitrescu, Ascultând chemarea. Amintiri din primul război mondial, Bucureşti, Editura Militară, 1968).

Remarcăm în final şi contribuţiile celor doi coordonatori, ambele în engleză – Bogdan Popa (un text provocator despre literatura de război şi comerţul cu carte în România interbelică: A Game of Memory: War Literature and Book Trade in Interwar Romania, pp. 198-209) şi Radu Tudorancea (un studiu consistent despre traumatica experienţă a românilor refugiaţi pe teritoriul Rusiei: Everyday Life as a Refugee. Romanian War Refugees from Moldavian to Russian Refugeedom, pp. 394-444). Meritul lor este şi acela că au adunat în paginile volumului texte datorate unor specialişti cu preocupări diferite, istorici, sociologi, istorici de artă, filologi etc., dar care – prin tematică – se circumscriu obiectivului general de a reflecta în principal asupra vieţii cotidiene din timpurile Primului Război Mondial. O ilustraţie grafică deosebită, cu fotografii rare, însoţeşte această carte de referinţă. Un singur regret ar fi acela că eforturile instituţionale, ca şi cele ale coordonatorilor, nu au fost recunoscute tocmai la nivel oficial, ceea ce poate confirmă odată în plus şi eşecul instanţelor de validare (academică şi simbolică).