Şi-această floare
fără nume…
Cum s-o numesc?
Eu îi voi spune
Floarea Îngîndurare
(Pentru că stă cu capul plecat
– un singur şi greu vegetal clopoţel
întunecat).
Brăţară din trifoi roşu ţi-am făcut
şi nu ţi-am mai dat-o
am lăsat-o în iarbă.
Au trecut de atunci 40 de ani.
Vrei să-ţi fac o brăţară nouă?
Trifoiul roşu iar a-nflorit.
Totul e efort
Şi inadecvare.
Uite, flori de păducel
Pentru tine
Cel ca mine.
Şi frunză de roiniţă
Lavandă şi romaniţă
Pentru cel
Care somn nu mai are
Şi-ar vrea linişte
Şi acel fel de uitare
Despre care nu mai spunem acum
Nimic.
Ascunsă, încolăcită în sine
îi vei vedea mai încolo lenta şi sigura
desfăşurare
fiecare frunză mică îşi are
model în frunza cea mare
care e, prin repetiţie, cu totul
ea însăşi.
Şi pînă nu îşi termină cochilia
nu e-mplinit
pur şi simplu – chiar şi să vrea –
nu se poate opri.
Deşi n-o vede dinafară – lucrarea-i –
el ştie,
cînd se retrage
în camera din urmă
că va fi terminat.
Încununarea
corpului său
îi e
şi adăpost.
Bătrîneţea e un animal mare
ne înghite pe fiecare.
Ştii ce se-ntîmpă acolo
la adîncime, sub ape?
Pe lume-au venit naupli, sumedenie
ce-aşteaptă să se prefacă-n transparente
zoee.
Ce-nseamnă naupli, zoee?
Sînt hialine fiinţe
copiii de crustacee.
Transparenţa e o formă de viaţă
pînă cînd totul devine
luptă şi apărare.
Sau întîmplare.
Zoee, naupli
pe voi vă aşteaptă
acei centupli
cu gura mare.
Mult noroc!
Căci şi voi aveţi nevoie
de un înger, o fee
naupli, zoee.
Totul e val
vertical.
Te laşi înălţat.
Crab mic, cum ştii tu
pierzînd ceva din tine
să te refaci în întregime!
Şi tu salamandră.
Şi tu melc
prin autodecapitare
refăcînd un corp nou.
Ce magie!
(Ce oroare!)
n-are solzi, nu străluceşte
dar e unic
nu se-asamă
cu ai săi din regn, din specie
se plimbă pe verticală
şi-are-o coadă terminală
înăuntru răsucită
tata-i mamă
şi mai zic că e
tainică ideogramă
(pentru mine)
Dar eu îmi fac crisalidă
de hîrtie
acolo cresc o mie
de gînduri
care ţes
făptură mereu nouă.
(poezii din Cartea plantelor şi animalelor, în curs de apariţie la Editura Nemira, colecţia Vorpal)