In memoriam Ştefan Cazimir

S-a stins din viaţă Ştefan Cazimir, important istoric literar şi eseist, unul dintre specialiştii de vază în opera lui I.L. Caragiale. S-a născut în 10 noiembrie 1932, la Iaşi, a făcut liceul la Piatra Neamţ şi apoi a urmat Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1955. Din acelaşi an, a devenit cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Doctor în Filologie cu teza „Aspecte ale comicului la Caragiale“ (1967). A debutat editorial în 1962, cu antologia comentată „Pionierii romanului românesc“. A realizat şi alte antologii, una de amintiri despre Caragiale, alta a umorului liric, şi a îngrijit ediţii din Caragiale, N. Gane, Delavrancea, Aricescu, Bujoreanu, Filimon. A colaborat la „România literară“, „Viaţa Românească“, „Steaua“, „Luceafărul“, „Revista de istorie şi teorie literară“, „Apostrof“ ş.a.. A publicat volume de istorie literară, prin care a devenit unul dintre cei mai importanţi istorici literari postbelici, şi eseuri: „Tensiunea lirică“ (1971); „Stelele cardinale“ (1975); „Pygmanolion“ (1982); „Nu numai Caragiale“ (1984); „Alfabetul de tranziţie“ (1986, ediţia a doua, revăzută, 2006); „I.L. Caragiale faţă cu kitschul“ (1988, 2012); „Pentru contra“ (1991); „Râsete în Parlament“ (1993); „Caragiale e cu noi!“ (1997); „Honeste scribere“ (2000); „Caragiale recidivus!“ (2002); „Potcoave de purici“ (2002). „Sabia şi Imperiul“ (2017).

Premii: Premiul de critică, eseu, istorie literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1984); Premiul Opera Omnia al Filialei de Critică, Istorie literară şi Eseistică a Uniunii Scriitorilor din România (2018). Prin dispariţia lui Ştefan Cazimir, lumea literară din România suferă o grea pierdere. (Apostrof)