ION BUZAŞI: TEODOR MURĂŞANU
În biografia intelectuală a lui Teodor Murăşanu, scriitorul de la a cărui trecere la cele veşnice sau împlinit în această primăvară cinci decenii şi jumătate, Blajul ocupă un loc important. Este oraşul studiilor sale liceale, în care se bucură de aprecierea scriitorului ardelean Al. Ciura, profesorul său de limba română. În publicaţiile blăjene, „Unirea“ şi „Revista politică şi literară“ se va petrece şi debutul său poetic şi, o vreme, înainte de a pleca la Facultatea de Teologie din Budapesta, a lucrat în redacţia acestor gazete. Blajul l-a fortificat moral, după mărturisirea istoricului Camil Mureşan, fiul său, să înfrunte încercările vieţii: în 1935, moartea prematură, la numai 15 ani a fiicei sale, Doina, iar după 1948, două perioade de umilitoare detenţie la Turda şi Aiud. Cei care l-au cunoscut au spus că nici în aceste momente grele nu l-au văzut disperat sau lamentându-se, „…cred că a fost chestiune de autodisciplină, de demnitate impusă. Teodor Murăşanu a fost, în general, un om discret. Confesa numai lucruri pe care, în prealabil le judecase potrivite de a fi dezvăluite. Multe unghere din personalitatea lui intimă rămâneau deliberat tăinuite şi unele au rămas, poate, pentru totdeauna astfel. Aş mai avansa ipoteza că în această ultimă trăsătură se înserase şi educaţia primită la Şcolile Blajului, apoi în studiile sale iniţiale de teologie catolică şi în cei câţiva ani de preoţie. Toate acestea erau astfel concepute încât să concureze la realizarea unei personalităţi echilibrate, acceptând viaţa ca pe o datorie, cu părţile ei bune şi rele, cu satisfacţiile şi nefericirile ei“. (v. Teodor Murăşanu, un poet care a trăit demult…Ediţie îngrijită de Aurel Podaru, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998, p. 162-163)
Poate că mai mult decât scriitorul Teodor Murăşanu, istoria literară va reţine pe animatorul cultural Teodor Murăşanu, redactorul revistelor „Abecedar“, în a doua etapă a apariţiei sale şi, mai ales, „Pagini literare“, care alături de „Gând românesc“ a lui Ion Chinezu au contribuit la înnoirea liricii ardelene. La ambele găsim printre colaboratori pe scriitorii blăjeni, unii afirmaţi deja, alţii la începutul activităţii literare: de la Ion Agârbiceanu, până la Pavel Dan şi Radu Brateş.
Ion Agârbiceanu (1882-1963) îi adresează două scrisori: în prima, din 8 sept. 1959 îi solicită un număr din revista „Pagini literare“ în care a publicat nuvela Mama „pentru că ţine destul de mult la ea şi vrea s-o aibă între postumele sale literare“ (v. Teodor Murăşanu, Corespondenţă. Ediţie îngrijită de Ileana Ghemeş. Cu un Cuvânt înainte de Mircea Popa, Aeternitas 2006, p. 25)[1]. Într-o altă epistolă, consideră că este o nedreptate scoaterea lui din învăţământ (după 1948) şi îi recomandă să solicite o pensie de la Uniunea Scriitorilor (ed. cit., p. 26); îi trimite cu autograf primele două volume de Opere (ediţia Pienescu), care începuse să apară, şi o declaraţie care „poate“ l-ar ajuta să-şi recapete pensia, şi-i spune că-şi aduce cu duioşie aminte de cronica pe care Teodor Murăşanu a consacrat-o la apariţie romanului Licean…odinioară (p. 27). Îl întreabă dacă ştie cine e scriitorul cu pseudonimul Veniamin Negru (avansează ipoteza că poate fi Eugen Goga, fratele poetului; cere detalii despre pana de aur primită în dar de G. Bariţiu de la Reuniunea Femeilor Române şi păstrată multă vreme la Muzeul din Blaj şi de mirare că Agârbiceanu nu are cunoştinţă de ea, dar mărturiseşte cu mândrie că şi el a primit o pană (vârful, se înţelege!) la căsătoria sa în 1906, din partea redacţiei ziarului „Unirea“ şi în special a lui A. C. Domşa, directorul publicaţiei.
Ilie Dăianu (1869-1954?) îi solicită de asemenea un nr. din „Pagini literare“ care a fost semnalat elogios în revista „Ţara“ şi-i spune că ar fi „un gest la loc“, dacă ar trimite numărul şi d-nei Fatma Oct. Tăslăuanu care e prezentată într-un articol din revistă, pentru ele „ţi-aş plăti cu colaborarea mea“ (p. 114).
Poetul Ovidiu Hulea, coleg de clasă la liceul blăjean, îi mulţumeşte pentru cronica dramatică la „Învierea“ care i-a risipit melancolia ce l-a stăpânit „de când cu prigoana de neînţeles la care a fost expusă, fiind scoasă în ultimul moment din actuala stagiune“ (p. 219).
Filosoful neotomist blăjean Ioan Miclea (1902-1982), colaborator la „Pagini literare“, îi trimite încă o dată pagina, rătăcită în redacţie, dintr-un articol al său, şi în ian.1944, însoţeşte eseul expediat „pentru preţioasa noastră revistă“ de această urare: „Doresc, Stimate Domnule Director, ca să puteţi conduce încă mulţi ani revista «Pagini literare» în condiţii atât de alese. Şi s-aducă Dumnezeu ziua când vom vedea cu ochii realizarea unicului mare gând românesc România Ardealului întreg“ (p. 257).
Evocatorul duios al Blajului de altădată, Al. Lupeanu-Melin (cartea lui Evocări din viaţa Blajului rămâne una de referinţă despre personalităţile Micii Rome!), îl informează că în buna tradiţie a Blajului, vor să scoată un Calendar pe 1925 şi deoarece „părţii literare vor să-i dea importanţa şi înălţimea cuvenită“ îi solicită colaborarea pentru că „în lumea foarte alunecoasă de astăzi, trebuie să căutăm o concentrare a acelor cari mai cred cu îndărătnicie în idealuri! Şi Blajul nostru, în această privinţă, a dat bune şi măreţe pilde în trecut. Iar «sămânţa blăjenilor» numai s-a cam resfirat, dar n-a pierit“ (p. 250).
Ionel Neamtzu, scriitor blăjean şi colaborator la „Pagini literare“ cu fragmente din romanele sale, află „adevărul îngrozitor“ pe care i l-a dezvăluit necrologul, publicat în revistă, despre moartea fiicei sale Doina, în primăvara anului 1935, în vârstă de 15 ani, şi impresionat îi scrie că „acesta nu mai e un necaz familiar, e o tragedie“, şi transmiţându-i condoleanţe îl asigură că este „cu tot sufletul alături de durerea ce o resimţiţi“.
Augustin Caliani (1879-1969), decanul de vârstă al corespondenţilor a fost mai ales un om de şcoală, la Blaj şi la Bucureşti, unde a funcţionat ca director în Ministerul Educaţiei Naţionale, colaborator la publicaţiile blăjene, se bucură la vestea unei posibile reeditări din scrierile preotului şi profesorului Al. Ciura, la care s-a angajat un cărturar timişorean Aurel Millea şi-l roagă pe Teodor Murăşanu să-l sprijine, trimiţându-i cărţile lui Al. Ciura şi propunând sumarul viitoarei posibile antologii. Apariţia cărţii este mereu amânată, apare în sfârşit la Editura pentru Literatură, în 1966, dar numai ca ediţie îngrijită de Aurel Millea, şi cu prefaţă de Mircea Zaciu.
Enigmatic este printre „corespondenţii blăjeni“ Dimitrie Damian, care în primăvara (martie-aprilie) 1943 îi trimite lui Teodor Murăşanu două scrisori, comunicându-i disponibilitatea lui de a colabora la „Pagini literare“, cu poezii şi însemnări. Zic „enigmatic“ pentru că numele lui nu este pomenit nici în dicţionarul Dascălii Blajului de Nicole Comşa şi Teodor Seiceanu apărut la Editura Demiurg în 1994, şi în această ediţie din Corespondenţă Teodor Murăşanu nu găsim nicio informaţie despre el.
Cei mai importanţi corespondenţi din Blaj sunt Radu Brateş (Gh. I. Biriş, 1913-1973) şi Pavel Dan (1907-1937). Sunt şi cei mai importanţi scriitori pe care Blajul i-a dat literaturii interbelice. Ei încep să colaboreze la publicaţiile lui Teodor Murăşanu încă din perioada studenţiei. Colaborează constant şi redactorul apreciază elogios şi paginile trimise, şi sugestiile sau recomandările propuse pentru o mai bună ţinută a revistei. Dar amândoi vor părăsi spre mâhnirea lui Teodor Murăşanu gruparea revistei „Pagini literare“. „Regret că sunt nevoit să mă despart de revistă, de care mă leagă totuşi frumoase amintiri“ spune Radu Brateş. Îl nemulţumeşte „caracterul polemic sau tonul admirativ“ al unor pagini, care servesc „tot mai mult interese personale decât un ideal artistic“ şi menţionează eseul lui Gr. Popa, Fenomenul românesc în Ardeal cu „opinii tendenţioase“ pe care „nu pot nici într-un caz să le semnez“. O cauză asemănătoare invocă şi Pavel Dan, la renunţarea colaborării, invocând numele aceluiaşi scriitor, dar într-un context accentuat polemic, specific stilului său epistolar şi publicistic: „Autorii şi oamenii cei mai diferiţi şi din limbile cele mai neînrudite, de la Apus la Est, de la Sud la Nord, Pindaros pe care nu l-a citit în original, Dante, scriitorii nordici, toţi sunt mânuiţi şi vânturaţi de crezi că a fost cumătru cu ei“. (p.91). Îl agasează stilul pretenţios pedant şi abundenţa de citate din eseurile lui Grigore Popa, de multe ori nejustificate. Dar, mai ales, atacurile acestuia la adresa lui Ion Chinezu, redactorul revistei „Gând românesc“, pe care Pavel Dan îl aprecia în mod deosebit şi la revista căruia începuse să colaboreze îl fac să se retragă din gruparea revistei „Pagini literare“. „Cred însă – spune Camil Mureşan, într-un interviu din 1998 – că decisivă pentru supărarea lui Pavel Dan a fost apariţia în «Pagini literare» a unor atacuri la adresa redactorului revistei «Gând românesc» de la Cluj, criticul şi istoricul literar Ion Chinezu, la care Pavel Dan ţinea mult şi pe bună dreptate. Atacurile respective n-au fost datorate lui Teodor Murăşanu şi el nici nu le-a acceptat bucuros, dar, ca şi în alte ocazii, n-a putut decreta o cenzură personală asupra opiniilor colaboratorilor săi. Şi apoi, între revistele vremii, se mai expediau reciproc săgeţi înveninate, şi nimeni nu se supăra definitiv. Dovadă şi faptul că relaţiile lui Teodor Murăşanu cu Ion Chinezu s-au restabilit nu după multă vreme, acesta din urmă poposind de câteva ori în casa profesorului, la Turda, mai ales în timpul războiului“ (v. Teodor Murăşanu, un poet care a trăit demult…ed. cit.,p.165).
Scriitorii blăjeni au apreciat unanim rolul de mentor literar şi animator cultural al lui Teodor Murăşanu. În 1962, când profesorul de la Turda traversa o perioadă grea a existenţei sale, Ion Agârbiceanu îi scria: „Recunosc că aprecierea de care trebuia să te bucuri s-a ascuns mereu de d-ta. Ce să spun: Dumnezeu ştie de toate şi în faţa lui se vor recunoaşte toate meritele pe care le are fiecare om. Cred că odată se va şti şi aici ce scriitor ai fost şi cât ai jertfit pentru viaţa culturală a neamului şi cu revistele ce ai editat“ (p.28). Iar Radu Brateş, amintindu-şi de începuturile sale literare îi scria rânduri pline de recunoştinţă în numele său şi al generaţiei sale: „Faptul că unor tineri necunoscuţi le-aţi acordat încredere ca unor scriitori consacraţi, a făcut mult pentru stăruinţa lor în ale literaturii. Aceasta o pot recunoaşte şi Beniuc, şi Giurgiuca şi alţii. Cu Pavel Dan am vorbit de multe ori despre meritele Dvs. în această direcţie“ (p.71).
[1] Toate citatele sunt preluate din această ediţie.