ŞTEFAN BOLEA: „DESCRIPTIO MOLDAVIAE“

Ziua 1

• Casa lui Sadoveanu, Fălticeni.

În 22 mai, la 8 fix am pornit cu partenerul meu de călătorie (& şoferul), Paul Chetreanu-Don din Cluj. Înainte de ora 10, eram deja în pasul Tihuţa (pasul Borgo în romanul lui Bram Stoker). Pentru mine, trecătoarea va fi mereu asociată cu preludiul la Das Rheingold, amintindu-mi de scena din Phantom der Nacht, în care Jonathan Harker traversează pragul dintre cele două lumi la asfinţit, grăbindu-se spre castelul „contelui“. Înainte de 13, am ajuns la impresionanta mănăstire Voroneţ, pe care am vizitat-o pentru prima dată. Ne-ar fi plăcut (şi mie, şi lui Paul) să participăm la un tur ghidat, care să ne iniţieze în simbolismul complex al picturilor murale: Judecata de apoi era teribilă. Lacul lui Eminescu (14,30) de la Ipoteşti a fost următoarea oprire. L-am mai vizitat în 2004 împreună cu Petrişor Militaru, fiind amândoi laureaţii unui concurs de poezie. E la fel de seducător şi azi: mi-l imaginez pe poet scăldându-se la miez de noapte sub cerul înstelat, recreând o scenă din Immortal Beloved. La 16 eram la mănăstirea fortificată Dragomirna, a cărei sobrietate îţi impune o stare de spirt solemnă. Pentru că era foarte cald şi nu luasem micul dejun, nici eu, nici Paul, ne-am oprit la un restaurant din Suceava să mâncăm un şniţel. La 18,15 ne-am încurcat puţin în Fălticeni până am dat de casa lui Sadoveanu. Voiam numai să-l salutăm. La 19 am ajuns la Paşcani pentru a arunca o privire pe ruinele Palatului Cantacuzino. La 19,30 ne-am oprit la Mirceşti, tot pentru un salut, de data aceasta adresat lui Alecsandri. Puţin înaintea apusului (20), eram la ultimul obiectiv al călătoriei: cimitirul evreiesc din Roman, unde a fost înhumat Max Blecher. Pentru că nu era nicio indicaţie pe net, am încercat, fără izbândă, să ne orientăm după un documentar de pe Youtube, filmat în preajma mormântului. Un câine scăpat din lanţ ne-a îngreunat munca detectivistică, soluţionată de Paul după vreo jumătate de oră de căutări. Cimitirul, aproape abandonat, neîntreţinut şi uitat, cu multe lespezi distruse, în sine avea potenţial filmic, amintind cumva şi de videoclipul Gone with the Sin sau de scene din Interview with the Vampire. M-a deranjat atât lipsa de interes a autorităţilor din Roman, care ar fi putut să ofere indicaţii clare legate de mormântul scriitorului (şi chiar un traseu cultural), cât şi faptul că Blecher nu se regăsea pe lista personalităţilor oraşului. Încă de la 16 ani, când l-am citit, pornind de la o observaţie critică a lui Manolescu pe coperta a patra a uneia din cărţile lui Cărtărescu, Blecher a devenit unul din autorii mei preferaţi. Iar la premiera Inimilor cicatrizate de la Festivalul de Film de la Viena, un prieten austriac mi-a spus că filmul/romanul i se pare un Munte vrăjit mai întunecat.

După apus am pornit spre Ţibăneşti, unde avea să stau o lună la o bursă de creaţie oferită de Cărtureşti.

Ziua 2

• Lacul lui Eminescu, Ipoteşti

A doua zi, nemaifiind presaţi de timp, ne-am plimbat prin centrul Iaşiului, pe Lăpuşneanu (şi nu numai), inspectând anticariatele. Am fost dezamăgiţi de oferta slabă, dându-mi seama că anticariatul academic din Cluj este, prin contrast, o adevărată instituţie. Mi-am găsit numai volumul 3 din Plutarh şi volumul 8 din Blaga, care îmi lipseau, dar într-o stare nesatisfăcătoare. Casa memorială Topîrceanu de pe strada Ralet este practic o cameră, care servea drept redacţie Vieţii româneşti. Interesante fotografiile, colajele, desenele şi picturile poetului. Pe aceeaşi stradă găsim ruinele maiestuoase ale imobilului paşoptistului Dimitrie Ralet. Am participat, în continuare, la un tur ghidat al bojdeucii Ion Creangă. Cea mai bună camera era păstrată de gazdă pentru Eminescu, unde acesta a scris zeci de poezii celebre. După ce am mâncat o pizza, am mers în Copou la muzeul Eminescu, unde am văzut şi o expoziţie de manuscrise Cezar Petrescu, foarte curate şi cu schiţe detaliate. Am fost apoi la casa memorială Sadoveanu, aflată într-o clădire-monument, construită de Kogălniceanu în 1842, în care a locuit, pentru un timp, şi George Enescu. Nu ştiam că scriitorul a fost un şahist pasional, care a alcătuit şi regulile (versificate ale) chibiţului: „1. Să tacă. 2. Gesturi să nu facă. 3. Orice sfat să lese. 4. Să n-atingă piese. 5. Să nu fredoneze. 6. Să n-aprecieze. 7. Să nu facă glume. 8. Să nu ne afume. 9. Să nu facă semn. 10. Să fie de lemn“. După ce am trecut pe la mall, unde se găseşte unul din sediile site-ului Târgului cărţii (În zilele noastre poţi să citeşti şi dacă n-ai bani! Cu 100 de lei iei combustibil pentru o lună!), am fost la Palatul Culturii, unde am vizitat Muzeul de artă. Mi-au atras atenţia autoportretul lui Sabin Popp şi picturile lui Octav Băncilă, O afacere bună şi Bătrânul croitor. Mi-a plăcut şi mai mult Ţăranca tânără a lui Constantin Stahl. Sala Voievozilor îţi dă măsura orgoliului acestei foste capitale, dar poleiala de lux ascunde un trecut zbuciumat: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, palatul a fost cazarmă şi pentru nemţi, şi pentru ruşi. Întorcându-ne la Ţibăneşti cu provizii pe o lună, m-am pus la lucru la cartea de eseuri (despre fenomenologia afectelor negative), dar, înainte de aceasta, m-am bucurat de linişte şi de Gemütlichkeit, de alternanţa zi-noapte, de logica sălbatică, anti-citadină a naturii, scriind şi nişte poezii. Iată la ce mă gândeam când s-a luat curentul în tot satul şi se auzeau nişte urlete ca de lupi (Paul mi-a explicat că „erau căţeii din şură“):

sub apăsarea norilor luna pulsează