Traducere de Dimitris Kanellopoulos şi Eugen Uricaru
Ai spus „mă voi duce în altă ţară, o altă mare.
Un alt oraş, mai bun decât acesta, voi găsi.
Orice încercare de-a mea dă greş
Iar inima mea – ca moartă – e îngropată.
Până când voi putea să duc această sfârşeală.
Dacă mă uit în jur, din atâţia ani
Ai unei vieţi mărunte, irosită aici
Nu a rămas decât moloz şi ruină“
Nu vei găsi alte locuri, nu vei găsi alte mări.
Oraşul te va urmări. Vei rătăci pe aceleaşi
Străzi. În aceleaşi cartiere vei îmbătrâni
Vei sfârşi întotdeauna în acest oraş. Ca să ajungi în alte locuri – nu spera –
Pentru tine nu există nici corabie, nici drum.
Viaţa pe care ai irosit-o
în această văgăună strâmtă, oriunde pe pământ ai fi risipit-o.
Ce păcat! Eşti făcut
Pentru fapte mari şi frumoase
Dar soarta potrivnică mereu
Îţi neagă laudele şi succesul,
Deprinderi josnice, meschinăria
Şi nepăsarea îţi vor ieşi în cale.
E înspăimântătoare ziua în care cedezi
( ziua în care te laşi dus şi cedezi)
Şi o iei pe calea Susei
Şi te duci la regele Artaxerxe
Care te primeşte binevoitor la curte
Şi-ţi oferă satrapii şi alte din astea.
Tu, abătut, primeşti
Toate aceste lucruri pe care nu le doreşti.
Altceva îşi doreşte inima ta, după altceva tânjeşte,
Laudele Poporului şi ale Sofiştilor
Preţioasele şi greu de avut aclamaţii,
Agora, Teatrul şi Laurii.
Cum ar putea să ţi le ofere Artaxerxe
Unde să le găsească în satrapie –
Iar viaţa nu va mai fi a ta, fără de ele.
Zeii cunosc viitorul,
oamenii ceea ce se petrece
Înţelepţii ceea ce se apropie.
Filostrat, Viaţa lui Apolloniu
din Tania, VIII, 7
Oamenii cunosc ceea ce se întâmplă.
Viitorul este ştiut de către zei,
Unicii şi absoluţii deţinători ai oricărei lumini
Din viitor, înţelepţii, intuiesc
Ceea ce se apropie. Auzul lor,
Câteodată, în ore de studiu intens,
E tulburat. Ajunge la el vuietul secret
Al faptelor ce urmează.
Şi îl ascultă cu sfinţenie. Afară, în schimb,
Pe stradă, poporul nu aude nimic.
Suflete, ţi-e teamă de glorie.
Şi dacă nu reuşeşti să-ţi înfrângi ambiţiile
Ai măcar grijă şi prudenţă
Când le urmezi. Şi cu cât mai departe ajungi
Cu atât mai mare să-ţi fie grija şi isteţimea.
Şi când vei fi ajuns la culme, Cezar fiind,
O astfel de persoană de un rang preaînalt,
Atunci să fii mai atent ca niciodată când umbli pe stradă,
Om al puterii, admirat, cu strajă după el,
Şi dacă se apropie, prin mulţime, un oarecare
Artemidor, cu o scrisoare,
Şi în grabă îţi spune „Citeşte-o de îndată
E importantă şi te priveşte“
Nu ezita să te opreşti, nu ezita să amâni
Discursuri sau obligaţii, nu ezita
Să-i ocoleşti pe cei ce te salută şi ţi se închină
( o să vezi mai târziu). Chiar şi Senatul
Poate aştepta, citeşte neîntârziat
Importanta scrisoare a lui Artemidor.
Cuprinşi de temeri şi bănuieli
Cu mintea tulburată şi frică în ochi
Ne agităm gândindu-ne ce să facem
Ca să ne ferim de primejdie sigură
Care înspăimântător ne priveşte încruntată.
Doar că greşim, nu asta ne aşteaptă
Erau mincinoase veştile
(greşit înţelese, sau rău interpretate)
O altă nenorocire, neaşteptată,
Surprinzătoare, violentă, dă peste noi
Ne găseşte nepregătiţi – nu mai e timp – ne înghite.
Pe neaşteptate, la miezul nopţii, de parcă s-ar auzi
Trecând o nevăzută fanfară
Cu muzici nemaipomenite şi cântece
Despre soarta ta norocoasă care acum te părăseşte, despre încercările
Pierdute şi planurile
Toate închipuite, nu plângi în zadar.
Ca pregătit din vreme, plin de curaj
Salut-o – Alexandria ce se pierde.
Nu te amăgi, nu-ţi spune că a fost
Un vis, că auzul tău s-a înşelat –
Nu te supune acestor speranţe, fără temei.
Ca pregătit din vreme, plin de curaj,
De parcă ţi s-ar potrivi, demn de un asemenea oraş,
Te apropii cu pas hotărât de fereastră
Şi fără rugi şi fără jalnice lamentaţii
Acordă-ţi ultima plăcere
Şi emoţionat ascultă sunetele
Valoroaselor instrumente ale misterioasei fanfare
Şi salut-o, e Alexandria pe care o pierzi.
Dacă eşti cu adevărat dintre cei aleşi
Fii atent la cum se dobândeşte puterea.
Chiar dacă faima ta va fi mare
Chiar dacă în Italia şi în Tessalia
Cetăţile vor preaslăvi faptele tale, chiar dacă onorurile pe care
Admiratorii ţi le vor oferi la Roma vor fi multe
Nici bucuria, nici triumful nu vor dura
Nici nu te vei simţi superior – superior la ce?
Când la Alexandria, Teodoros îţi va aduce
Într-un lighean plin de sânge
Capul sărmanului Pompei.
Şi nu te linişti, gândindu-te că
În viaţa ta austeră, monotonă, obişnuită
Aceste evenimente grandioase şi îngrozitoare nu există.
Poate chiar în această clipă, în casa ta îngrijită
De un vecin, intră – nevăzut, de neatins – un Teodoros
Purtând o căpăţână înfiorătoare, aidoma.
Unei zile cenuşii îi urmează
O altă zi cenuşie, identică.
Aceleaşi lucruri se vor mai întâmpla
Momente egale care vin şi pleacă.
O lună de zile trece şi alta vine
Ceea ce vine e uşor de imaginat
Sunt aceleaşi lucruri plictisitoare de ieri.
Şi până la urmă ziua de mâine nu mai pare a fi o zi de mâine.