MEDICINĂ, POLITICĂ ŞI TIMP LIBER…

În urmă cu 100-120 de ani, pentru medicina balneară şi mai ales pentru petrecerea timpului liber alături de „lumea bună“, numele staţiunii Karlsbad reprezenta un standard. Nu întâmplător, un articol publicat în vara anului 1910 în revista umoristică Furnica de la Bucureşti arăta mersul în vilegiatură la Karlsbad drept o obligaţie socială…

Karlsbadul de pe vremea monarhiei bunului împărat Franz Joseph este astăzi Karlovy Vary, în Republica Cehă, dar a rămas aceeaşi staţiune balneară a „lumii bune“. În Belle Époque, printre nenumăraţii vizitatori se găseau şi mulţi români; statisticile anului 1913 vorbesc despre circa 4000 de români. Marea lor majoritate erau vizitatori, pacienţi, dar printre aceştia se găseau şi câţiva medici, care îşi petreceau sezonul de vară (aprilie-octombrie) practicându-şi meseria în celebra staţiune. Unul dintre aceşti medici (pentru perioada de la finele secolului al XIX-lea şi până în anii 1930 am identificat 14 medici originari din România sau de origine română) este Alexandru Vaida Voevod, personalitate care nu mai are nevoie de prezentare…

 

Medicul…

Alexandru Vaida Voevod s-a aflat în această calitate la Karl­s­bad pe la 1899-1900 şi apoi în anii 1911-1914. Biografia acestui pasionat medic şi în acelaşi timp proeminent om politic în Austro-Ungaria şi apoi în România, precum şi anii în care a locuit la Karlsbad sunt bine cunoscute datorită interesantelor sale memorii, publicate în anii 1990 (Alexandru Vaida Voevod, Memorii, 4 volume. Ediţie îngrijită de Alexandru Şerban. Cluj-Napoca: Ed. Dacia, 1994-1998), la care vom face referire de multe ori în rândurile care urmează. Aflăm de acolo multe informaţii care ne ajută să înţelegem provocările, bucuriile, satisfacţiile şi insatisfacţiile profesionale ale medicilor de la Karlsbad în general şi ale medicului nostru în special.

Din Memorii aflăm despre studiile sale de medicină la Viena şi despre practica în diferite clinici din capitala Imperiului sau din alte părţi ale Austriei. Alexandru Vaida Voevod a intenţionat să se stabilească într-o localitate balneară, pentru a-şi începe practica medicală. După o primă încercare la Bad Hall (1899), staţiune balneară din Austria Superioară, apreciată de vizitatorii români, dar în care medicul a constatat lipsă de interes, delăsare şi stagnare, s-a îndreptat spre Karlsbad. Prima perioadă în care a practicat la Karlsbad sunt anii 1899-1900, când s-a aflat acolo împreună cu logodnica sa „Lencica“, cu care s-a căsătorit. După naşterea primului lor copil, Mircea, cei doi soţi au preferat să se întoarcă la Olpret (azi Bobâlna, jud. Cluj), satul natal al medicului. „[…] ce contrast între metodele şi posibilităţile ce mi le impunea clientela rurală şi între cele oferite de clinica şi practica din Karlsbad! A trebuit să mă adaptez […]“, îşi amintea medicul.

După terminarea studiilor, Vaida Voevod obişnuia să călătorească uneori la Viena, unde rămânea pentru 3-4 săptămâni, îşi vizita profesorii şi audia cursuri la marele spital „Allgemeines Krankenhaus“. Era abonat la principalele reviste de medicină ale vremii şi la alte publicaţii şi toate acestea făceau să fie la curent cu noutăţile din ştiinţele medicale ale vremii.

În anul 1911, hotărăşte să revină la Karlsbad, la insistenţele şi încurajările unor colegi şi prieteni, mai ales că în anul 1909 decedase medicul român I. T. Mera, iar Vaida Voevod a preluat locuinţa şi cabinetul (amplasate foarte central, în Marktplatz), cât şi clientela acestuia (probabil mai ales clientela românească). Preluarea locuinţei şi a cabinetului doctorului Mera erau menţionate şi în anunţurile publicitare puse de Vaida Voevod în presa românească din anii 1911-1912: „Karlsbad. Casa Zawojski. Marktplatz. Fosta locuinţă a d-rului Mera“. Pe de altă parte, locaţia era importantă, fiind situată în centrul staţiunii.

„Când îmbrăcam halatul alb, spre a începe consultaţiile, mă simţeam cuprins de un sentiment care trebuie să se asemene cu al preotului când începe slujba, ori cu al căpitanului de vas, când dă ordin de plecare, peste marea întinsă. Era un fel de mister al răspunderii suverane şi totodată al aşteptării enigmei noi ce ţi se va prezenta spre soluţionare.“ (Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. I, 1994, p. 196).

 

Cu aceste cuvinte îşi începe Vaida Voevod paginile din Memorii dedicate şederii la Karlsbad. Avem astfel şansa să pătrundem în intimitatea medicului, să înţelegem modul în care se raportează la meserie şi la pacienţi, dar şi mecanismele datorită cărora pacienţii mergeau la Karlsbad, mecanisme din care se construieşte, în definitiv, prestigiul celebrei staţiuni balneare.

Imediat ce a ajuns la Karlsbad, medicul român s-a prezentat, aşa cum se impunea, la primarul localităţii şi ne descrie foarte plastic această întâlnire cu un primar de meserie băcan şi de orientare politică „Deutsch-völkisch“. Vaida Voevod i-a solicitat ca numele şi adresa cabinetului său să fie trecute pe lista medicilor din staţiune, conform uzanţelor, însă a fost refuzat sub pretextul că oricum sunt prea mulţi medici şi prea mulţi pacienţi. În faţa unei asemenea atitudini neaşteptate, Vaida Voevod a replicat arătând că medicii sporesc prestigiul şi inclusiv veniturile staţiunii… A observat şi în alte situaţii că localnicii au reţineri faţă de medicii străini şi faţă de străini în general…

Până la urmă, medicul transilvănean a fost acceptat să profeseze la Karlsbad. Ca şi în cazul altor medici, cabinetul se găsea la aceeaşi adresă cu locuinţa: camera din faţă era destinată cabinetului, iar camera din spate servea drept locuinţă. În cazul primei şederi la Karlsbad, în anul 1899, Vaida Voevod oferă mai multe detalii: a locuit şi şi-a avut cabinetul în casa unui anume Nastupil, numită „Drei Staffeln“, pe Alte Wiese, unde mai funcţionau trei medici, unul evreu ceh, unul polonez şi unul german. Medicul român îşi avea locuinţa şi cabinetul la etajul I, acestea fiind formate dintr-o „odăiţă de aşteptare“ de 2 x 3 metri şi „o odaie mare“, în care se găsea, într-un colţ, patul, ascuns după nişte perdele. La intrarea în clădirile în care funcţionau medici, în fiecare an se amplasau tăbliţe cu numele şi, eventual, specialitatea acestora.

La Karlsbad, Vaida Voevod avea un program de consultaţii lejer. În ciuda cheltuielilor mari (chiria era de 6000 de coroane, la care se adăugau plata ascensorului, a portarului, a „fetei care primea“, care era şi asistentă în acelaşi timp şi care se chema Paula), îşi permitea o locuinţă şi un cabinet situate central şi avea un trai decent. Veniturile obţinute îi asigurau, lui şi familiei, traiul pentru alte cinci-şase luni ale anului, pe care şi le petreceau acasă, în Transilvania. Cei mai buni ani au fost anii 1912 şi 1913, dar sezonul din anul 1914 a avut de suferit de pe urma izbucnirii Primului Război Mondial, care a compromis a doua jumătate a sezonului. Aşa cum ştim şi din alte surse, toamna, la final de sezon, medicii plecau odată cu pacienţii şi cele mai multe case din staţiune se închideau, urmând să se redeschidă în primăvara următoare.

După ce-şi petrecea sezonul rece în Transilvania, prin luna mai, înainte de începerea sezonului următor, Alexandru Vaida Voevod pleca în România. La Bucureşti îşi vizita colegii, medicii care îi trimiteau pacienţi la Karlsbad, profesori, prieteni politici, mergea la teatru… Tot atunci vizita redacţiile marilor ziare şi plătea anunţuri de mică publicitate. Câteva le-am identificat în ziarul Adevărul şi ele sunau astfel: „Doctor Alex. Vaida Voevod. Karlsbad, Casa Zawojski. Marktplatz“ sau „Doctor Alex. Vaida Voevod. Karlsbad. Casa Zawojski. Marktplatz. Fosta locuinţă a d-rului Mera“. Hotelul Zawojski există şi astăzi.

De la Bucureşti, pornea în „turneu“ prin oraşe din ţară, Craiova, Brăila, Galaţi, Iaşi, unde îi vizita pe medicii şefi de spitale, făcându-şi în felul acesta relaţii şi publicitate care urmau să-i aducă mai apoi, în sezon, pacienţi. Devine un medic cunoscut, prestigios, iar clientela sa sporea neîncetat.

La Karlsbad îi erau pacienţi membrii ai unor familii proeminente precum Brătianu sau Cantacuzino, alături de scriitorii Barbu Ştefănescu-Delavrancea, George Coşbuc, poate şi Ion Luca Caragiale, actori precum Tony Bulandra, Maria Filotti, Petre Sturdza sau medicul-primar al spitalului din Ploieşti sau primarul oraşului Tulcea.

Un avocat care i-a fost pacient la Karlsbad, „[…] un om lipsit de seriozitate“, care „a schimbat partidul până ce a ajuns accidental ministru“, deputat în vremea în care Vaida Voevod era prim-ministru ar fi declarat: „– Ce? Vaida prim-ministru? La Karlsbad şi-a vârât degetul în curul meu“, primind o replică pe măsură din partea acestuia. Aşa cum avea să remarce de multe ori, „practica medicală nu e lipsită însă nici de situaţii şi momente umoristice şi hazlii…“ Pe unii pacienţi avea să-i întâlnească, accidental sau nu, câţiva ani mai târziu, sau chiar după multe decenii.

Pacienţii, diagnosticele şi tratamentele constituie partea cea mai savuroasă din paginile scrise de Vaida Voevod despre anii petrecuţi la Karlsbad. Undeva, făcea portretul-robot al românilor atunci când sunt în ipostaza de pacienţi:

„Pe lângă un tratament pur dietetic, psihologic, se pot obţine de obicei rezultate satisfăcătoare, cu toate că clientul român îşi permite ca plăcere de variaţie, încălcarea disciplinei (prăjituri, fructe, emoţii sexuale etc.). Ca fantezie diagnostică, românul dovedeşte că este născut poet. Zadarnic îl sfătuieşti să ţină medic de casă, care să cunoască temeinic familia şi să cheme specialişti după trebuinţă. Bărbatul consultă prietenii la aperitive, cucoana variază medicii, conform recomandărilor prietenelor, la sindrofii. Pentru copii sunt chemaţi diferiţi specialişti […] Tot stratul superior bucureştean făcea impresia unei extinse familii, în care fiecare cunoştea intimităţile tuturor. […] De igienă şi profilaxie sexuală nu aveau idee ori nu ţineau seamă, încât tuturor le explicam cele necesare şi le cinsteam cu câte un pachet cu 6 prezervative, ca să nu sporească clientela colegului Gerth.“ (Ibidem, vol. IV, 1998, p. 41-42).

 

Suntem în anii 1910-1911…

Medic conştiincios, Vaida Voevod povesteşte pe larg despre numeroşi pacienţi şi despre cazuri interesante sau comice cu care s-a confruntat, cel mai mult interesându-l cazurile de diabet. Unii pacienţi erau serioşi, dar alţii îşi „[…] petreceau nopţile cu joc de cărţi, demimondene şi şampanie“, nerespectând prescripţiile medicale, precum pacientul din Focşani:

 

„Eu vin la Karlsbad de 15 ani. Trei săptămâni mă ţin de regim, fac băile şi beau apele. Dar, când sosesc la Viena, trec la viaţa obişnuită; mănânc de toate, beau bere, pun zahăr în cafea. D-ta, doctore, ai vrea să renunţ să mănânc struguri şi pere? Via mea e sădită cu cele mai nobile viţe din Franţa, perele mele sunt o minune. Ce să fac cu recolta? Să nu le mănânc? Să mă uit la ele?“ (Ibidem, vol. I, 1994, p. 199-200)

 

Unii pacienţi se prezintă la cabinet la ore nepotrivite, cu probleme neobişnuite: o pereche a venit la medic într-o dimineaţă devreme, ca urmare a spargerii unui irigator…

Fire sociabilă, Vaida Voevod petrecea mult timp în compania unor confraţi medici, stabiliţi, asemenea lui, în staţiune sau alături de vizitatori ai acesteia şi cu care purta lungi şi cu siguranţă interesante discuţii cu caracter profesional şi nu numai. Dintre aceştia, îi citează pe profesorul Zsigmond Purjesz, medic internist, profesor la Universitatea „Francisc Iosif“ şi director al Clinicii Medicale din Cluj sau alţi profesori reputaţi de la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Discuţii de acest fel se purtau în cabinet, la terasă sau la restaurant. Le purta nu numai cu confraţii medici, ci şi cu apropiaţii, spre exemplu împreună cu Ion Luca Caragiale şi George Coşbuc. În Memorii, relatează una dintre aceste discuţii. În centrul ei este problema dietei, un subiect normal într-o staţiune balneară. Discuţia merită reprodusă aici, pentru că din ea răzbat preocupările, abordările, nu în ultimul rând umorul lui Vaida Voevod:

 

„Dr. Ciuta mă întrebă la masă: ce conţine mazărea, lintea, fasolea?

Răspunsei fără şovăire: Fasolea cca 21-22% albumină, mazărea 22-23%, lintea 23-24%. Din întâmplare, îmi aminteam.

Dânsul însă continuă: dar morcovii?

Iar eu: 90% apă, 6% celuloză, 1% zahăr, 3% amidon, 1,5% albumină şi 0,5% săruri şi acizi.

– Cum de le ştii atât de exact?

– Aşa e răspunsul, ca [şi] întrebarea. Aceşti morcovi nu i-a analizat nimeni în laborator, ergo, am dreptul să improvizez ad-hoc. Căci altfel nu aş putea satisface setei tale ştiinţifice. Spre a mulţumi pe client, medicul, în anumite cazuri, trebuie să facă pe advocatul.“ (Ibidem, Memorii, vol. I, 1994, p. 188).

 

Din păcate, în unele cazuri medicul a fost obligat să constate decesul unor pacienţi… Dar în general însă, viaţa de medic la Karls­bad, cu rutina, cu provocările şi cu momentele ei mai hazlii, era interesantă şi plăcută, fiind prezentată pe larg şi cu talent de către un medic care, pe lângă pasiunea pentru meserie şi pentru politică, era şi un foarte bun scriitor.

 

Omul politic…

Alexandru Vaida Voevod a făcut politică încă de la finele secolului al XIX-lea, inclusiv în perioada în care a fost medic la Karls­bad. Alături de Aurel C. Popovici, a fost unul dintre membrii români proeminenţi ai „grupului de la Belvedere“, constituit în jurul prinţului Francisc Ferdinand d’Este, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, care propunea federalizarea monarhiei şi crearea „Statelor Unite ale Austriei Mari“ (Liviu Maior, Alexandru Vaida Voevod între Belvedere şi Versailles. Însemnări, memorii, scrisori. Cluj-Napoca, Ed. Sincron, 1993, p. 48-71; Liviu Maior, Habsburgi şi români. De la loialitatea dinastică la identitate naţională. Bucureşti: Ed. Enciclopedică, 2006, p. 59-68).

Conform mărturiei unui ziar de la 1919, Vaida Voevod ar fi ajuns medic la Karlsbad (înainte de primul război mondial) pentru a scăpa de spionii unguri care-l urmăreau. Sursa citată lasă să se înţeleagă că, în urma activităţii din Parlamentul de la Budapesta de până la 1910, deputatul Vaida Voevod s-ar fi retras din politică şi s-ar fi refugiat la Karlsbad. Din Memorii nu răzbate vreo asemenea idee… Dimpotrivă, din sursele consultate rezultă că Vaida Voevod nu se ascundea la Karls­bad şi, printre pacienţii săi, găsea timp şi pentru politică. De exemplu, în anul 1910, după ce omul politic transilvănean Ioan Mihu a purtat discuţii cu omul politic maghiar István Tisza, fostul (şi viitorul) prim-ministru al Ungariei, i-a informat pe câţiva dintre liderii Partidului Naţional Român cu privire la aceste discuţii, inclusiv pe Alexandru Vaida Voevod, cu care s-a întâlnit personal la Karlsbad.

În staţiunea din Boemia, unul dintre partenerii de discuţii politice ai medicului român pare să fi fost Ion Luca Caragiale, pe atunci stabilit deja în Germania. Conform lui George Coşbuc,

 

„Lui Caragiale foarte mult îi plăcea, în anii din urmă, să se ocupe cu treburile politice ale românilor din Ungaria şi, mai ales, să pue la cale cu doctorul Vaida, mai în glumă mai cu dinadinsul, soarta tronului habsburgic“ (Apud Maria Berényi, Personalităţi marcante în istoria şi cultura românilor din Ungaria (secolul XIX). Studii. Giula, 2013, p. 297).

 

Înclina oare Caragiale, oricum cunoscut fiind ca germanofil, înspre proiectul de federalizare care se contura în preajma moştenitorului tronului Francisc Ferdinand?

După 1918, când Alexandru Vaida Voevod a devenit unul dintre cei mai influenţi oameni politici din România, fiind şef al cabinetului între anii 1919-1920, 1932-1933, lumea politică românească şi nici presa nu i-au uitat cariera de medic balneolog la Karlsbad. Am redat mai sus episodul cu avocatul ajuns deputat, apoi ministru care, aflând că fostul său medic curant de la Karls­bad a devenit prim-ministru, s-a exprimat ireverenţios la adresa lui… O mărturie indirectă despre Vaida Voevod şi Karlsbad găsim la istoricul Alexandru Lapedatu, care pomenea în Amintirile sale (publicate în anii 2015-2016 sub îngrijirea lui Ioan Opriş) momentul Restauraţiei lui Carol al II-lea (1930), adus pe tron cu ajutorul lui Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida Voevod. După un prim moment de entuziasm, partizanii de la început ai Regelui s-ar fi retras, printre aceştia şi Vaida Voevod: „Când stomacul nu mai poate digera, pleacă la Karlsbad“, comenta uşor ironic memorialistul.

Din păcate, pentru epoca interbelică am găsit o singură referinţă la o călătorie întreprinsă de Vaida Voevod la Karlsbad. Este o scurtă notă de presă din septembrie 1930, conform căreia acesta urma să plece într-acolo. Ar fi fost de maxim interes să citim opiniile unui familiar al staţiunii precum Vaida Voevod despre noul Karlovy Vary de după război…

 

Alexandru Vaida Voevod and friends: George Coşbuc şi Ion Luca Caragiale

Dincolo de practica sa medicală, Alexandru Vaida Voevod îşi petrecea în mod plăcut timpul la Karlsbad. Locuinţa şi cabinetul se aflau în centrul staţiunii, era căutat de pacienţi, dar îşi găsea timp şi pentru familie, pentru plimbări, şederi la cafenea şi la restaurant, discuţii cu diferiţi colegi medici, pacienţi care în acelaşi timp îi erau cunoştinţe sau prieteni, vizitatori români, excursii în împrejurimi.

Câteva seri petrecute la restaurant (cel mai adesea la restaurantul hotelului Loib) sunt relatate în Memorii (de ex. Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. I, 1994, p. 188). Într-una din seri, soţii Vaida Voevod au fost însoţiţi de dr. Ciuta (vezi mai jos) şi de George Coşbuc şi Ion Luca Caragiale. Discuţia s-a învârtit în jurul dietei şi a alimentelor celor mai potrivite în acest sens; într-altă seară, la acelaşi restaurant, au comandat „fogaş la grătar“ (file de şalău la grătar); la cină a participat şi dr. George Pavel, cunoştinţă originară din Bistriţa.

În zilele de sâmbătă, după terminarea consultaţiilor, Alexandru Vaida Voevod pornea însoţit de soţia sa Elena („Lencica“) în plimbare prin pădurile de brad care înconjurau Karlsbadul şi care aveau, confirmă medicul român, „[…] câteva sute de kilometri de promenăzi [poteci], bine îngrijite, măturate, cu table indicatoare“, exact aşa cum arăta broşura de la 1930 a medicului M. Căhănescu care îi pomenea şi pe “[…] gardiştii discreţi – angajaţi de comună sunt puşi pretutindeni să supravegheze şi să dea tot soiul de informaţiuni“. Vaida Voevod era nostalgic după pădurile Carpaţilor şi uşor nemulţumit de ordinea şi curăţenia de pe potecile staţiunii, (prea) bine întreţinute, desigur, de personalul de curăţenie al acesteia:

„Le lipseşte însă farmecul brădetelor munţilor noştri carpatini, poienile pline de flori şi variaţia stejerişelor şi făgetelor noastre. Simţeam un ce străin când călcam pe sol măturat şi privind printre şirurile brazilor sădiţi, ca la poruncă de soldaţi „habt Acht!“, ori simţind sub picioare elastica pernă din ace de cetină, în loc de a auzi, la fiecare pas, şoapta frunzelor căzute, povestind de zilele strălucitoare de astă primăvară…“ (Ibidem, vol. I, 1994, p. 211)

 

Pe site-ul www.vaidavoevod.ro am descoperit o fotografie de familie făcută la Karls­bad, probabil în cursul unei asemenea plimbări. Pe la 1900, atelierele fotografice nu sunt o noutate la Karlsbad, unde „Kurgaştii“ ţin adesea să îşi imortalizeze pe hârtie fotografică amintirile de la băi; acesta devine un obicei tot mai răspândit… Fotografia în cauză îi reprezintă pe dr. Alexandru Vaida Voevod la braţ cu soţia sa „Lencica“, la plimbare probabil pe una din aleile prea îngrijite ale staţiunii şi prea lipsite de „şoapta frunzelor căzute“, o fotografie emoţionantă care ne transmite ceva din viaţa medicului român de la Karlsbad. Întâmplarea face ca fotografia să fi fost făcută în faţa unei tăbliţe de avertizare, al cărei text este însă, din păcate, imposibil de descifrat. Cu excepţia cuvântului de început “Vorsicht!“ [Atenţie].

Tot în zilele de sâmbătă, înainte de cină, medicul mergea împreună cu soţia sa la cinematograf. Duminicile după-amiaza făceau scurte excursii în împrejurimi, în localităţi cunoscute atunci prin denumirile lor germane: Gießhübl (cz. Kyselka), Joachimsthal (cz. Jáchymov), Hans Heiling (cz. Svatošské skály), Ellenbogen (cz. Loket) sau la Marienbad (cz. Mariánské Lázně).

De Karlsbad se leagă una dintre cele mai importante fotografii din istoria literaturii române. Ea îi surprinde, în jurul unei mese la o terasă de vară, de la stânga la dreapta, pe George Coşbuc, Elena Vaida Voevod, medicul bistriţean Demetriu Ciuta, Alexandru Vaida Voevod, Ion Luca Caragiale. Fotografia a fost făcută la Karlsbad, cândva în luna iunie 1911 şi a circulat în epocă, inclusiv sub formă de carte poştală ilustrată, în două forme: una dintre acestea are însemnat, cu scris de mână, numele persoanelor imortalizate, localitatea Karlsbad şi luna “VI. 1911“.

Unde a fost făcută această fotografie? În planul secund, putem vedea mese la care şed alţi clienţi, o chelneriţă grăbindu-se cu o comandă, pe peretele localului două reclame din păcate ilizibile, o cutie poştală, un barometru… Frântură de viaţă de la 1911, cu doi monştri sacri ai literaturii române şi cu unul dintre oamenii politici români proeminenţi ai primei jumătăţi a secolului XX (Comentarii pe marginea fotografiei la Tudorel Urian, Anii bucureşteni ai lui Coşbuc, în Mircea Gelu Buta (coord.), Cu gândul la George Coşbuc (Arhivele Bistriţei. Anul I, Fasc. 4). Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2016, p. 79-80; Lucian Valea, Opere, vol. IV. Pe urmele lui George Coşbuc. Cluj-Napoca: Ed. Limes, 2012, p. 205.).

În mod eronat, unii autori au considerat că fotografia a fost făcută în staţiunea Sângeorz-Băi, unde medicul Ciuta avea o vilă-sanatoriu. Recent, s-a emis ipoteza că ar fi fost terasa hotelului Loib Central. Dornic să lămuresc misterul, în urmă cu câţiva ani m-am adresat hotelului (astăzi se numeşte Interhotel Central), care a infirmat ipoteza; apoi am postat fotografia pe un grup de pe Facebook, dedicat istoriei hotelurilor, cafenelelor şi restaurantelor din Cehia, iar din comentariile postate acolo a rezultat că fotografia a fost executată pe terasa Café Kaiserpark, materialul fotografic pus la dispoziţie de membrii grupului şi analiza unor detalii din fotografia în cauză confirmând pe deplin acest lucru (Radu Mârza, O fotografie de la Karlsbad https://peregristorii.wordpress.com/2017/09/02/o-fotografie-de-la-karlsbad/, accesat iunie 2021). Deci, este vorba de Café Kaiserpark!

Se pare că între Vaida Voevod, în acel moment gazdă la Karlsbad, Caragiale şi Coşbuc exista o frumoasă prietenie, ale cărei origini nu le cunoaştem, dar ştim că cei doi scriitori se cunoşteau anterior. Pe Vaida Voevod este posibil să-l fi întâlnit numai la Karlsbad, deşi el nu era o figură necunoscută în Vechiul Regat, fiind deputat în Parlamentul de la Budapesta şi unul dintre liderii importanţi ai Partidului Naţional Român, prezent adesea la Bucureşti şi în presa din Vechiul Regat. Caragiale şi Vaida Voevod corespondau, iar la câteva zile după imortalizarea lor în fotografia de la Karlsbad, Vaida Voevod i-o trimitea lui Caragiale pentru a-şi pune autograful, “spre a-i ridica şi mai mult «pretium affectionis»“ (Şerban Cioculescu, Viaţa lui I. L. Caragiale, 2012, p. 344-347. Citatul apud Mircea Gelu Buta, George Coşbuc, spirituale şi amuzamente, în idem (coord.), Cu gândul la George Coşbuc (Arhivele Bistriţei. Anul I, Fasc. 4). Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2016, p. 93.). Şerban Cioculescu, biograful lui Caragiale, considera că, dintre ardeleni, Caragiale îl prefera pe Vaida Voevod, ca fiind mai apropiat de mentalitatea „regăţeană“ şi pe Octavian Goga.

Atât pentru Caragiale, cât şi pentru Coşbuc, Karlsbad era o destinaţie cu rost curativ şi de concediu. Ion Luca Caragiale se stabilise la Berlin în anul 1904 şi îi era simplu să ajungă la Karlsbad datorită unor foarte bune legături feroviare (350 kilometri). Am găsit informaţii despre călătorii efectuate de Caragiale la Karlsbad în anii 1909, 1910 şi 1911, dar este probabil să fi călătorit şi în alţi ani. Într-o scrisoare din anul 1909, acesta menţionează o conversaţie purtată la Karlsbad, un an mai târziu îi scrie lui Paul Zarifopol că la sfârşit de săptămână a fost în Austro-Ungaria, la Karlsbad şi Teplitz (cz. Teplice), iar în anul 1911 îi scrie din nou acestuia. Este vorba de, probabil, o carte poştală, la fel de importantă pentru istoria literaturii române ca şi fotografia evocată anterior, pentru că ea organizează grupul care va apărea ulterior în celebra fotografie. Îi scria, foarte simpatic şi foarte… caragialesc, lui Paul Zarifopol că în ziua următoare avea să călătorească la Karlsbad şi-l invita (Zarifopol se găsea la Leipzig) să-l însoţească:

„Schönenberg bei Berlin

Stimate domnule Doktor, eu mâine miercuri dim. 9,20 plec, prin Dresda, la Karlsbad. Vrei să fii băiat de zahăr? Urcă-te în zugul direct Leipzig – Karlsbad, 9,30 Uhr fruh, la Dresdnerbhf. În Dresda vino de-a dreptul în Speisewagen, unde mă aflu declarat în permanenţă. O cură de trei zile la Karlsbad, împreună cu Domnu Dr. Vaida şi G. Coşbuc, cred că ne va prii. Nu mă-ndoiesc că graţioasa Frau Doktor îţi va da consimţământul marital, deoarece aci nu e vorba decât de sănătatea d-tale atât de scumpă familiei şi amicilor.

Multe complimente tutulor dela toţi.

Ganz ergebenst,

Car.

Marţi amiazi, 31 V / 13 VI 911

P.S. – În Karlsbad avem probabili sorţi să aflăm şi alţi simbatrioţi… Ărra! Coane.“ (Caragiale, Opere. Vol. VII, 1942, p. 186)

 

Din păcate, Paul Zarifopol nu a participat la „cura de trei zile“ de la Karlsbad, despre care Caragiale îl asigura extrem de convingător (şi ironic) că este vorba strict de sănătate, şi a ratat în felul acesta trei zile minunate alături de Alexandru Vaida Voevod, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc şi ceilalţi şi a mai ratat, de asemenea, includerea în celebra fotografie „literară“ de mai sus.

Despre prezenţa lui George Coşbuc la Karlsbad există mai multe informaţii, poate şi pentru că acesta a vizitat mai des staţiunea, date fiind problemele sale de sănătate (crize de stomac, reumatism, rinichi). Prima sa călătorie, atestată de izvoare, are loc în vara anului 1898, când presa anunţa că acesta va pleca împreună cu soţia la Karlsbad, „pentru căutarea sănătăţei“. Apoi, ne este cunoscută călătoria din primăvara anului 1910, când a mers cu trenul pe ruta Vârciorova – Timişoara – Marienbad – Franzensbad – Karlsbad. „Consecvenţa cu care Coşbuc frecventează Karlsbadul nu trebuie pusă exclusiv pe seama îngrijirii sănătăţii…“, consideră un exeget al lui Coşbuc. În mai 1911, acesta este din nou la Karlsbad, „pentru a nu ştiu câta oară“. (Lucian Valea, Pe urmele lui George Coşbuc, 2012, p. 205) Scrisorile adresate soţiei, împreună cu notiţele din carnetul său de însemnări conţin detalii interesante despre şederea sa în staţiune, frânturi de imagini de pe stradă, ne transmit atmosfera locului, ne spun cheltuielile poetului (mâncare, haine, masaj, teatru, cărţi, jurnale, bacşişuri, bilete de tren), dar ne spun şi despre programul care şi-l făcea împreună cu soţii Vaida Voevod. În 1913, s-a aflat pentru ultima dată la Karlsbad, unde a locuit la Hotel Post. Atmosfera îi pare mohorâtă, vremea este ploioasă, lumea se pregăteşte de plecare, doar nemţoaicele „[…] cele cu farfurii la capul podului sunt la postul lor, cu marfa lor de porcelan şi nici dracul nu trece pe lângă ele“. Este vorba de celebrele porţelanuri de Karlsbad, azi de Karlovy Vary… „Grădinile sunt pustii, prin restaurante e gol şi foarte prost le-a mers la carlsbădeni anul acesta“. Cu toate acestea, se simte bine şi ia „cu foarte mare veselie cafeaua dimineaţa“. (Lucian Valea, Pe urmele lui George Coşbuc, 2012, p. 216).

Aflăm despre meniurile pe care Coşbuc le serveşte, despre porţiile mâncate. Unul dintre exegeţii săi, atent la felurile de mâncare consumate de poet, nici nu se miră cu privire la problemele sale de sănătate. În scrisorile adresate soţiei, Coşbuc mărturiseşte:

 

„Cu mâncărurile o duc rău, căci tot fripturi sunt pe listă. Am încercat cu legume, dar ştii cum le fac ei aici: fierte în apă. Am mâncat jumări şi mi s-a aplecat (lucru de care eu nu prea sufăr). Am cerut orez cu lapte […] Când mi-am stricat stomacul cu jumările, mi-a trecut după o sticlă de Gießhübl“. (Mircea Gelu Buta, George Coşbuc, spirituale şi amuzamente, în idem (coord.), Cu gândul la George Coşbuc (Arhivele Bistriţei. Anul I, Fasc. 4). Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2016, p. 94)

 

După-amiezele, poetul joacă şah cu doctorul Vaida Voevod la Café Modern, serile şi le petrece aproape întotdeauna cu medicul şi soţia acestuia în Stadtpark. Mai pomeneşte Coşbuc un prânz elegant şi scump, servit împreună cu familia Vaida Voevod şi cu Miron Cristea, pe atunci episcop de Caransebeş, venit şi el la băi la Karlsbad; invitaţia la masă a fost făcută de episcop, a cărui zi onomastică era. Zilele următoare poetul le-a petrecut în compania episcopului, care achita el consumaţiile. Altădată, Coşbuc pomeneşte masa servită la restaurantul Hamca (?), unde cânta un muzician român („[…] băiatul doamnei Pavel. Trage bine din vioară […]“) (Ibidem, p. 94-95).

 

„Cu fata [?] mă întâlnesc mai des pe la Mühlbrunn, pe la nouă ore, căci eu mă duc târziu la adăpătoare, iar ea vine după nouă ore, căci nu stă la Karlsbad, ci în Drahovitz, la marginea oraşului şi cei care nu stau la Karlsbad nu au voie să bea apă din izvoare decât numai după nouă (asta e porunca, dar cine o poate controla?). Am luat-o o dată la terasa Pupp şi am cinstit-o cu cafeaua […]“(Ibidem, p. 94-95.).

 

La plecarea din Karlsbad, George Coşbuc trecea prin Pilsen (azi Plzeň), „[…] vestitul Pilsen, cu berea lui cea vestită“, dar el bea totuşi vin în acest oraş poznaş, în care cehii „nu voiesc să vorbească nemţeşte şi se uită urât la nemţi“, spre deosebire de Karlsbad, care era – îmi permit să completez – un oraş nemţesc prin excelenţă. (Lucian Valea, Pe urmele lui George Coşbuc, 2012, p. 217)

Alexandru Vaida Voevod pomeneşte şi el în Memorii întâlnirile sale cu Caragiale şi Coşbuc. Se întâlneau la masă, la Hotel Loib, apoi la plimbare. Soţia sa îl simpatiza pe Coşbuc, „omul distins prin firească delicateţe şi sentimentalism […] [dar] nu se putea încălzi pentru firea lui [Caragiale], peste politeţea amicală“, astfel că atunci când mergeau la plimbare, doamna Vaida Voevod mergea împreună cu Coşbuc în faţă, în urma lor venind medicul împreună cu Caragiale. O imagine care, din păcate, nu ne-a rămas imortalizată în nici o fotografie, doar în menţiunea memorialistică a lui Vaida Voevod. Acesta din urmă era în schimb fermecat de caracterul de observator fin al convenţiilor şi al „rutinei sociale“, de sarcasmul lui Caragiale, care nu stăruia asupra unui subiect, ci sărea de la unul la altul. Uneori,

 

„[…] cei doi mari maeştri se luau la întrecere de a-şi da frâu liber părerilor asupra producţiei artei şi literaturii moderne. Dacă doza talentului nu-ţi permite să atingi culmile, te opreşti la stâna modernistă, urcând pe cărarea naţionalistă în dreapta ori, urmând pilda din străinătate, căţărându-te pe cărarea din stânga, cu alure internaţionale. […] Eu, ca public, aveam beneficiul plăcerii. Apoi, urmară anecdote şi farse de răsfăţ, când cei doi mari se întreceau ca doi copii liceeni.“ (Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. I, 1994, p. 211-212)

 

Altundeva, Vaida Voevod îşi amintea de ei astfel:

 

„Firea lui Coşbuc era apă sfinţită, a lui Ion Luca, apă tare, corozivă. Conversaţia lor: snoave, anecdote, răsfăţ de copii mari, zeflemeaua pe contul literatorilor epocii.“ (Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. IV, 1998, p. 42)

 

Şi, pentru că am făcut apel la amintirile lui Alexandru Vaida Voevod şi George Coşbuc şi pentru că am pomenit frecvent celebra fotografie „literară“, împreună cu cea care îi reprezenta pe soţii Vaida Voevod la plimbare pe una din „promenăzile“ din Karlsbad, trebuie observat că fotografiile îndeplinesc aici o importantă funcţie de … conservant al memoriei, care ne transmit până în ziua de azi imagini, stări, senzaţii de pe la 1910. În plus, executarea de fotografii cu scop tocmai de conservare a amintirilor, mai cu seamă în locuri prin excelenţă turistice, de petrecere a timpului liber, cum este şi cazul Karlsbadului în vremea lui Vaida Voevod, este un reflex modern, foarte … turistic, pe care noi, generaţia aparatelor digitale, a telefoanelor mobile cu cameră îl facem din automatism, dar care pentru generaţia de la 1910 avea un rol excepţional.

Din reconstituirea de mai sus se desprinde, cu ajutorul cuvintelor şi al imaginilor, figura interesantă a lui Alexandru Vaida Voevod, înainte de toate medic şi om politic, dar care poate fi surprins şi în intimitatea familiei sau alături de cunoştinţele şi prietenii săi. Cu siguranţă, Vaida Voevod este un personaj asupra căruia merită stăruit în viitor, cu ajutorul fondurilor de arhivă încă necercetate. Imaginea care rămâne, cel puţin din paginile de mai sus, este sintetizată cel mai bine de fotografia „literară“ la care am făcut atât de des referire. De acolo, de pe terasa din Kaiserpark de la Karlsbad, ne privesc, de la 1911, Vaida Voevod alături de Caragiale, Coşbuc şi alţii. Un spectacol.