„A fost nevoie să vină Angela Marinescu pentru a combate […] întreaga «poezie leneşă», care pactizează cu accidentalul, biograficul şi relativul, şi să reafirme puritatea spirituală a actului poetic în termeni pe care nu-i mai auzisem de jumătate de secol şi n-avem şansa de a-i auzi nici de aici înainte, în contextul lax al postmodernismului. Poezia îi apare autoarei eseurilor ca o creaţie umană esenţială.“
(Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române…, Bucureşti: Art, 2019)