ION BOGDAN LEFTER: VIZUALO-TEXTUALELE LUI FOARŢĂ
Atunci cînd între textele literare şi imaginile plastice se stabilesc raporturi de schimb, traseul duce de cele mai multe ori de la codul verbal către cel iconic: artiştii vizuali „ilustrează” creaţiile scriitoriceşti. Invers – rarissim. Sînt cazuri, din ce în ce mai numeroase în postmodernitate, de subiecte narative care se-nvîrt în jurul unor tablouri sau al altor artefacte, nu şi de „reflexii” discursive ale unor imagini, cu excepţia – fireşte – a criticii şi a eseisticii de gen, o întreagă categorie, însă nu „simplu”-textuală, reverberantă dintr-un limbaj în celălalt, ci „meta-plastico-textuală” (aşa cum exegeza obiectelor construite din cuvinte e – de fapt – „meta-literaro-textuală”, operaţiune de grad secund, sau, dacă poezia şi proza sînt forme de „dublare” a limbajului comunicării directe, cum explica Tudor Vianu, atunci… terţ!).
Şerban Foarţă furnizează, şi nu de ieri-de azi, o multitudine de exemple de sens opus, de „ilustrare” literară a creaţiilor vizuale: le descrie în versuri, le demontează, le interpretează, fantazează în marginea lor. Dovedise interes pentru cromatică de timpuriu, producînd amestecuri coloristice sub formă de cuvinte-valiză, bunăoară: peştii „galbaştri”, „maroz” sau chiar „gALBeni” ş.a.m.d. (din Simpleroze, 1978). În opuri ulterioare – desene şi picturi proprii, alte „jucărele” vizuale (plural de la „jucăreaua” lui Budai!), alcătuiri textual-imagistice „ilustrative” mai degrabă pentru simultaneismul sinestezic al acestui uimitor autor. Vezi şi omologiile cu muzicile – alt cîmp de interferenţe „fono-vizualo-textuale”, pe poteci ori bulevarde culturale croite încă din vremuri neoclasice, apoi romantice, mai încoace de un Musorgski prin faimoasa lui suită de Tablouri dintr-o expoziţie, după desenele şi picturile arhitectului Viktor Hartmann, de alţi exploratori. Anticii se gîndiseră şi ei la asemenea echivalenţe, de unde ideea că „ut pictura poesis” etc. De remarcat că nu am „în vedere” transpunerile directe de felul sculpturilor de zeităţi mitologice ale vechilor greci, operele cîntate cu librete după texte literare, dramatizările sau ecranizările, deşi va trebui să concedem că, deşi procedează la „repovestiri”, presupun şi ele „interpretări” măcar intuitive ale unui limbaj într-altul.
Foarţă se numără printre rarissimii literatori nu numai dispuşi, ci şi capabili să genereze din imagini texte pe de-o parte evident că „derivate”, totuşi atît de sofisticate literar, ca tot ce scrie, încît îşi cîştigă în mare măsură autonomia. Editate faţă-n faţă cu sursele iconografice, ni le putem imagina şi publicate separat, desprinse de „modelele inspiratoare” sau chiar ca şi cînd acestea din urmă n-ar exista, poetul şi le-ar fi imaginat. Poeme cu „pre-texte” date, indicate explicit, ele tind să-şi devină, printr-o aproape imposibilă emancipare, autosuficiente.
Albumul de citit pentru Annia mică şi mare
Istoria sa de descrieri-notaţii despre picturi ne-a reamintit-o noua ediţie, a treia-a patra, din Un castel în Spania pentru Annia (Brumar, 2019, cu CD însoţitor). Colofonul, în forme extinse prin actualizare de la o versiune tipărită la alta, indică o „ediţie princeps” din decembrie 1989, dactilografiată în exemplar unic, „destinată copilei unor prieteni, Annia Costa”, căci fata, „la trei spre patru ani, identifica, dintr-o ochire, lucrările unor celebri pictori, de odinioară sau mai noi”. În (superioară) joacă, poetul se pretinde privitor ingenuu şi-şi notează reacţiile în faţa unor cunoscute tablouri solidar cu micuţa, invocată în repetate rînduri. Improvizaţii verbal-vizuale de-o colosală graţie, în ritmuri variate, cu cîte-o lungă bătaie spre metafizici accesibile doar altor vîrste, ca-n glossa la Portret de bărbat citind al lui Hans Memling, în care băieţelul îngeresc, „semănînd la păr cu Annia”, priveşte peste umărul tatălui opul ţinut de-acela în mîini, poate Cartea sfîntă, fiul ţintind „nu buchea cărţii, dar citania!”. Adăugită tot în regim privat în 1997, cartea va apărea într-o prima ediţie multiplicată în ianuarie 1999 (de la început la Brumar), cînd destinatara ajunsese la 13 spre 14 ani (cît rezultă din calcul). La ediţia a II-a, din iunie 2006, fetiţa s-a făcut mare, trebuie să fi avut 21 de ani sau pe-aproape, încît şi formatul cărţii creşte pe măsură, prin contaminare simpatică (observam într-o consemnare a republicării). Devin acum acceptabile şi tematicile neperdeluite, căci „vechii ei destinatare îi e îngăduit, în fine, accesul la diverse cărţi (cu poze) fără restricţiile de vîrstă, cunoscute” (zice al doilea colofon), ca-n detalierea ispitei biblice surprinse de alt minor medieval din Ţările de Jos, Hugo van der Goes, în Păcatul originar, sau ca-n deşucheata imagine a maestrului Regiunii, Rembrandt, din Artistul şi Saskia în scena Fiului Risipitor în tavernă. Tot aici, dispare imaginea Casei la ţară a lui Gheorghe Petraşcu, unic autohton în ediţia I-a, înlocuită de o construcţie foarţiană doar cu ferestre, fără uşi, în dreptul aceluiaşi text, şi apare Fetiţă cu basma roşie a lui Nicolae Grigorescu, transcrisă ca parabolă a creşterii fetiţei, „icoana” ei rămînînd „pe zid”, imagine îngheţată la vîrsta la care a fost imortalizată de artist. Şi cu alte revizii, rocade, adaosuri şi-atunci, şi la a III-a multiplicare, din aprilie 2019, la 33-34 ai Anniei, cînd Tînăra fată cu turban a lui Vermeer, bunăoară, nepărăsind zona geo-vizuală, se pregăteşte să se „faneze” ca floarea emblematică a locurilor, laleaua colorată neologistic, „ca o tulipă”, adică. Iar Casa fără uşi, dar cu ferestre a lui Foarţă îşi păstrează şi textul, şi titlul, dar îşi schimbă imaginea, tot de poet pictată, mai adecvată la versurile „naive”, în (re)generare răsturnată, tabloul fiind ajustat la versuri, nu invers.
Poemele – de citat/ analizat/ degustat bucată cu bucată…
Ciclul Banuş-Foarţă
Din întîmplare, din amuzament, urmare a potrivelii calendarelor, ambii fiind născuţi pe 8 iulie, în 1942 şi 1947, de fapt într-o anume logică a rezonanţelor, Foarţă începe de prin anul 2010 să-l „ilustreze” poematic pe „ilustratorul” Tudor Banuş (fiu al poetei Maria Banuş, stabilit în Franţa, cu carieră pe ambele maluri ale Atlanticului), desenator de presă şi grafician de carte, expozant şi-n galerii. Format ca arhitect la Bucureşti, emigrat la 25 de ani, cu studii plastice suplimentare la Paris, Tudor Banuş şi-a constituit o stilistică descinsă din gravura medievală şi din alte experienţe grafice de multiple contururi subţiri, utilizată în compoziţii fantast-onirice laborioase, supra-încărcate, delirant-simbolice, în excese baroce ori manieriste fără declin. Foarţă şi publicul românesc în genere îl descoperiseră în 2002, cînd Banuş a ilustrat savuros Enciclopedia zmeilor, dînd chipuri hazlii-groteşti galeriei de lighioane imaginate de Mircea Cărtărescu. Banuş pe Foarţă – cîţiva ani mai tîrziu, citindu-i poemele. Se înţeleg de la distanţă asupra procedurii: graficianul îi va trimite sistematic lucrări ale sale şi poetul le va „ilustra” în versuri. Se declanşează astfel o avalanşă de echivalări vizual-textuale în care artistul plastic îşi vede de drumul său, de formula consacrată, iar literatorul, stăpîn pe toată panoplia versificatorie, improvizează – paradoxal – mult mai liber, alegînd orice soluţie i se pare convenabilă pe moment, în funcţie de capriciile observaţiei şi-ale imaginaţiei stîrnite de desenele alambicate ale partenerului.
Au rezultat deocamdată cele patru cărţi: Abecedaur (cu ediţii în 2014 la Brumar şi Vinea şi-n 2019 la ultima), Tandem (Casa Radio, 2014), L’endroit est adroit, l’envers est en vers (coeditare Vinea şi Integral, 2016) şi Tandem 2 (Vinea, 2018): încîntătoare albume de grafică Banuş combinate cu incredibile performanţe textuale à la Foarţă, degustabile şi în sine. Abecedaur-ul (rămînînd doar la el) e ceea ce sugerează titlul: literă cu literă, lettrină cu lettrină, de la A la Z, Banuş compune figuraţii fanteziste în jurul simbolurilor grafice ale sunetelor articulate din care ne alcătuim vorbirea, iar Foarţă decriptează imaginile, extrage sensuri sau le investeşte în surprinzătoare interpretări, într-un nestăvilit spectacol al gîndirii hermeneutice şi-al jerbelor expresive. (Mostre şi cartea-zmeu – data viitoare!)