MIRCEA POPA: ARON COTRUŞ – 120 DE ANI DE LA NAŞTERE

1. Corespondenţă Aron Cotruş – Emil Isac

Emil Isac (1886-1954) s-a numărat printre scriitorii care au fost prezenţi la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, ca reprezentant al Partidului Social-Democrat din Ungaria şi Transilvania, eveniment pe care îl salută în ziarul „Adevărul“ prin articolul Alba Iulia socialiştilor români, redactând la 25 decembrie, cu ocazia intrării trupelor române în oraş, foaia volantă „Clujul“, în care a publicat poezia Clujul, care, dintr-un oraş al puşcăriilor va deveni oraşul privighetorilor. Pentru a răsplăti activitatea părintelui său, avocatul Aurel Isac, apărător al cauzei memorandiştilor, şi a sa personală, Consiliul Dirigent îl trimite în misiune la Berna, de unde îşi dă adeziunea la mişcarea Clarté, condusă de Henri Barbusse şi Romain Rolland, colaborând destul de insistent şi la ziarul bucureştean „Izbânda“, unde va semna şi o cronică la noul volum de poezii al lui Aron Cotruş, Neguri albe (apărut sigur şi în „Avântul“ din 25 noiembrie). E momentul în care poetul Aron Cotruş, aflat pe atunci la Sighişoara, îi adresează prima scrisoare dintr-un lung dialog epistolar care va dura până în anii celui de Al Doilea Război Mondial. Era o mulţumire pentru gestul făcut. Aceasta va deschide calea unei lungi şi bogate corespondenţe care se va întinde pe întreaga epocă interbelică, aşa cum vom vedea din scrisorile de faţă. E de menţionat că deja la prima scrisoare, Cotruş alătură şi o poezie destinată „Adevărului literar şi artistic“, rămasă până la urmă inedită, deoarece n-a apărut în revista destinată. O reproducem alături de scrisoare. Dialogul epistolar va continua şi în anii următori, când Aron Cotruş se va stabili la Arad, conducând mai multe publicaţii literare. În oraşul de pe Mureş, el va asista la iniţiativele mai multor concetăţeni maghiari, care vor redacta mai multe publicaţii şi antologii, chemând la colaborare şi pe scriitorii români. La rândul său, el a ajuns să conducă la Arad colecţia „Sămănătorul“, înfiinţată încă înainte de război, în aşa fel încât Editura Diecezană să aibă în permanenţă de lucru, el oferindu-se să revizuiască sau să facă şi corectura. În acest fel, el este cel care supraveghează apariţia volumului de poezii Cartea unui om şi a volumului de proză Notiţele mele, editura plătind şi drepturi de autor. Pe cât se vede, Aron Cotruş încearcă să fie cât mai grijuliu cu prietenul său clujean, dorind să-l ştie prezent şi în antologia pregătită de A.T. Stamatiad sau să colaboreze la ziarul „Tribuna nouă“. În 1931, poetul Cotruş e numit ataşat de presă la Varşovia, de unde îi va expedia lui Emil Isac mai multe scrisori, informându-l despre munca lui în favoarea traducerii şi editării unor antologii poetice, prin intermediul cărora literatura noastră să fie cât mai bine cunoscută în Polonia. Cel care şi-a luat această însărcinare din partea poloneză este poetul Emil Zegadlovicz, fapt pentru care îi solicită trimiterea poeziilor pe care doreşte să le vadă traduse. Despre toate aceste lucruri îi va da de ştire în mai multe scrisori trimise de la Varşovia în anii 1931-1933. Întrucât patru dintre ele au fost publicate de fiul scriitorului, Gheorghe Isac, noi reproducem aici doar scrisoarea lăsată pe dinafară. E una dintre cel mai lungi epistole dintre cele expediate de la Varşovia de către Aron Cotruş şi bănuim de ce: pentru că într-o scrisoare anterioară Emil Isac îndrăznise să-l califice drept „oportunist“, ceea ce dă naştere la o replică puţin inflamată din partea lui Cotruş. Supărarea lui pe oameni de teapa lui Tiberiu Vornic e legitimă, şi îl regăsim pe Aron Cotruş la datoria sa de propagator al culturii noastre, postură în care mărturiseşte că lucrează intens şi că-i şi place. Ultimele scrisori ale epistolarului constau mai mult din vederi trimise de Aron Cotruş mai ales din Spania, când poetul volumului Printre oameni în mers (1933) călătoreşte prin Spania, Estonia şi Letonia.

Cum spuneam, din lotul de corespondenţă Cotruş au fost date publicităţii doar cele patru scrisori trimise din Varşovia (care poartă următoarele date: 22.II.1931; 4.V.1931, 3.III.1932 şi cea trimisă de la Hotel Splendid-Parc din Bucureşti, toate publicate de Gheorghe Isac în „Familia“, nr. 6/1967, p. 8). Mai apoi, după 1990, a intervenit mutarea arhivei din sălile Muzeului Emil Isac de pe strada 1 Mai, la Biblioteca „Octavian Goga“ din Cluj-Napoca, unde aceasta a fost din nou inventariată. Situaţia a făcut ca cercetarea manuscriselor depuse aici să fi fost o vreme imposibil de realizat, aşa că e firesc ca în situaţia de faţă să aducem la cunoştinţa publicului cititor întreaga corespondenţă aflată aici. (M.P.)

I

Stimate Domnule Isac,

Sighişoara, 14.XII.1920

Îţi mulţumesc din toată inima pentru calda simpatie cu care îmi întinzi mâna. În urma comunicării ce mi-a făcut-o Ion Clopoţel, îţi trimit acele versuri pentru „Adevărul literar şi artistic“, Al Dtale, cu toată simpatia, Aron Cotruş.

Te rog – dacă nu te deranjez – trimite-mi numărul din „Izbânda“ cu recenzia despre Neguri albe. L-am căutat în zadar, în toate părţile. Mulţumiri

Ca un pribelnic monstru…

Ca un pribelnic monstru-ntemniţat,

Ce-ntins pe paie

În chinurile cari îl încovoaie

Împins de foame mânile îşi roade,

Mă rod sălbatic poftele-ţi neroade,

O, suflete,

Capricios, despotic împărat!…

II

Dragă Domnule Isac,

Arad, 30.XII.1922

V-am trimis ieri doi numeri din revista ungurească „A Fekete Mocska“, care a început să apară în Arad. Redactorul acestei reviste, d. Fekete, intenţionează să facă o antologie, în ungureşte, a poeziei erotice româneşti de azi. Dacă doriţi să se traducă o samă de poezii, vă rog să le trimiteţi pe adresa mea. Dl Fekete doreşte să vă ceară chiar o postfaţă pentru antologia ce-o pregăteşte. Pictorul Toth va avea tot sprijinul meu. Gazeta pe care-o redactez aici e în doagă de moarte. Aşa zişii noştri intelectuali nu citesc sau dacă citesc, nu plătesc.

Cu toată stima, A. Cotruş, str. Românului nr. 1/a, Arad.

III

Dragă Isac,

Arad, 5.II.1925

Îţi trimit, a doua oară, articolul din „Tribuna nouă“, care va fi reprodus şi în nr. 3 al „Salonului literar“.

În curând va apărea la Cultura Naţională un volum al meu, cu peste 1000 poezii. În acel volum vor apărea şi poeziile pe care
le-am publicat în timpul din urmă.

Cu drag, A.Cotruş.

IV

c.p. Domnului Emil Isac, publicist, strada Şaguna, nr. 22, Cluj

Arad, 26.II.1925

Dragă Isac, te rog trimite manuscrisul cât mai repede. Mă voi îngriji, cu toată plăcerea, de tipărirea lui. Trimite, te rog, totodată şi o scurtă schiţă biografică. Cu dragoste, al D-tale, A.Cotruş

Piaţa Avram Iancu 22

V

c.p.

Arad, 27.II./1925/

Dragă Isac,

Poetul Al.T. Stamatiad pregăteşte o mică antologie a poeţilor români de azi pentru „Biblioteca Sămănătorul“. Prin mine, el te roagă să trimiţi pentru această antologie două poezii care îţi sunt mai dragi.

Mulţumiri şi salutări de la Stamatiad şi de la A.Cotruş

VI

c.p. data poştei: 12.VII.1925

Dragă Domnule Isac,

Arad, 9.VIII./1925/

Festivalul scriitorilor nu s-a ţinut, deoarece niciunul dintre scriitorii invitaţi n-a venit. Publicul de asemenea nu s-a prea îmbulzit să ia parte. Cât ce priveşte opinia dlui M. Dragomirescu, ea nu poate să fie decât nefavorabilă. Am auzit că ai fost în Italia. Cu toată dragostea, A. Cotruş

VII

c.p. /1925/

Dragă Isac,

am fost siliţi să facem din materialul trimis două volume; în primul Cartea unui om, merge o parte din proză şi poeziile. Pentru al doilea rămân : Prizonierii, Opera Română din Cluj, Dascălii români, Moţii, Mitru, Ţăranii în automobil, Georges Booys, Pe peronul gării.

Pentru al doilea volum, te rog află un nou titlu şi comunică-mi-l de urgenţă. Vreau ca ambele volume să apară înainte de Paşti.

În aşteptarea răspunsului, te salută cu frăţie,

A. Cotruş

VIII

/antet/ Tipografia şi Librăria diecezană

Arad, /1925/

Dragă Isac, volumul va intra sub tipar în câteva zile. Te rog răspunde-mi urgent dacă versurile merg în acelaşi volum cu proza. Titlul general este Cartea unui om, nu-i aşa? Revizia ţi-o trimit, dacă vrei! Onorariul se va trimite întreg, îndată ce se va şti câte pagini dă cartea. Aştept răspuns. Cu dragoste, al D-tale, A. Cotruş

/ Pe verso-ul scrisorii e lipită o notiţă de ziar intitulată Noutăţi literare, prin care se anunţă apariţia volumelor Cartea unui om, versuri, şi Notiţele mele, proză. Se anunţă şi alt volum, Voi fi sincer.

IX

Dragă Domnule Isac

f.a.

„Tribuna nouă“ nu retribue colaborările; de acum nici n-ar avea din ce. De la înfiinţare chiar, ziarul acesta şi-a început agonia. Cartea unui om va apare peste câteva zile. Cu tot ordinul meu de a vi se expedia ultima revizie, nenorociţii au uitat s-o facă. Vă cer toate scuzele. Cred, de-altfel că apare fără greşeli de tipar. Onorariul pentru Cartea unui om îl veţi primi în câteva zile. Cartea Centenarului României June v-am trimis-o sâmbătă înainte de amiazi, prin librăria „Concordia“. Revizia Notiţelor mele vă voi trimite negreşit. Cu dragoste, A. Cotruş

X

Arad, 17.IV.1926

Dragă dle Isac, Notiţele – cu toată stăruinţa mea, nu vor putea fi tipărite decât la toamnă. Ce zici? E prea târziu? Cu toată stima, A.Cotruş

XI

Iubite Domnule Isac,

Varşovia, 7/II.1930

Îţi mulţumesc pentru Maica cea tânără, primul volum ce primesc de la Dta, cu semnătura D-tale, în amintirea întâlnirilor scurte din Clujul dtale drag. Multiplele ocupaţii m-au împiedecat să citesc imediat poezia Dtale. Voi face-o într-una din zilele apropiate. Activitatea mea în Polonia a început sub cele mai bune auspicii. Am făcut cunoştinţa câtorva scriitori de seamă. Sper că te simţi bine şi poţi lucra cu râvnă.

Cu cele mai bune sentimente, A.Cotruş, Legation Royale de Roumanie 10, Ul. Wiejska 10

P.s. Timbre-în curând!

XII

Vedere din Tallinn, 8.II.1930

Cele mai prieteneşti salutări şi urări de sănătate, Aron Cotruş

XIII

c.p vedere din Varsovie, Place du Marche.

Din societatea marelui poet Emil Zegadlovicz, care e de două zile la Varşovia, îţi trimit cele mai calde salutări, A Cotruş

Ss Emil Zegadlovicz Hevalişte Gousse

XIV

Vedere din Riga, 15.VI.1931

Noroc şi voe bună! A.Cotruş

XV

Bilet datat 14.XII. 1931?

Dacă nu te deranjează te rog trimite-mi un exemplar din numărul pe care „Patria“ l-a închinat dlui Al. Vaida

XVI

Dragă Isac,

Varşovia, 14.XII.1931

Mă folosesc de câteva clipe libere pentru aceste rânduri târzii. Nu trebuie să te superi, n-ai dreptul să te superi din pricina tăcerilor mele. Am de lucru. Trebuie să lucru. Vreau să lucru. Munca asta îmi place. O fac cu voioşie şi cu dârjenie. Greutăţile mă aţâţă.

După şase luni de activitate aici, a apărut Antologia lui Zegadlovicz. În sfârşit, o primă satisfacţie a ostenelilor mele. Presa românească, în afară de două glasuri, al lui Em. Bucuţa şi Şerban Cioculescu a tăcut. A tăcut şi Emil Isac, cel aşa de puţin taciturn cu alte prilejuri. Zegadlovicz trebuie să fi rămas cam surprins de tăcerea aproape generală a poeţilor români traduşi de el şi publicaţi, fără ajutorul bănesc al cuiva, într-o splendidă ediţie. În viitor nu va mai avea, te asigur, prilejuri pentru atari surprize. Îi voi da, de-acum înainte doar traduceri libere din Eminescu şi din alţi poeţi plecaţi dintre vii. Presa polonă a publicat şi continuă să publice lungi şi elogioase recenzii despre traducerile din româneşte ale lui Zegadlovicz. În primăvară va apărea o culegere din Eminescu, la care, Zegadlovicz lucrează actualmente. Va urma apoi o culegere de poezii poporale româneşti. Mai târziu vom vedea.

În cursul stagiunii actuale sper ca un teatru din Varşovia să joace o piesă românească. Până la sfârşitul lunei de faţă, voi avea un răspuns în această chestiune; urmează să se facă alegerea între piese prezentate (Caragiale, Eftimiu, Ciprian). Asupra scrisului meu tăcere! N-am timp să mă ocup de el. Ce scriu, pun la o parte pentru alte zile. Poezia mea e foarte gustată aici. Patru poeţi de valoare s-au oferit să mă traducă în poloneză, iar un altul, în ruseşte.

Dacă altădată acest lucru mi-ar fi făcut plăcere, astăzi mă lasă indiferent. Chiar şi cu Zegadlovicz trebuie să lupt pentru ca să-l fac să renunţe la intenţiunea de a publica o culegere din versurile mele.

Vreau să fac drum aici, în primul rând lui Eminescu. După el pot veni şi alţii. Dreptul cel mai mare este însă al lui. Vreau să-şi facă intrarea într-un vestmânt împărătesc, vrednic de slava lui românească. Îmi pare bine că poţi vesti un belşug de lucrări gata de tipar. Îţi doresc tot succesul! Eu mă simt încă tot la începuturi. Fără astâmpărul începătorilor însă. Sau poate mă interesează mai mult plăcerea proprie decât opinia altora?! Cine ştie!? Sunt chestiuni în care se-nchid, în aceeaşi propoziţie, şi da şi nu.

Am citit cu plăcere de ajungerea lui Z. Bârsan în fruntea Teatrului Naţional din Cluj. Când îl vei întâlni, te rog spune-i tot binele din parte-mi. Îi păstrez cele mai bune amintiri din anii-mi de şcolar la Blaj şi Braşov, când rătăcea prin Ardeal cu brava lui trupă. Încolo, cu ce să te mai plictisesc? Ce să te mai întreb? Ţi-aş putea trimite un număr oarecare de timbre româneşti, întrucât schimbul meu de scrisori se face în cea mai mare parte cu Bucureştii. Cu Asia, Africa, America şi Australia nu am niciun fel de raporturi şi, din păcate, tocmai acele continente am auzit că ar avea cele mai interesante timbre poştale. Poate cu ocazia unei transferări prin vr-unul din acele meleaguri, ai fi mai mulţumit de mine. Aşteptăm deci! Într-o scrisoare anterioară mă taxai drept „oportunist“. Şi oricât aş fi sucit acest cuvânt, n-am înţeles de ce. Eu, oportunist? Când? Unde? Şi cine în Ardealul meu, s-ar putea înălţa aşa de sus şi coborî aşa de jos, ca să mi-o spună?! Dacă aş fi fost, nu m-aş fi mulţumit c-o slujbă de ataşat de presă, alături de Tilea şi Vornic, şi n-aş fi refuzat de câteva ori demnităţi în care nu m-aş fi simţit la locul meu! Sunt cel din urmă ardelean căruia i s-ar putea da un asemenea epitet. Cel din urmă, între cei mai fără pretenţii, dragă Emil Isac! Dacă ţi-aş face doar o destăinuire, nu te-ai mai îndoi. Dacă însă la Cluj există opinia că a munci cu voinicie în locul ce ţi-ai ales şi a fi român mai presus de orice ranchiune personale, este oportunism, puteţi să mă număraţi în rândul oportuniştilor, fără nicio supărare. Nici într-un caz, nici într-altul, nu cer nimănui nici o reparaţie. Dar dacă sunt oportunist, de ce n-ai fi şi tu, care nu ţi-ai părăsit slujba ce ţi s-a încredinţat, ca un Tiberiu Vornic oarecare?! Nu mă pot descurca, fără lămuriri mai ample in partea ta. Zadarnic! Aştept deci aceste lămuriri cu toată răbdarea. Mi-e teamă însă ca-ntr-o nouă carte poştală, să nu-mi dai ştirea că sunt arestat la Cluj împreună cu Petru Opincă pentru că am fabricat spirt negru pentru desfătarea şi fericirea ţăranului nostru ardelean. Cu drag, Aron Cotruş.

XVII

Dragă Emil Isac,

Poznan, 1.V.1932

Din Poznan, unde m-a găsit ştirea despre moartea veneratului tău părinte, îţi trimit cele mai simţite condoleanţe, Aron Cotruş

Se adaugă o Înştiinţare imprimată semnată Aron Cotruş despre Biblioteca Sămănătorul din Arad, înfiinţată în 1916

XVIII

c.p. vedere cu Arenas Corrida de Toros, din Barcelona,

17.VII.1932

Salutări prieteneşti din Spania unde mă aflu de două săptămâni, Aron Cotruş

2. Corespondenţă Aron Cotruş – Tiberiu Vuia

Aron Cotruş e unul dintre scriitorii care au beneficiat în ultimii ani de cercetări aprofundate de tip monografic sau de retipărire a operei. Amintesc printre cei care s-au ocupat mai insistent de viaţa şi creaţia sa pe Ion Cristofor sau Alexandru Ruja, cel din urmă devenind şi editorul său avizat. Trebuie subliniat că un moment important din viaţa sa l-a constituit aşezarea sa la Arad, centru comercial şi cultural din regiunea de vest a Transilvaniei, unde s-a dedicat publicisticii. Mai întâi a intrat în redacţia ziarului „Românul“, condus de Vasile Goldiş, întrerupându-şi pentru aceasta studiile de la Universitatea din Viena. Chemarea lui la Arad s-a produs în 1913, acolo unde tipăreşte şi volumul său Sărbătoarea morţii. În 1916 este trimis pe frontul italian, unde, împreună cu alţi combatanţi se raliază trupelor italiene de la Cittaducale, alcătuind o „Legiune românească“ şi un Comitet de Acţiune al soldaţilor români, activând în strânsă legătură cu Ambasada noastră de la Roma. Revenit în ţară, se va dedica presei arădane, scoţând aici revista „Solidaritatea“, apoi contribuind la apariţia „Salonului literar“ şi a „Hotarului“. Printre publiciştii poeţi care au colaborat strâns cu el în această perioadă s-a numărat şi poetul Tiberiu Vuia, care s-a afirmat prin colaborările lui la ziarele locale. În 1929, Aron Cotruş a fost numit ataşat de presă pe lângă Ambasada noastră din Italia, iar în anul următor a fost detaşat la Milano pentru a susţine prezenţa a cât mai multor români pe celebra scenă de la Scala, recomandând conducerii de aici mai multe producţii dramatice sau muzicale româneşti. Scrisoarea pe care o publicăm aici datează din această perioadă şi este adresată confratelui său poet de la Arad, informându- l despre câteva din acţiunile sale din Italia. Neavând consemnat anul expedierii, noi credem că aceasta poate fi datată 1930, întrucât face referire şi la volumul său intitulat Cuvinte către ţărani, volum editat de el la Arad, în 1928. În sprijinul datării noastre vine şi faptul că publicaţia „Renaşterea română“ va fi scoasă de prietenii săi de la Arad în 1929.

Scrisoarea se află în fondul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca şi a rămas inedită până la ora de faţă., după cum ne-a confirmat şi Al. Ruja. (M.P.)

Milano, 17.II.

Dragă Domnule Vuia,

Abia ieri am primit „Renaşterea română“^[1] /1/, numerele 5,6. Celelalte se vede că n-au fost trimise sau s-au pierdut pe drum. Te rog trimite-mi-le într-un pacheţel să vă pot urmări de la început. Te rog trimite, ca schimb „Renaşterea“ pe următoarea adresă: „La Rassegna Italo – Romena de la Camera di Commercio Italo-Romena“, Via San Giovanni in Conea G, Milano. E o revistă pe care veţi primi-o. Te rog spune-i amicului Hotăran că aştept răspuns la scrisoarea ce i-am scris-o. Ce s-a făcut cu cele 2000 Cuvinte către ţăran, rămase la Clubul naţ/ional/ ţăr/ănesc/? Fă-le niţică reclamă să se desfacă mai repede. Noroc! Salut st/imabila/ redacţie! A. Cotruş

P.S. Negură^[2] /2/ de ce nu dă un semn de viaţă? Domnului Ghiţă Munteanu^[3] i-am scris, rugându-l să-mi trimită nişte cărţi de-ale mele, dar nu se mişcă. Nu cumva a îngheţat?! Te rog spune-i că aştept cărţile.

Cu bine! A. Cotruş

^[1] „Renaşterea română“, revistă scoasă la Arad la începutul anului 1929, reluând titlul unei publicaţii a fraţilor Goga, scoasă la Sibiu în 1918 în vederea sprijinirii Marii Uniri.

^[2] Al. Negură, poet, a scos la Arad revista „Hotarul“ între 1933-1940.

^[3] Gheorghe Munteanu, proprietarul Librăriei Concordia din Arad.