Florina Ilis

1. Ţin un jurnal, dar nu scriu cu regularitate. Mi-e destul de greu să scriu zilnic. Uneori, când îl deschid, mă minunez şi eu de cât timp a trecut de la ultima însemnare. Scriu în jurnal doar în clipele de răgaz în care izbutesc să mă las mie însămi… Am început să scriu jurnal cu scopul de a-mi nota ideile care îmi veneau în legătură cu scrisul meu. Sunt idei pe care nu aş vrea să le pierd şi pe care le consemnez când am timp. Idei de romane, idei de povestiri, metafore şi câteva versuri. Mă gândesc o vreme la ele, după care le uit. Jurnalul pe care-l ţin este mai degrabă un jurnal al ideilor pierdute pentru literatură…

2. Cred că răspunsul la întrebare depinde de ceea ce înţelegem prin autenticitate şi sinceritate. Eu înţeleg prin autenticitate a trăi cu sinceritate viaţa şi prin sinceritate a mărturisi adevărul despre asta. Cel care ţine un jurnal nu se gândeşte să nu fie sincer cu sine. Gândul că jurnalul ar putea fi citit de altcineva într-o zi, fie şi accidental, este prezent în mintea fiecărui om care începe să redacteze un jurnal. Dacă autenticitatea este reală, sinceritatea se defineşte, mai degrabă, în legătură cu scopul sau intenţia jurnalului. Spre maxima sinceritate va tinde scriitorul care, fără să se preocupe de stil, scrie cu gândul că stă în puterea lui să se despartă oricând de caietul de însemnări, distrugându-l. De mai puţină sinceritate ar putea fi bănuit cel care scrie cu jurnalul la vedere şi a cărui plăcere de a se expune pe sine se simte printre rânduri. În funcţie de intenţia autorului este cuprinsă, între aceste extreme ale sincerităţii, întreagă artă a jurnalului. Dar lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere sau decât lasă să se întrevadă poetica care defineşte naraţiunea după stiluri şi voci narative.

Copiii şi adolescenţii sunt sinceri când scriu un jurnal. Primul meu jurnal l-am început în clasa a V-a. L-am distrus în clasa a VIII-a fiindcă m-a şocat sinceritatea lui. Ce se întâmplă cu sinceritatea copiilor? N-a fost, oare, literatura inventată ca să dea un stil domeniului care nu poate fi asociat pe deplin nici minciunii, nici adevărului absolut? Iar jurnalul nu este, în acest caz, o posibilă formă de recuperare a sincerităţii pierdute?

3. Scrisul unui jurnal ne poate ajuta să gândim mai limpede şi ne ajută să ne clarificăm unele stări sau trăiri. Procesele inconştientului se desfăşoară în afara timpului, de aceea, prin scriere conştientul le ordonează într-o succesiune temporală care ne permite să ajungem la o mai bună înţelegere a lor. Aşadar, punerea în cuvinte a unor stări de moment clarifică cumva ceea ce trăim la nivelul inconştient, dar poate, în mod evident, şi să „clarifice“ transfigurând sau dând un nou sens/înţeles trăirii, conducându-ne spre cunoaşterea de sine. Eu, personal, aş încuraja pe toţi tinerii, în special adolescenţi, să ţină un jurnal. I-ar învăţa să se exprime şi să se cunoască mai bine decât prin exerciţiul şi practica oferite de media-socială.

4. Nu am o preferinţă în acest sens. Jurnalul lui Nicolae Steinhardt, dar şi al lui Mihail Sebastian. M-a impresionat teribil jurnalul lui Alice Voinescu.