IULIAN BOLDEA: SHAKESPEARE – LA O NOUĂ LECTURĂ

Adrian Papahagi este un intelectual cu notorietate şi cu o ascendenţă ilustră (Marian Papahagi, Tache Papahagi, Pericle Papahagi, Valeriu Papahagi, Emil-George Papahagi). Doctor al Universităţii Sorbona (cu teza Fate and Providence in Old English Literature), bursier la Oxford, Londra şi la Colegiul Noua Europă, Adrian Papahagi este conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj. A fondat în 2007 Centrul CODEX, care îşi propune să inventarieze manuscrisele medievale de tradiţie latină din colecţiile româneşti. A publicat cărţi bine primite de critică (Boethiana mediaevalia, 2010, ABC‑Darul creştin‑democraţiei, 2012 Wyrd. Ideea destinului în literatura engleză veche, 2014, Creştinul în cetate. Manual de supravieţuire, 2017, Manuscrisele medievale occidentale din România. Census – coord., 2019) şi a avut o activitate publicistică bogată, în legătură strânsă cu activismul politic efervescent, nelipsit de controverse şi polemici.

Editura Polirom a iniţiat o serie, Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi, cuprinzând volume, de dimensiuni restrânse, accesibile ca format şi conţinut cititorilor. În anul 2020 au fost publicate două cărţi, una conţinând comentarii la Sonete şi Romeo şi Julieta, cea de a doua cuprinzând interpretări ale pieselor Visul unei nopţi de vară şi Cum vă place. Proiectul, ambiţios şi amplu, este o prelungire a cursurilor susţinute de Adrian Papahagi la Literele clujene, având drept scop, cum citim într-o Lămurire preliminară, să „analizeze întreaga operă dramatică şi lirică a lui Shakespeare“. Această analiză nu este concretizată sub forma unor tratate masive, ci din perspectiva unor „mici volume individuale“, care interpretează „câte două, trei sau patru creaţii shakespeariene care prezintă afinităţi tematice sau generice“, piesele fiind grupate în funcţie de anumite „solidarităţi generice, tematice şi cronologice“. Un fragment elocvent din cuvântul lămuritor exprimă opţiunile, îndoielile şi problematizările acestui demers: „Visul unei nopţi de vară şi Cum vă place conţin aceeaşi schemă dramatică a refugiului în natură. Varii solidarităţi generice pot fi identificate în celelalte comedii mature, Zadarnicele chinuri ale dragostei, Negustorul din Veneţia, Mult zgomot pentru nimic şi A douăsprezecea noapte.(…). În chip firesc, marile tragedii nihiliste, Regele Lear şi Macbeth, se cer citite împreună, dar am ales să interpretez gelozia lui Othello în oglindă cu cea a lui Leontes din Poveste de iarnă. În comediile problemă, Totu‑i bine când se sfârşeşte bine şi Măsură pentru măsură, nunţile necesare consacră stângace amoruri îndoielnice. Cerul se luminează în Pericle, Cymbeline şi Furtuna, adevărate festivaluri ale reconcilierii şi regenerării“.

Subtile şi erudite, valorificând critic o bibliografie uriaşă, interpretările îmbină istoria literară, comparatismul şi instrumentarul hermeneutic, cu nuanţări necesare, disocieri şi analogii din care se desprinde profilul inepuizabil al operei lui Shakespeare. Analiza textului e însoţită de un studiu comparat al diferitelor versiuni de traducere, reliefându-se talentul şi osârdia lui George Volceanov, prin care autorul lui Hamlet devine cu adevărat „contemporanul nostru“, cum ar spune Jan Kott. Anglist şi medievalist reputat, Adrian Papahagi revizitează universul operei lui Shakespeare din perspectiva unor lecturi proaspete, căutând să îl aducă aproape de noi pe ilustrul dramaturg elisabetan, în analize riguroase şi suple. Primul volum, Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Sonete; Romeo şi Julieta, grupează interpretări ale sonetelor şi ale tragediei Romeo şi Julieta, asociere explicată prin ilustrarea concepţiei shakespeariene despre iubire, valorizare originală a tradiţiei medievale a amorului curtean, pe care exegetul o explică prin contextualizări nuanţate, clarificându-se raporturile dramaturgului cu precursori şi contemporani, prin prisma relativizării canoanelor sonetului, deoarece scriitorul „pulverizează goliardic convenţia, înscriindu-se astfel în linia realistă a lui Cecco Angiolieri, Archipoeta sau Chaucer“. Comparaţiile şi paralelismele cu poemele unor vârste lirice anterioare conduc la demonstraţii convingătoare ce probează originalitatea sonetelor lui Shakespeare, prin arhitectura imaginarului şi prin expresivitatea limbajului: „Prin concettistica şi construcţia impecabile, variaţia tematică, virtuozităţile stilistice, jocurile de cuvinte obscene sau nu, prin muzicalitatea irezistibilă, mozartiană, a întregii secvenţe, Sonetele oferă delicii nesfârşite. Ele subminează şi regenerează totodată convenţiile petrarcheşti, într-un joc continuu cu tradiţia, pe care o restaurează în modernitate, iar misterul autobiografic şi tonul intimist, jucat sau real, sporesc atracţia textului“. Interpretând Romeo şi Julieta, Adrian Papahagi subliniază convergenţele tematice şi de viziune între sonete şi tragedie, piesa nuanţând, prin modalităţi dramaturgice, reflexe ale erosului şi ale concretitudinii cotidianului, căci „geniul lui Shakespeare constă tocmai în alternarea momentelor sublime cu cele comice“, sau în corelarea teatrului antic cu teatrul popular englez. Criticul constată astfel că, din perspectiva formei textuale şi a fondului tematic Romeo şi Julieta reprezintă dezvoltarea unui poem goliardic, legitimând „continuitatea neîntreruptă dintre sensibilitatea medievală şi cea modernă“.

Dincolo de analizele nuanţate, de interpretările fundamentate pe erudiţie şi tact filologic, autorul cărţii nu ezită să se situeze în răspărul unor interpretări anterioare sau a unor resurse bibliografice asimilate cu tact şi, uneori, cu rezerve, sancţionând lipsa de har a unor traduceri, imperfecţiuni ale exegezei anterioare, într-o relectură proaspătă, plastică şi credibilă a textului shakespearian. Celălalt volum, Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Visul unei nopţi de vară; Cum vă place reuneşte interpretări consacrate binecunoscutelor comedii, analizate cu tact şi măsură, din perspectiva unei viziuni integratoare, sintetice. Interpretarea comediei Visul unei nopţi de vară conţine un substrat polemic: „Visul nu este aşadar un simplu balet graţios, legănat de o poezie fermecătoare, şi în niciun caz o piesă romantică, naivă şi sentimentală, cum cred mulţi“.

Analiza este convingătoare, prin argumentele filologice puse în joc, dezvăluind mecanismele unui comic destructurant, ce redă chipul unei lumi bulversate, proteice, festive. Accentele carnavalescului rezumă mecanica fragilă a unui univers răsturnat, instabil şi himeric. Noua lectură a pieselor lui Shakespeare se raportează la text, la contextul epocii, la revelaţiile esteticului, dar şi la mentalitarul elisabetan. Comentariile lui Adrian Papahagi se susţin prin apelul constant la text, context şi subtext, din perspectiva unui spirit erudit, ce nu îşi refuză însă spontaneitatea unei abordări personale, ce deconstruieşte poncife, erori şi modele analitice anterioare. Demne de interes, analogiile, filiaţiile şi excursurile comparatiste ne vorbesc despre „impurităţile generice“ ale teatrului elisabetan, dar şi despre infuziile de modernitate ale textului, exemplificate prin personajul-filosof Jaques, prin care Shakespeare „depăşeşte metafizic Renaşterea, aşa cum depăşeşte convenţionalismul pastoral sau figura standardizată a nebunului“. Concluzia interpretărilor lui Adrian Papahagi este revelatoare: „Aşa cum deconstruieşte Arcadia naivă a poeziei pastorale, Shakespeare trece dincolo de satira moralizatoare a nebuniei lumii, devenită clişeu, căci are oroare de orice concluzie dogmatică, de orice reducţie moralizatoare“.

Deconstruind asperităţi şi convenţii ale receptării, Adrian Papahagi ne oferă, în cele două cărţi apărute până acum la Polirom, un model de lectură erudită şi în acelaşi timp accesibilă a operelor lui Shakespeare, într-un stil dezinvolt, suplu, lipsit de morgă savantă sau de reprezentări ideologizante restrictive.