ION BOGDAN LEFTER: PENTRU UN „FIŞIER“ ŞERBAN FOARŢĂ

Încă un proiect: o carte despre Şerban Foarţă ca monografie-„fişier“.

Critica se-ocupă în genere cu inventarierea de opere, de epoci, de literaturi. Fireşte că şi cu ierarhizarea numelor şi-a titlurilor, cu interpretarea textelor şi cu ce misii o mai fi avînd, însă fără „cartografierea“ materiei de analiză nu se poate. În majoritatea cazurilor, scrierile unui autor sînt uşor sau relativ uşor de „trecut în revistă“ (la figurat, dar şi la propriu, în cronici literare gazetăreşti): parcimonioşilor le numeri rapid steagurile, iar abundenţii, de multe ori liniari, merg înainte pas cu pas, aliniindu-şi producţiunile ca la paradă. Cel mai greu de cuprins sînt prolificii ramificaţi, care avansează pe mai multe fire simultan, scoţînd cărţi în rafale, uneori răsunătoare, alteori cvasi-invizibile/ inaudibile (cărţile/ rafalele…), semnalate ori nesemnalate în presă, răsfăţîndu-se şi cu editări în regim bibliofil, în tiraje mici, intruvabile.

E şi situaţia lui Foarţă: a publicat în jur de 60 de cărţi proprii, circa 50 cu poeme, 4 de proză şi 7 de eseuri (deşi… tocmai spuneam că informaţiile au mari şanse să se dovedească incomplete!). Dar a şi co-semnat în tandemuri auctoriale, s-a autoselectat în montaje antologice surprinzătoare, în rearticulări cu semantici noi, a fost protagonist al unor cărţi-interviuri (3). Totalul?: incert! Şi mai sînt puzderia de texte ale sale risipite prin opuri de toate felurile, în culegeri colective, fie ele tematice sau aniversare, sau memoriale, ca prefeţe sau postfeţe la scrierile altora. Ca să nu mai vorbim, căci nu ţin (încă!) de bilanţul editorial, al scrierilor strînse între coperţi de cărţi, despre sutele de mici eseuri ale savuroasei lui articlerii, în mică parte recuperate în cele două volume de Afinităţi…, …selective şi …efective, de mult publicate (la Cartea Românească, în 1980 şi 1990), sau în Honorificabilitudinitatibus (Brumar, 2004), culegerea cu, drept titlu, hamletianul cuvînt „cel mai lung“ (probabil depăşit de mulţi compuşi nemţeşti, totuşi…).

Apoi – zecile de cărţi traduse, alte circa 50 la număr. În mai-toate cazurile de scriitori care au şi echivalat texte din limbi străine într-ale lor materne, respectivele transpuneri sînt adjuvanţi ai scrierilor principale, de concepţie personală. Autorul nostru e altă plămadă: nu depune nici un pic de efort de fidelitate, de adaptare la stilisticile originalelor, dimpotrivă, îi face pe toţi autorii lumii să sune „foarţist“ şi să se şi înfăţişeze ca atare în pagini, ritmaţi prin aceeaşi punctuaţie abundentă cu care obişnuieşte să-şi marcheze discursurile de toate genurile. Drept urmare, traducerile nu pot fi lăsate în afara zonei centrale a operei, statutul lor nu e deloc secundar în raport cu celelalte, integral „foarţiene“. În prealabil sau pe măsură ce atare corpus de transpuneri româneşti va fi examinat sistematic, ar trebui gîndite criteriile şi modalităţile de integrare în ansamblul care ar depăşi de departe – iată – suta de titluri.

E – aşadar – imperios necesară o „indexare“ generală a şuvoiului editorial… „polimorfoarţist“ (ca să continui joaca onomastică; de altfel, cu excepţia recenzenţilor săi „reci“, stîngaci ori formalişti, ultra-ludicul poet îşi contaminează adeseori şi comentatorii, drept care am putea spune că tinde să-i facă şi pe ei, ca pe confraţii poeţi şi prozatori de oriunde şi de oricînd, măcar puţintel „foarţieni“, într-un expansionism ilimitat! – asta şi ca să-mi justific eventualele excese în materie…). Am mai avut tentative în articole din revistele mele Observator cultural, în nr. 48/ 2001 şi 152/ 2003, culese în 5 poeţi: Naum, Dimov, Ivănescu, Mugur, Foarţă (Paralela 45, 2003), şi aLtitudini, în nr. 14/ aprilie 2007. Ar fi de completat şi goluri mai de dinainte, şi avalanşele ulterioare. Pînă la cartea-„fişier“, cum, cînd, unde?!

Soluţia cea mai practică pare cea cronologică, dar s-ar putea încerca şi un inventar tipologic, avînd în vedere că Foarţă a furnizat alcătuiri editoriale de multe soiuri, în varii formule. Pe lîngă cărţile „cuminţi“, vreau să spun de aspect „tradiţional“, tipărituri de texte, proprii sau traduceri, cu scamatorii etalate doar în fluxurile verbale, a produs sumedenie de alte combinaţii fanteziste, cum ar fi:

• volume în dialog vizualo-textual cu Ion Barbu (artistul petrilean contemporan, nu marele poet antecesor! – în Un mire fără căpătîi, Polirom, 2007 şi-n 69. O Kamasutra pentru intelectuali, ART, 2011) şi cu Tudor Banuş, dar şi comentarii în versuri ale unor opere glorioase din istoria plasticii mondiale (titluri şi detalii editoriale – data viitoare);

• apoi proprii „împletiri“ poematico-vizuale în numeroase cărţi, căci autorul nostru desenează şi pictează el însuşi, alcătuieşte colaje, se joacă mai nou şi cu programele grafice computerizate, exploatate cu aceeaşi mare libertate combinatorie şi cu ingenozitatea poetului (a şi expus în galerii de artă „cromografii“, „cartografii secrete“, „cromografică“ şi „scanografie“);

• la un „schimb de replici“ repetate i-am provocat eu însumi pe Foarţă şi pe Romelo Pervolovici atunci cînd l-am invitat pe polivalentul artist să reacţioneze la poemul epic al lui Foarţă Isprăvile lui Degeţel şi ale altora ca el, după care am publicat în aLtitudini cele două discursuri paralele şi le-am cerut ulterior lui Foarţă să glosseze în versuri pe marginea Digitaţiilor create de Pervolovici şi acestuia din urmă să genereze un al doilea set de imagini foto-digitale drept comentarii vizuale la comentariile verbale; aşa a ieşit de-o carte cu titlul poemului iniţial, însoţită de prefaţa mea explicativă a „procesului de producţie“ (Paralela 45, 2007); şi povestea avea să continue în expoziţia Foarţă-Pervolovici Polidigitaţii, la Victoria Art Center din Bucureşti, în martie 2013 (curator: iniţiatorul „conspiraţiei“);

• vezi şi cartea-calendar O cale-n dar, cu versuri pentru toate lunile anului, de prins pe perete (Editura Brumar, 2010);

• sau cea în format de zmeu, din cele înălţate spre cer şi purtate de vînt, Scripta Volant. O enciclopedie a zmeielor (Editura Universităţii de Vest şi Fundaţia Interart Triade, 2017);

• un soi de „foto-carte“ fiind şi scenariul vizual desfăşurat în ciclul de imagini „înscenate“ realizate de Mihaela Tărhuna în cadrul proiectului Fototeca BJT, la Librăria „Sevastia’s Books“, în octombrie 2011, Foarţă „pozînd“, „jucîndu-şi“ rolul de poet glumeţ-nostalgic-rafinat, încît mi s-a părut că e cazul să… recenzez expoziţia cu pricina (v. textul meu din Şerban Foarţă 70, Volum coordonat de Simona Popescu, Paralela 45, 2012);

• sau revista Cocoloşul. Foaie pentru minte (m)inimă şi (e)literatură, cu următoarele menţiuni în frontispiciu: „Apare o singură dată: acum!“ şi „Număr unic. Tiraj: confidenţial. (Dis)preţul: benevol“, tipăritură datată 15 mai 2001, pe hîrtie de ziar, în 4 pagini format tabloid (A3), oferită ghemotoc (exemplarul pe care-l posed l-am primit de la autor într-o cutiuţă de carton!), de fapt o carte-„cocoloş“ (textele şi imaginile, toate ale aceluiaşi, putînd fi reluate într-o carte-carte; ar merita!);

• nici antologiile ziceam că nu şi le alcătuieşte banal Foarţă, ca pe simple selecţii din volumele publicate: le re-aranjează, regrupează textele pe criterii tematice ori altele, aşa cum a făcut, în loc de-o „opera omnia“, în Opera somnia (Polirom, 2000), în alt fel în Ethernul pheminin (Cartier, 2004) şi, în versiune extinsă, Amor amoris (Paralela 45, 2010) (doar cea realizată nu de el, ci de Robert Şerban, Mulţimea cu un singur element, Cartier, 2019, e cuminte-cronologică);

• a „scos“ şi cărţi electronice, proprii, Cliquet, Mărtzişoare necomertzişoare, Portrete-robot cu texte cu tot şi Inverosimilele aventuri adevărate ale locatarului din Loch Ness şi rolul său în scufundarea vasului Titanic în urmă cu fix un secol (toate la LiterNet, 2006, 2008, 2009 şi 2012; doar ultima s-a şi tipărit la Brumar, 2012), şi în colaborare cu Alex. Leo Şerban, ambii cu texte şi foto-grafisme, în Jeu de paume (aceeaşi editură electronică, 2006).

(Urmează – într-un episod-două – o listă de apariţii editoriale Şerban Foarţă măcar din ultimii ani şi cîteva „fişe“-analize…)