ION BOGDAN LEFTER: „ARHIVA LEON LEVIŢCHI“

Alt eveniment al anglisticii româneşti recente, pare-se că fără ecouri, nesemnalat şi necomentat ca atare, a fost recuperarea unui set bogat de documente şi manuscrise din arhiva lui Leon Leviţchi, în „format“ electronic, pe un webite specializat, Contemporary Literary Press, editură „on-line“ înfiinţată în 2009, derivată din Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan – MTTLC iniţiat de către Lidia Vianu în cadrul Departamentului de Engleză al Universităţii din Bucureşti, unde predă (adresa de Internet a editurii foloseşte sigla: https://editura.mttlc.ro). În paralel – şi o revistă electronică a masteratului, Translation Café. Consilier executiv („executive advisor“) e C. George Sandulescu. Contemporary Literary Press se prezintă drept „Editura pentru studiul limbii engleze prin literatură“ şi „Editură pentru Literatură Contemporană“ (asumare în frontispiciul site-ului). Publică versuri, proză şi eseuri scrise în limba lui Shakespeare, traduceri din româneşte şi invers, studii de specialitate, alte texte relevante pentru domeniu.

Directoarea editurii, autoare şi traducătoare cunoscută, n-are nevoie de vreo prezentare suplimentară. Cine este – în schimb – C. George Sandulescu? Conform datelor de pe site, s-a născut în Bucureşti pe 11 februarie 1933, deci are astăzi 88 de ani. A absolvit anglistica la Universitatea din Bucureşti în 1968, elev al lui Leviţchi şi profesor Lidiei Vianu (după cum aflăm dintr-o mărturie publicată în România literară în 2013 şi reluată pe site-ul Contemporary…). A emigrat în 1969, şi-a continuat studiile în Marea Britanie, cu un masterat la Leeds şi un doctorat la Essex, şi s-a stabilit ulterior în Suedia, căpătînd acolo cetăţenia. De la o vreme încoace, trăieşte în Principatul Monaco, unde a condus Biblioteca irlandeză „Prinţesa Grace“. Viaţa în ţări în care nu se folosesc diacriticele româneşti explică absenţa „căciuliţei“ de pe „ă“-ul numelui de familie. Bun cunoscător al istoriei anglisticii de la noi, cu un cult pentru Leviţchi şi admirator al predecesorilor cu vocaţii de fondatori, Dragoş Protopopescu şi Ana Cartianu, Sandulescu e un pasionat sau chiar un fanatic al operei lui James Joyce: a alcătuit împreună cu Lidia Vianu o „lexicografie“ a autorului lui Finnegans Wake. „Liniarizat“ în 17 episoade, textul ultra-încifratului roman e apoi comentat în nu mai puţin de 130 de volume sau fascicule (cărţile electronice de aici neavînd proporţii mari). Pe „rafturile“ de la Contemporary… se pot citi şi alte texte ale lui Sandulescu, studii sau doar articole, impresii, „vigniete“. De pildă The Funeral of Anthony Burgess, o relatare în englezeşte a ceremoniei de depunere a cenuşii aceluia într-un cimitir din Monaco, pe coasta muntoasă dinspre mare. În numele Principatului şi al familiei prozatorului englez, stabilit cîndva şi el acolo şi co-fondator al Bibliotecii irlandeze, Sandulescu s-a ocupat de organizarea ceremoniei şi a fost unul dintre cei doi vorbitori, în prezenţa unei reprezentante a Înălţimii Sale Prinţesa Caroline. Anglistul româno-britanico-scandinavo-monegasc a fost cel care a ales ca inscripţie pentru placa funerară titlul unui roman al lui Burgess, ABBA ABBA, cunoscuta schemă a rimelor „îmbrăţişate“, dar şi cuvîntul „tată“ în aramaică, folosit de Cristos în adresarea către Dumnezeu, şi… iniţialele scriitorului dublate în oglindă şi multiplicate încă o dată (cu experienţa sa scandinavă, Sandulescu menţionează şi posibila trimitere la cunoscutul grup pop suedez!)…

Cu o primă publicare în decembrie 2013, „Arhiva Leon Leviţchi“ a furnizat în 2018 alte 19 volume preţioase documentar, unele incitante, altele pasionante, dezvăluind personalitatea complexă a marelui profesor. Deschiderea a făcut-o, la împlinirea a 95 de ani de la naştere, o culegere de prezentare diversă a personalităţii sale, sub titlul „monografist“ Leon D. Leviţchi (1918-1991): o autobiografie nedatată, un curriculum vitae din 1 noiembrie 1990 (la sumar – Ultimul CV), cîteva pagini de carnet cu notiţe tot cu date personale, certificatul de naştere, Diploma de Licenţă acordată „În Numele Majestăţii Sale Regele Mihai I“, în Filozofie şi Litere, specialitatea Filologie Modernă, „cu următoarele materii: 1. Engleza. 2. Estet[ica]. şi crit[ica]. literară. 3. Germana“, eliberată pe 31 martie 1944, fragmente – „mostre“/ „samples“ – din manualul Învăţaţi limba engleză fără profesor, scris împreună cu Dan Duţescu, din dicţionare, din Manualul traducătorului de limba engleză, de fapt publicat ca Îndrumar pentru traducătorii din limba engleză in limba română (1975), şi din postfaţa la transpunerea Călătoriilor lui Gulliver, un articol al lui Duţescu scris la moartea lui Leviţchi, fostul său coleg de facultate şi prieten de-o viaţă, două interviuri retrospective cu Veronica Focşeneanu-Leviţchi realizate în 2013 de Lidia Vianu şi de actualul meu doctorand Alexandru Dumitriu, alte „mostre“ din „Caietele Leviţchi“, pagini din 1937, 1941, 1944 ş.a.m.d., două articole ale lui Sandulescu despre Leviţchi şi Duţescu, numeroase fotografii, scrisorile primite de discipol de la magistru în Suedia şi-n Monaco. Evocare poliedrică, bogată, spectaculoasă.

În special mărturiile lui Duţescu şi ale fiicei lui Leviţchi sînt mişcătoare. După ce-i schiţează portretul de cărturar cu „date la rece“, vechiul camarad împărtăşeşte „cîte ceva despre Lev ca om“. În studenţie, Leon îi citea din versurile şi jurnalele sale. Mai tîrziu, cînd avansaseră în cariere, au tradus adeseori în tandem, la Beowolf Duţescu cedînd din cînd în cînd: „Avea o putere de muncă fantastică şi eu abia puteam ţine pasul cu el. Ceea ce este puţin spus: deseori eram scos din circulaţie şi trebuia să zac un timp“. L-a liniştit profesoara Ana Cartianu, care i-a spus: „Domnule, nu-ţi pune mintea cu Lev. Lev e un tanc“! Sau: „Preferinţele şi antipatiile lui gastronomice erau ieşite din comun. De cînd îl ştiu a mîncat practic în fiecare zi iahnie de fasole, cu ardei sau gogoşari copţi, chiar şi iarna, conservaţi, fireşte. Îi plăceau şi cartofii copţi în cuptor pe care îi fărîma şi-i agrementa cu scrumbie sărată, pe vremea când se găsea. Nu mînca decât carne propriu-zisă. Îl repugna tot ce se cheamă organ, ficat, creier şi celelalte. Sau raci şi scoici. Mînca o singură dată pe zi, la prînz. Dimineaţa o cafea, seara mai nimic. Bea întotdeauna ceva tare înainte de masa de prînz, vodcă şi de preferinţă Havana Club, cînd se găsea. Seara, un pahar-două de vin. Niciodată nu a abuzat. Şi aici parcă ne-am fi vorbit: nici el nici eu nu beam între mese“. Cu concluzie deschisă: „Am lăsat probabil impresia că l-am cunoscut pe Lev deplin. Dar câte adâncimi şi înălţimi vor fi fost în el la care eu nu am ajuns“…

Veronica Focşeneanu-Leviţchi descrie în primul interviu viaţa de familie şi oferă informaţii biografice preţioase: părintele său avea înainte „17 generaţii de preoţi din tată în fiu“, iar mama lui Leon, Zenovia Gârlea, învăţătoare, era „înrudită cu scriitorul Gârleanu“. Ziua sfîrşitului, cînd, încheind un proiect, are sentimentul că a mai zămislit o fiinţă, e reconstituită impresionant: „«Am terminat dicţionarul, se va mai naşte un copil». A avut o mare bucurie şi de emoţie pur şi simplu şi-a pierdut cunoştinţa pentru cîteva clipe. Exact peste 12 ore, fiind la Spitalul Militar pentru un control cardio-vascular, avea să se stingă din viaţă la numai 73 de ani“. La final, Lidia Vianu vorbeşte despre „personalitatea lui de Leonardo al culturii româneşti“ şi-l numeşte „geniul anglisticii româneşti“.

Alte detalii de viaţă privată şi-n cel de-al doilea interviu acordat de fiica profesorului. Îşi numea maşina de scris „Maşinca“ (reflex slavizant, de basarabean din naştere). O lua cu el şi cînd călătorea. Muncea tot timpul, chiar şi pe şosele, alături de soţia sa, aflată la volan. Cerea ajutorul familiei la „corvezile“ care-i consumau timpul. A rugat-o odată pe nepoţica Daniela să-i lipească pe foi A4 paginile unei ediţii a dicţionarului său încît să aibă margini mai largi pe care să poată face adăugiri. După ce s-a achitat conştiincioasă de sarcină, fetiţa „a fost răsplătită de tatăl meu cu o duioasă mîngîiere pe perişorul său auriu“, încît îndrăzneşte: «Ai să pui şi numele meu pe copertă?»“. Duioşii de familie. Ca şi-n scenele muzicale, cu Leon cîntînd la vioară şi-n corul casei – talente menţionate şi-n celelalte evocări.

Dintre „mostrele“ poetice: „Nu e absurd să «exprim» în versuri/ Grozava-ntrepătrundere de universuri?“. Proprie reflecţie rimată sau traducere, poate din Shakespeare?…

Despre restul seriei – la proxima!