CRISTIAN VASILE: CONDIŢIA FEMEII ÎN ROMÂNIA SOCIALISTĂ

Ultimul deceniu a fost martorul apariţiei mai multor studii despre condiţia femeii în perioada comunistă şi, în general, în secolul XX românesc. La acest efort de recuperare istoriografică au participat în mod consistent şi decisiv reputaţi specialişti străini, cu precădere din spaţiul anglo-saxon. Între aceştia se numără şi Jill Massino – profesor asociat în cadrul Departamentului de Istorie al University of North Carolina Charlotte unde predă cursuri despre spaţiul european în epoca modernă, cu o aplecare specială asupra Europei de răsărit în perioada (post)comunistă, dar şi asupra studiilor de gen. În plus, cercetătoarea americană este interesată atât de problematica relaţiei dintre memorie şi istorie, cât şi de istoria vieţii cotidiene în timpurile socialismului de stat şi ale tranziţiei spre capitalism în Europa de Est. În anul 2019, Jill Massino a valorificat o parte importantă a cercetărilor sale din România prin publicarea unui consistent volum academic – Ambiguous Transitions: Gender, the State, and Everyday Life in Socialist and Postsocialist Romania (New York-Oxford: Berghahn Books, 2019, p. 453).

Cartea începe cu un citat furnizat de unul dintre interlocutorii autoarei (Maria, o electriciană şomeră, născută în 1955) care îi mărturiseşte că, sub comunism, găsirea unui serviciu nu era o problemă, oamenii erau promovaţi în plan profesional şi chiar primeau măriri de salariu. Povestea de viaţă a Mariei, destăinuită în cadrul acestui interviu de istorie orală condus de Jill Massino, zugrăveşte un contrast între perioada comunistă şi tranziţia la capitalism, o tranziţie în care mulţi oameni nu se mai simt importanţi, au sentimentul că au fost abandonaţi. Autoarea nu se grăbeşte să includă astfel de naraţiuni în categoria nostalgiei după comunism, ci dezvoltă o analiză mult mai complexă presărată cu multe contextualizări şi nuanţări care sunt înlesnite de vasta documentare, precum şi de o reflecţie profundă asupra temei de studiu. De altfel, volumul se întemeiază pe zeci de astfel de interviuri, luate unor femei din Bucureşti şi Braşov în intervalul 2003–2012, fie de autoare, fie de colaboratorii săi (Ioana Manoliu, Anca Coman, Ionuţ Iuria). Însă – deşi Jill Massino îşi structurează discursul istoric în funcţie de sus-amintitele naraţiuni (de tip povestea vieţii) – lucrarea beneficiază în mod decisiv de contribuţia adusă de informaţia de arhivă (documentele emanate de la CC al PCR păstrate la Arhivele Naţionale) şi de o bogată literatură de specialitate dedicată în special studiilor de gen. Se adaugă numeroase texte provenite din publicaţii ca Femeia, Scânteia, Drumul femeii, Moda ş.a., precum şi filme ale epocii comuniste.

Cartea – structurată în şapte capitole – abordează mai multe problematici: implicaţiile tranziţiei la socialismul de stat (termen preferat celui de „comunism“), viaţa cotidiană, copilăria şi adolescenţa trăite într-o epocă (a)normală, oportunităţile de carieră oferite femeilor, dragostea şi căsnicia într-o perioadă de transformare a raporturilor dintre soţi, obligaţiile parentale şi reproductive într-un stat care devine tot mai intruziv în viaţa privată, modul de trai al indivizilor în intervale de austeritate şi consumerism; în fine, ultimul capitol este consacrat tranziţiei de la socialism la pluralism, din perspectiva studiilor de gen. Autoarea refuză în mai multe rânduri drumul istoriografic bătătorit şi detectează anumite elemente de continuitate între perioada de dinainte şi cea de după 1945 (mai ales în problematica de gen – p. 12 – reamintind inclusiv faptul că femeile nu s-au bucurat de drepturi politice nici măcar după Marea Unire). În plus, Jill Massino surprinde complexităţile, contradicţiile şi ambiguităţile proceselor de modernizare, fie că vorbim despre cel din perioada precomunistă, fie de cel derulat după 1948 („modernizarea socialistă“ ca alternativă la cea occidentală). Volumul examinează atât dimensiunea represivă adusă de regimul politic postbelic, cât şi latura sa „emancipatoare“ (mobilitatea socială, ascensiunea profesională a unor categorii de femei care altminteri ar fi rămas în umbră, oportunităţile de carieră în zone care altădată erau rezervate bărbaţilor în virtutea unei inerţii tipice societăţilor patriarhale sau a unui spirit de castă etc.).

Fără a ignora aspectul opresiv cu dramele din universul concentraţionar şi fără a considera guvernarea comunistă drept legitimă, autoarea preferă să vorbească despre complexitatea „proiectului socialist“ (p. 4) sprijinindu-se în acest sens şi pe poveştile de viaţă încredinţate de interlocutoarele sale. Una dintre concluzii este aceea că femeile formau una dintre categoriile cele mai susceptibile să se despartă mai lesne de regimul burghez şi să îmbrăţişeze „valorile“ noului regim prosovietic. Spre deosebire de alţi istorici, Jill Massino nu vede neapărat femeia şi statul comunist într-o relaţie de opoziţie. Ambiguous Transitions… este până la urmă o carte nuanţată despre impactul socialist asupra femeilor, un volum în care problemele de gen sunt examinate din mai multe perspective. Pe de o parte, autoarea observă că proclamarea egalităţii dintre sexe a fost un discurs demagogic, în realitate păstrându-se ierarhiile de gen şi discriminarea femeilor. Pe de altă parte, dincolo de dimensiunea represivă a decretului de interzicere a avortului din 1966, act normativ care a transformat multe femei în victime ale politicii pronataliste, Jill Massino înregistrează şi existenţa categoriei femeilor care s-au adaptat şi şi-au asumat rolul de mame apelând inclusiv la diverse subterfugii pentru prelungirea concediilor de creştere a copiiilor sau a concediilor medicale. În cadrul acestei naraţiuni despre legislaţia pronatalistă, autoarea introduce şi un alt aspect: cazul femeilor care s-au folosit de stat în calitatea lor de mame şi de persoane integrate în câmpul muncii (pentru îngrijirea mai adecvată a copiilor, dar şi pentru ascensiune profesională). Au fost şi femei care au „negociat“ cu autorităţile comuniste, inclusiv prin scrisori/memorii adresate puterii, cât şi femei care au „rezistat“ (au evitat în diverse forme constrângerile politicilor demografice oficiale, asumându-şi şi riscuri).

Într-un fel, cartea creionează şi o istorie a vieţii cotidiene sub comunism; această abordare pare că lămureşte şi natura răspunsurilor individuale în faţa politicilor oficiale, dar şi complexitatea dinamicii relaţiei dintre cetăţeni şi putere, care nu se reduce la „rezistenţă“ şi „acomodare“/supunere. Revine mereu în lucrare tema contradicţiilor şi a ambiguităţilor din evoluţia regimului politic postbelic, un subiect care pune în discuţie chiar periodizările convenţionale. De pildă: deşi guvernarea Gheorghe Gheorghiu-Dej este privită în general (cel puţin până la momentul 1962/1963), şi pe bună dreptate, ca un interval în care represiunea politică a atins apogeul, totuşi în 1957 autorităţile dejiste au decis să dezincrimineze avorturile. În schimb, chiar la momentul apogeului epocii de „liberalizare“, de relaxare şi deschidere către Occident, sub Nicolae Ceauşescu, în 1966 este edictată legislaţia anti-avort şi de descurajare a divorţurilor. Ca totul să fie şi mai complicat, autoarea remarcă şi faptul că tradiţii naţionale şi patriarhale nu au dispărut după 1948, ci au ieşit la iveală în diverse circumstanţe şi perioade. Chiar şi comuniştii au constatat că valorile şi practicile tradiţionale pot fi invocate, folosite şi instrumentalizate pentru legitimarea proiectului socialist. Jill Massino susţine că, în vremea naţionalismului exaltat, Ceauşescu s-a bazat inclusiv pe ierarhia Bisericii Ortodoxe Române pentru promovarea identităţii naţionale în versiune oficială. Biserica putea fi un aliat pentru a combate avortul şi rata ridicată a divorţurilor.

Prin acest volum, Jill Massino se profilează ca o autoare de marcă în zona studiilor româneşti, continuând cumva linia inaugurată de specialiste în ştiinţe socio-umane precum Gail Kligman şi Katherine Verdery.