REVISTA REVISTELOR

• Numărul 3 (75) din 2020 al revistei Mişcarea literară este dedicat în prima sa parte poetei Ileana Mălăncioiu. De-a lungul a nu mai puţin de cincisprezece pagini, Mircea Moţ, Ovidiu Pecican, Ion Radu Zăgreanu, Carmen Burje şi Andreea Zavicsa parcurg temele majore ale poeziei Ilenei Mălăncioiu, moartea fiind remarcată cu precădere de-a lungul volumelor publicate, de la debutul din 1967 cu Pasărea tăiată şi până la Linia vieţii, din 1999, antologia alcătuită din toate volumele publicate, la care s-au adăugat şi versuri inedite, prefaţată de Nicolae Manolescu.

Predispoziţiile romantice, deschiderea spre mit şi simbol specifice romantismului, tradiţia şi modernitatea, dimensiunea spirituală, transcrierea cu luciditate a  viziunii poetice şi respingerea mijloacelor formale sunt câteva trăsături pe care Mircea Moţ îşi alcătuieşte ţesătura critică. Ovidiu Pecican o aşază alături de Marin Sorescu şi de Mihai Ursachi, remarcând că, pentru aceştia, „albia limbii române vorbite uzual este destul de încăpătoare pentru a permite evoluţii lirice în cele mai diverse direcţii, fără atingeri în zona anvergurii pariului literar”. Mai mult, el atrage tenţia asupra poemelor cu scenografie rurală, ce par să exploateze un filon orientat spre mitologia antică.

Notele biobliografice sunt precedate de un amplu interviu cu Ileana Mălăncioiu, realizat de Olimpiu Nuşfelean şi intitulat „La ce bun poeţii în vremuri sărace”. (A.V.M.)

• Numărul 113 (4/2020) al revistei Memoria aniversează cu o copertă impresionantă (o fotografie a sculpturii Isus răstignit de Mircia Dumitrescu, în care vedem un Hristos-Atlas, gârbovit sub povara misiunii Sale) treizeci de ani de existenţă. Nicolae M. Constantinescu în articolul Revista Memoria în peisajul cultural postdecembrist din România argumentează că libertatea obţinută în decembrie ’89 devine „şchioapă“ dacă uităm agresiunile la care am fost supuşi în perioada comunistă. „Memoria, o adevărată „luptă cu amnezia“, a apărut ca o „reacţie a tăcerii continue a autorităţilor, ca un omagiu postum adus celor care nu şi-au negociat principiile de viaţă, ca un substitut al unor manuale de istorie contemporane […] incomplete sau partizane“. Pentru Ruxandra Cesereanu (Memoria şi tipurile de memorie), revista a făcut parte din „ tentativa unei devirusări [morale] a României“, jucând rolul unui „manual (de istorie), cu sinteze binevenite, dar şi cu analize minuţioase şi nuanţări revelatorii“. Ruxandra Cesereanu pledează pentru o memorie etică, care are a îmbina emoţionalitatea cu informaţia, pentru a-i sensibiliza pe tineri să-şi aproprieze istoria recentă a României. Mai mult, o memorie a rezistenţei, care i-ar familiariza pe tineri cu eroismul unor figuri care au refuzat să pactizeze cu obedienţa şi conformismul cvasi-generalizat (cu personajele care au spus Nu, cu toate că interesul propriu îi îmbia la supunere), ar fi dezirabilă: „Memoria (atât revista, cât şi aptitudinea creierului uman de a stoca informaţii) a rezistat […] – iată un verb care, în ultimii ani, a făcut carieră civică binemeritată şi a coagulat o întreagă mişcare protestatară în stradă“. Figurile rezistenţei pot fi caracterizate printr-o reflecţie a lui Camus: „Fiecare act de rebeliune exprimă o nostalgie pentru inocenţă şi o chemare către esenţa fiinţei“. (T.D.)