consoanele

fie ele fricative

africate

oclusive

nazale

sau lichide

alegeau să se lipească

săpate sub mocheta din sufragerie

reper

Nici el nu mai ştia de unde a început drumul. Văzuse într-un ziar o buburuză mare din plastic, de forma unei maşini. Buburuza avea volan (aşa cum toate maşinile ar trebui să aibă). Se auzise că, dacă era hrănită cu 5 lei, începea un fel de dans, caracteristic buburuzelor bucureştene. Cu toate astea, pe vremea aia, 5 lei erau bani. Auzise de la un prieten că acestei insecte de plastic îi place să se odihnească în parcurile din zona Iancului. Cine se poate pune în faţa destinului unei buburuze?

În fiecare seară, când ajungea acasă, ajutat de hărţi online, cotrobăia fiecare stradă a Bucureştiului, în speranţa că va găsi ceva. Aceste căutări eşuau mereu. Imaginea buburuzei era atât de clară, dar cu toate acestea, ajungea să fie imposibil de găsit.

Insecta cu volan l-a bântuit de mic. Cel mai des o vedea în vis. Erau seri în care hrănea maşinăria continuu cu câte 5 lei, putând să participe la dansul ei neînţeles. În copilărie, buburuza era cu mult mai colorată; bulinele de pe caroserie aveau mărimi şi culori diferite, volanul, o husă ciudată croşetată de o bunică, ochii, două faruri aprinse. Cea mai interesantă era melodia. Acea melodie a buburuzei era atipică faţă de ce mai ascultase. Nu o pot descrie, deoarece numai el o auzea în vis, eu, vorbind din auzite.

Am uitat să spun. Bucureştiul era plin de buburuze pe atunci. Nu era greu să găseşti una, dar buburuza pe care El o voia era altfel, părea din viitor. O văzuse atât de des, desenată cu privirea sub mocheta din sufragerie, încât ajungea să-i fie dor de ea, atunci când trebuia să se gândească la altceva. Locuinţa sa era tot o buburuză, dar una închiriată. Această specie de buburuză avea bulinele pe interior; buline maro, dreptunghiulare. Buburuza în care locuia era banală, aripile îi fuseseră tăiate, de când primăria montase geamuri albe de termopan. Dacă stau să mă uit mai bine, toţi vecinii dormeau în buburuze, numai că nimeni nu ştia.

traiector

Scaunele albastre ale metroului sunt ocupate. E nevoit să stea în picioare azi. Până la Unirii sunt numai trei staţii. Călătorii visează privind insistent pupilele vecinului de vizavi. Contactul vizual este de evitat în metrou. Cu toate acestea, toată lumea adoră să se privească în gol. Azi s-a aşezat fix în faţa uşii care se va deschide la Unirii. El ştie că dacă nu alegi ieşirea corectă, rişti să rămâi blocat până la staţia următoare, coborând în viaţa altcuiva, a ta stând în aşteptare pe peronul ratat.

Unirii îl atrage cel mai mult. Umbrele tuturor sunt acolo. Umbre îmbrăcate în haine murdărite de susanul covrigilor. Urmează Universitate; numai o staţie.

De ceva vreme, el a renunţat să mai caute buburuza cu volan. Putem crede că s-a maturizat, dar de fiecare dată când vedea o altă buburuză, imaginea insectei sale îl arunca pe balcon cu o ţigară între dinţi. Buburuzele apar, nu se găsesc. Cel mai tare îl speria forma pe care o căpăta buburuza sa de la zi la zi; un desen simplu dintr-un caiet de colorat.

Motanul Vasile se plimbă pe holul facultăţii. Oare el are buburuza sa? Paşii săi moi dispar, fiind şterşi de marmura rece. În curtea universităţii se zăreşte imaginea unei buburuze sub una dintre ferestrele de la Istorie.

Cafeaua îi plăcea, iar când are poftă de o cafea bună fuge în curtea interioară a Facultăţii de Litere. Acolo există un dozator celebru. Cumpărând cafea ieftină, ajunge să piardă ore bune pentru a se gândi la buburuza din plastic, pe nişte cuburi verzi pe care motanul Vasile doarme în zilele cu soare. La început, nu îl putea atinge pe motan, deoarece acesta nu primea afecţiunea studenţilor. Cu timpul, motanul a ajuns să îmbătrânească, studenţii putându-se apropia de el.

În sala de lectură, mesele stau sub cărţi grele şi prăfuite. Bibliotecarei îi place să colecţioneze cât mai mulţi oameni în cutia ei din lemn. Aflat aici, el este un număr: 54. Pe 44 o cunoaşte de puţin timp. De prima dată când a văzut-o în sala de seminar, 120, parcă, a ştiut că ea îl poate ajuta să găsească buburuza cu volan. Nu ştie cum să-i ceară ajutorul. Cine naiba mai caută buburuze cu volan?

44 se apropie de 54. Îi şopteşte ceva la ureche şi dispar. Acum am timp să-mi savurez ceaiul neîndulcit. În bucătărie mai am 11 cartofi. Mă tot uit la ei în fiecare dimineaţă şi mă întreb în ce i-aş putea transforma. Dacă i-aş planta în sufragerie, sub parchet, poate că s-ar dubla, tripla. Bucătăria este destul de anostă, nu cred că voi mai sta mult pe aici, îmi voi lua bagajele şi mă voi muta între ceilalţi pereţi. Frigiderul bâzâie şi nici măcar nu are atât de mulţi magneţi ca cel al vecinului de vizavi. Mă voi duce în excursie în sufragerie şi-mi voi cumpăra un magnet, apoi în cameră, în baie, pe hol şi, dacă mă mai ţin buzunarele, poate, în debara. Verific ceasul de parcă trebuie să ajung urgent undeva. Încă nu m-am obişnuit că timpul a îngheţat.

o traiectorie

Reveniţi în sala de lectură, 54 şi 44 aleargă spre bibliotecară pentru a-şi recăpăta identităţile. Scaunele lor rămân goale, ei plimbându-se ore întregi prin Cişmigiu. Iar şi iar şi iar şi iar, până când vorbele lor, obiecte sonore în vibraţie, se lipesc de fiecare bancă. Bătrânii vor veni mâine şi, hrănind porumbeii, vor asculta cuvintele de ieri. Cei doi au continuat să se plimbe zile întregi fără oprire, trezindu-se în faţa unui vânzător cu o ţigară în gură. Acesta le cerea 10 lei pentru a cunoaşte maşinăria din plastic cu volan.

Se pare că asta a fost. A apărut. Buburuza cu volan nu era în Iancului, după cum a crezut, ci în Berceni. Costa 10 lei, leul s-a devalorizat între timp. În faţa buburuzei, El nu apucă să-i spună fetei despre toate căutările sale. Îi este teamă. Amândoi sunt într-o buburuză acum, nu este timp pentru descoperiri arheologice. Insecta din plastic este atât de vie, încât bulinele ei încep să se coloreze în albastru. „Aşa trebuie să arate”, îşi tot spune în gând. Cei doi aleargă cu buburuza din plastic peste întregul Bucureşti. Frânele nu funcţionează, aşa că insecta decide fiecare oprire.

Cel mai des, staţionează în cinemateca Eforie, în rolele prăfuite.

De pe ecranul de cinematograf, constată că buburuza sa cu volan. pe care tocmai o găsise, nu era cum credea. De ce ai bloca pe cineva într-un film vechi? Se pare că asta este menirea buburuzelor.

Brusc, realizează cât de tare îi lipseşte să bea o cafea ieftină lângă Motanul Vasile şi să se gândească la imaginea unei buburuze din plastic cu volan, fără să fie nevoit să o cunoască. Publicul îl priveşte cum se aşază în mijlocul ecranului, spunând:

„Nici el nu mai ştia de unde a început drumul. Văzuse într-un ziar o buburuză mare din plastic, de forma unei maşini. Buburuza avea volan (aşa cum toate maşinile ar trebui să aibă). Se auzise că, dacă era hrănită cu 5 lei, începea un fel de dans, caracteristic buburuzelor bucureştene. Cu toate astea, pe vremea aia, 5 lei erau bani. Auzise de la un prieten că acestei insecte de plastic îi place să se odihnească în parcurile din zona Iancului. Cine se poate pune în faţa destinului unei buburuze?“