ALEXANDRU JURCAN

1. Am rămas cu mine însumi, înconjurat de cărţi, proiecte, filme, doar că nu puteam adera la politica struţului, nu ignoram vreo clipă tristeţea planetei. Una e să lucrezi în „libertate“, alta e să ţi se impună oarecum. Noroc cu preocupările scrisului şi cu atâtea cărţi necitite, care mă arătau cu degetul. Păsările veneau dezinvolte pe balcon, să caute firimituri. Natura îşi continua respiraţia, la fel de magică. Repede o declaraţie de ieşire din apartament, fuga la magazin, cu priviri suspicioase, maladive. Nicio socializare, spaima de „ciumă“, „rinocerită“ şi senzaţia că nimic nu va mai fi ca înainte, ca nu ştim aprecia ceva, decât atunci când pierdem.

 

2. Deodată am aflat că poştaşul ce deservea blocul nostru a fost contaminat. Ce zăpăceală! Dezinfectarea cutiilor poştale. Întrebări fără răspuns : cu cine s-o fi întâlnit înainte? Mai apoi, am aflat că a stat în spital cu soţia lui. Ieri, l-am reîntâlnit şi, cu spiritul său mucalit şi optimist, mi-a spus că a trăit o nesperată… lună de miere cu soţia lui, că s-a oprit din fuga cotidiană şi că i-a picat bine. Nu vreau să minimalizez situaţiile tragice, aici e un exemplu minor, singular. Sunt sigur că suferinţa a făcut ravagii în multe familii.

 

3. Am devenit mai selectiv. Nu poţi vedea totul, nu poţi citi totul, nu trebuie alergat la toate spectacolele. M-am reîntors la natură, cu… scuzele de rigoare. Plus ideea că nimeni nu e buricul pământului, că suntem fragili. Că trebuie să apreciem fiecare clipă. Că nu e nevoie de războaie sau cutremure ca să realizăm condiţia de vanitas vanitatum. Ce regret? Că am ratat nişte întâlniri spirituale, lansări de carte sau premierele la teatru. Poate şi plecările la Paris. Am învăţat, însă, că pot renunţa la multe… Ce soartă va avea cultura? Şi ea suferă, e în expectativă, nimeni nu ştie care va fi drumul de urmat, mai ales că oamenii vor aprecia tot mai mult pragmaticul, banii nu vor ajunge ca înainte. Dar: au mai fost „eclipse“, războaie, sărăcie, iar cultura a învins întotdeauna. Aici îmi cantonez speranţele.