ADRIAN LESENCIUC

1. Am resimţit o parte a constrângerilor impuse în starea de urgenţă de două luni, dar, lucrând în Ministerul Apărării Naţionale, am avut un program foarte dens. Perioada „Staţi acasă“ m-a prins activ şi în mică măsură acasă. Mai dificil a fost pentru copii. Cu siguranţă nu vor uita această perioadă de restricţii toată viaţa.

Am vorbit în această perioadă cu mulţi scriitori retraşi în singurătatea lor. Uniunea Scriitorilor din România a comunicat, prin preşedinţii de filiale, cu autorităţile tuturor localităţilor în care îşi au domiciliul scriitorii cu vârsta de peste 65 de ani pentru a le acorda sprijinul necesar în perioada de restricţii. Însă, indiferent de bunele intenţii şi fapte ale uniunii, ale autorităţilor, singurătatea nu a fost uşor de suportat.

La modul general vorbind, în ciuda temerilor şi închiderii, a fost o perioadă de dialog, de linişte, de consum cultural responsabil. Pentru mine a fost şi o perioadă foarte fecundă. Am finalizat manuscrisul unui roman la care zăboveam de ceva vreme şi pentru a cărui documentare cheltuisem deja vreo cinci ani. Romanul, ai cărui eroi sunt Iraclie şi Ciprian Porumbescu, vorbeşte despre alte boli – ale neamului, ale societăţii, ale sufletului – decât cea care a ţinut lumea în casă în primăvara anului 2020. L-am intitulat provizoriu Balada fiului lui Iov.

2. Cunosc oameni care au făcut boala, inclusiv forme grave ale ei, dar nu sunt din proximitatea mea, ci, mai degrabă, persoane cu care am interacţionat profesional de-a lungul vieţii. Prin urmare nu pot spune în ce măsură au fost marcaţi de experienţa bolii.

3. Mi-e teamă că, în afara efectelor economice pe care le vom resimţi, modificări importante în stilul nostru de viaţă nu vor apărea. Memoria socială este scurtă. Am sperat o bună bucată de vreme ca spălatul pe mâini – şi mă refer aici la actul fizic propriu-zis – să rămână o bună practică din această perioadă. Dar spălatul pe mâini la români a rămas mai degrabă o practică a neasumării, a dezicerii. Ceva din ritualul lui Pillat din Pont, care s-a spălat pe mâini în faţa mulţimii declarându-şi nevinovăţia, s-a transmis ca practică în societatea românească.

Nu s-a schimbat nimic în societate după cazul Colectiv şi, cred, nu se va schimba nimic şi după această pandemie. Instituţiile vor continua să afişeze vizibil reguli pe care nu le va citi nimeni, iar oamenii îşi vor aminti că au trecut prin pandemie cum îşi amintesc că au trecut prin  sângerosul decembrie ’89 şi cam atât.

Efectele economice se vor resimţi şi în cultură. Va fi afectat în principal sectorul privat al culturii, şi aşa destul de firav în România. Acele instituţii private care nu au avut capacitatea de a înţelege piaţa, care nu s-au adaptat rapid cerinţelor din mediul virtual, vor avea cel mai mult de suferit. Probabil unele dintre le vor dispărea. Cunosc edituri incapabile să-şi finalizeze proiectele şi edituri care au prosperat prin reţeaua virtuală creată. Cu certitudine piaţa de carte se va schimba. Probabil şi în urma campaniei #CiteşteRomâneşte a Ministerului Culturii, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Editorilor şi platforme online, va începe să conteze în oarecare măsură şi literatura română contemporană. Indiferent de cele ce se pot întâmpla, indiferent cât suferă, cultura se adaptează. Sper ca în urma pandemiei sectorul cultural românesc să se adapteze în raport cu principii şi valori de educat în societatea românească.