MARTA PETREU: MIRCEA MORARIU DIN ORADEA: „SUSPECTUL A RECUNOSCUT SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII“

Am văzut că România literară şi situl Uniunii Scriitorilor din România folosesc, în interesul comunicării cu scriitorii, fragmente din deciziile judecătoreşti ale proceselor pe care U.S.R. le are. După modelul lor, utilizez şi eu fragmente din actele oficiale pe care le-am primit într-o cauză a mea. Semnificativă pentru România de azi.

Aflu din cele mai recente acte primite – concret, din „Ordonanţa…“ emisă de  Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca, cu privire la dosarul 3303/P/2018, datată 27.05.2020 şi ajunsă la mine în 09.06.2020 – că îl cheamă Mircea Morariu, că este profesor universitar şi locuieşte la Oradea. Şi că a recunoscut la Poliţie că el este cel care mi-a trimis, în perioada decembrie 2017-29 ianuarie 2019, vreme de 14 luni calendaristice, mesaje SMS de hărţuire de pe numărul de telefon 0738 XXX XXX.

Eu nu îl cunosc. Nu am făcut niciodată cunoştinţă cu el. Nu m-am salutat cu el niciodată.

Mesajele SMS au fost multe, în orice caz peste 100. Nu pot spune cu exactitate cîte, deoarece pe cele din primele luni, semnate cu nume de vechi comunişti români şi internaţionali, le-am şters. Apoi au venit alte 92 de mesaje, pe care, pe măsură ce veneau, le-am predat Poliţiei Cluj. Unele au fost semnate cu nume de bărbaţi, inclusiv cu numele unor cunoscuţi scriitori români în viaţă, altele cu nume de femeie. În toate, hărţuitorul mă tutuieşte. Era perfect informat unde mă duc şi ce urmează să fac şi îşi anunţa iminenta prezenţă. În cîteva, îşi bătea joc de lipsa de succes a cărţilor mele: „07.03.2018, orele 14:09:17“/ Marta, sunt nervoasa, revoltata, sufocata de indignare! Cei de la observatorul cultural au ignorant si romanul tau, si cel al lui Stelica Tanase! Cita nedreptate! Elena Vijulie“. În altele, mă căina batjocoritor pentru că nu sînt invitată la tîrgurile de carte: „17.03.2018, orele 17:31:43/ Vai, Marta, stau în casa, afara ploua. Unii sunt la Paris, altii la Leipzig, numai noi, romancieri ai anului 2017, stam acasa si mincam rabdari prajite“ (ca semnătură, numele unui cunoscut prozator român în viaţă). În preajma zilei mele de naştere, mi-a făcut un „cadou“ care sună aşa: „09.03.2018, orele 16:54:37/ Am scris o minunata cronica la romanul tau. A aparut in Paradisul literar. Ti-o arat cînd ajungi la noi. Mihail Petroveanu“. Deoarece Mihail Petroveanu a murit la cutremurul din 1977, deoarece revista „Paradisul literar“ nu a existat niciodată, era clar că mă invita să trec în lumea celor morţi; recunosc, un asemenea SMS, prin care eram invitată să mă întîlnesc cu un scriitor mort acum mai bine de 40 de ani, mi s-a părut născut din ură şi m-a înspăimîntat. În dimineaţa zilei de 19 aprilie 2018, la orele 10:19:44, zi cînd erau alegeri prezidenţiale la Uniunea Scriitorilor din România, în timp ce urcam scările către Filiala Cluj a U.S.R., pentru votare, am primit următorul SMS de avertizare: „Ai grija cum votezi!“; tîlcul complet al avertismentului l-am aflat numai mult mai tîrziu: hărţuitorul meu era cuprins de-o ură vie şi activă faţă de unul dintre candidaţi, fapt cunoscut de mulţi din urbea lui de domiciliu. În alt mesaj, sînt întrebată dacă am primit carne, pască, brânză, ouă de la P.S.D. de Paşti. Şi aşa mai departe. De la un anumit moment, prin mesaje semnate cu nume femeiesc, o anume „Maria Andreescu, Director PR“, hărţuitorul a început să mă invite obsesiv – sînt un scriitor profesionist – să scriu recenzii despre diverse cărţi şi să particip cu aceste încercări literare ale mele, ca evident începător, la concursurile de amatori, cu şansa de a cîştiga o carte drept premiu.

Mesajele au început, repet, în preajma Crăciunului 2017. De Paşti 2018 m-am adresat Poliţiei. În ritmul ei, Poliţia l-a identificat pe hărţuitor. Iată ce scrie în „Ordonanţa…“ recent primită:

„numărul de telefon 0738 XXX XXX aparţine suspectului Morariu Mircea Emil./ Fiind audiat, suspectul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, menţionând că nu a existat vreun motiv concret pentru care a transmis respectivele mesaje către persoana vătămată“.

Păi dacă nu a existat un motiv concret, nu ar fi fost cazul să afle totuşi cineva – Poliţia? Procuratura?, nu ştiu cine… – care anume a fost motivul? De ce numitul Morariu Mircea a trimis, vreme de 14 luni, peste o sută de mesaje către mine? Nu cumva o persoană care acţionează vreme îndelungată pentru a-i face rău alteia, cu care nici măcar nu se cunoaşte personal, nu cumva o asemenea persoană poate face oricînd, orice?

În ritmul ei, Poliţia a făcut un dosar. În ritmul instituţiilor juridice de la noi, în 9 iunie 2020 am primit un act numit „Ordonanţă…“ emis de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca.

Din acest act, aflu că, în conformitate cu legile în vigoare, hărţuitorul meu, pe numele lui Mircea Morariu, este considerat benign, pentru că profesor universitar şi persoană integrată în societate:

„Suplimentar, autorul este la rândul său profesor universitar şi nu are antecedente penale, ceea ce arată că este o persoană integrată în societate, iar riscul ca acţiunile suspectului să degenereze sunt scăzute“.

Nu am presupus niciodată că, pentru o faptă înregistrată în Codul Penal, a fi profesor universitar este o circumstanţă de integrare socială: adică, o circumstanţă atenuantă! Eu cred că un profesor este un educator. Şi dacă eu aş fi vînzătoare de bilete de troleu şi nu ceea ce sînt, iar hărţuitorul meu exact ceea ce este, profesor universitar integrat în societate, legea este una pentru toţi.

Precizez: nimeni nu m-a întrebat ce urmări sociale şi profesionale a avut asupra mea faptul că acest necunoscut din Oradea m-a hărţuit. Aş fi avut ce spune.  Precizez că nimeni nu m-a întrebat ce urmări a avut hărţuirea asta asupra relaţiilor mele cu oameni pe care îi cunoşteam şi pe care i-am bănuit – pe nedrept – că sunt autorii faptei. Aş fi avut ce spune. La fel, nimeni nu m-a întrebat ce urmări psihice şi psihosomatice a avut asupra mea faptul că vreme de un an şi cîteva luni am fost terorizată, batjocorită, jignită şi umilită cu metodă. Din nou, aş fi avut ce spune.

Nu am fost singura persoană hărţuită. Dar am fost singura care, avînd atunci încredere în legile şi instituţiile statului, m-am adresat Poliţiei pentru ajutor.

În conformitate cu legea, procurorul a decis că nu se începe urmărirea penală. Aşa e legea. Contează şi convingerea proprie a procurorului de caz.

În conformitate cu legea, aştept o hotărîre a „judecătorului de cameră preliminară“. Consultînd un om din domeniu, am aflat că hotărîrea asta poate veni oricînd, cîndva, de acum şi pînă cam peste un an.

Admit că, în ritmul lor, Poliţia şi Procuratura au acţionat în cadrele legii.

Mă îndoiesc că în România legea privind acest gen de fapte este dreaptă.

24 iunie 2020, Cluj