LUCIAN VASILIU

1. Încă nu am trecut de staţia „Staţi acasă“. Cele circa trei luni de zile au fost ca o clepsidră. Nu s-a scurs tot nisipul. Ne măsoară, încă, existenţa.

Faţă de atâta lume necăjită, afectată, amărâtă, am fost/ sunt un privilegiat. Şi eu, şi familia mea, şi instituţia la care lucrez (Editura Junimea şi revista Scriptor).

Cărţile, care pe unii îi deranjează (alţii le ignoră, pur şi simplu), cărţile ne-au salvat! Din mai multe puncte de vedere. Ne-am regăsit în atâtea volume parcurse odinioară! Cu pagini, capitole, secvenţe întregi despre ciumă, holeră, tifos etc.

Prin urmare, am lucrat cărţi (lectură, corectură, redactare, până la faza exemplar de probă şi BT), cu sentimentul că munca de acasă (teletravaliul) poate deveni o bună formulă de existenţă în secolul XXI. Căsuţa noastră de la ţară, pe care am cumpărat-o acum doi ani, prin vânzarea apartamentului citadin, ne-a salvat de la multiplicarea singurătăţii în blocul municipal. Ne-am aşezat în 3 ateliere de lucru, fiecare cu normele, stilul, agenda lui: soţia, fiul (student) şi semnatarul acestor rânduri.

Ne-am regăsit în familie, altfel decât în stresul slujbelor citadine. Am respirat cu florile din mica noastră grădinuţă, într-o bună vecinătate rustică. Am scris. Am redescoperit prieteni, în cazul meu, pe pagina de WhatsApp, unde am participat la un fel de cenaclu cultural inedit, erudit, profitabil spiritual. Am constatat şi manipulările, stupizeniile, intoxicările contemporanilor mercenari sau naivi/vulnerabili. M-am pisicializat (doar în copilărie am avut şansa hârjoanelor veritabile) cu Tira, Gufi şi cu motanul Foxis. Am fructificat, cât s-a putut, promenade cu bicicleta – pe uliţe şi la marginea satului din marginea Iaşilor. M-am bucurat, zi de zi, de dialogul cu fiul (un timp, plecat departe de ţară, la studii). Şi, pe scurt:

a) M-am bucurat că pe fond de retragere a oamenilor din natură, popândăul de Bârlad (specie rară, ocrotită de foruri mondiale) a dat undă verde începerii lucrărilor la o şosea de centură, multvisată de concitadinii lui Tache, Ianke şi Cadâr;

b) Fiica noastră, stabilită în Bucureşti, ne-a făcut bunici, în plină criză pandemică, în chiar Duminica Apostolului Toma (26 aprilie), binecuvântându-ne îngrijorările cu un băieţel sănătos şi fâşneţ!

2. În aceste trei săptămâni am pierdut mai mulţi prieteni. Îi şi numesc: medicul pediatru (de mare anvergură) prof. univ. dr. Mircea RUSU (1920-2020); pictorul şi poetul Traian MOCANU (1954-2020); prozatorii Mirel CANĂ (1957-2020) şi Vasile POPA-HOMICEANU (1951-2020). Au plecat în patria stelelor, nu neapărat de Covid-19, dar pe fond de coronavirus. În context medical de Covid-19, a luat calea eternităţii, la 90 de ani, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. L-am cunoscut la Iaşi, după căderea Zidului de la Berlin. L-am regăsit la monastirea Putna, chiar acum doi ani, când a deschis Colocviile „Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Dan Hăulică“. Dincolo de personalitatea controversată (alimentată mai ales de presă, dornică de senzaţional – este vorba de recuperarea unor teritorii împădurite, pe care domnitori şi boieri de altădată le-au dăruit locaşurilor de cult din nordul moldav), I.P.S. Pimen avea o experienţă uriaşă. Nu a ezitat să-l invite pe Regele Mihai în ţinutul monastirilor, când autorităţile ezitau – sau pur şi simplu refuzau!

3. Am editat, relativ recent, la Junimea, parte din jurnalul (inedit) al ucenicului german Ernst Christoph DÖBEL („Peregrinările…”), în care regăsim şi un episod dedicat holerei, care l-a surprins în urbea Bârlad, în anii 1830.

Am speranţa că specialiştii, cercetătorii de astăzi vor descoperi virusul salvator. Vom fi mai atenţi cu cei din jur. Mai credincioşi, în sens clasic, mai puţin decorativi, perverşi, risipitori. Mai grijulii faţă de natură (vom scuipa mai puţin pe stradă, vom arunca din ce în ce mai puţin gunoaiele în şanţuri, râuri, poieni, lacuri etc.). Ne vom destrăbăla mai puţin. Un timp. Apoi, năravurile rele ne vor copleşi iarăşi. Şi iar va da peste noi nu ştiu ce Coronazbir (sic!).

Faţă de odinioară, de perioada de normalitate, regret multe: mersul pe jos, înotul, dialogul fără mască, respiraţia actorilor lui Constantin Chiriac (Festivalul sibian), zumzăitul albinelor fratelui meu, explozia macilor pe calea ferată, cenaclurile din Gara de Nord cu amicii copyrotişti, călătoriile (turismul cultural) etc., etc. Sunt răbdător: „detenţia“ nu va dura. Faţă de anii, deceniile celor exilaţi în Siberia, de pildă; faţă de îndurarea sufletelor, sub pământ, în Fortul 13 sau la Gherla; faţă de sacrificaţii de la Sighet (gratitudine, Ana Blandiana şi Romulus Rusan!); faţă de toţi cei aflaţi în mult mai grele situaţii, precum medicii şi tot personalul din prima linie (celulă de criză, politicieni, administratori, poliţie, vameşi etc.).

Cultura? Ne vom culturaliza mai atent, mai temeinic: cultura medicală, cultura religioasă, politică şi civică, economică, agricolă, sportivă etc.

Vorba, preferată, a bunicului meu prisecar: „Trântorul cu urdinişul, Albina cu Împărăţia!“

Nota bene: Trântorul fiind Covidul, bată-l vidul!

De Sânziene 2020, Valea Lupului – Iaşi