DAN GULEA: „…UN POSTFESTUM DE PRIMĂVARĂ“

1. Cea mai întunecată perioadă a fost martie 2020, un postfestum de primăvară, un timp infinit, asezonat cu delirul comunicatelor noctambule şi al bursei de zvonuri; restabilind o rutină, am făcut paşii cuveniţi şi am mers mai departe, doi adulţi-profesori şi un copil în primul an de şcoală, deschizând ersatzul legăturilor online. Un punct stabil: vechile legături telefonice, parlitul şi vorbitul, sentimentul pe care apelul telefonic ţi-l dă – că de un secol nu s-a schimbat nimic, oamenii au încă, în faţa şi în spatele aparatului, naivitatea lui Stan şi Bran.

2. Mai direct decât de pe ecrane nu am cunoscut; dar uneori pot fi eu sau tu, urmează crizele de panică şi restabilirea, grafic blând al vieţilor noastre, punctate de sunetele sirenelor şi de oamenii în alb care conduc salvările ce intră pe poarta spitalului de infecţioase Movila, lângă care locuim.

3. În ultima vreme, ne întâlnim (m-am întâlnit?) cam des cu istoria; prima dată, cu sentimentul acut al lui 1989, când aveam 12 ani şi totul devenea simplu, monstruos şi enorm. Apoi întâlnirile (cea mai mare parte la TV) s-au tot îndesit: martie 1990 (Târgu-Mureş), iunie 1990 (o mineriadă), şi 1992, şi 1996 şi ecţetera, aş fi tentat să continuu. Acum, în 2020, aceeaşi comuniune de tip 1989 şi senzaţia, de regulă îmbucurătoare, că niciun joc de putere, de la centru sau de la nivel local, nu va mai fi ca până acum.

Un regret? Absenţa bibliotecilor, temerile managerilor de bibliotecă, cei care nu prea vor să îşi asume riscuri, deşi ordonanţele stării de alertă ar permite deschiderea lor. Alt regret? Distrugerea sistemului şcolar, în numele siguranţei, prin deciziile aceluiaşi tip de incompetenţă, şi, de aici, aluvionarea zonei informale a culturii, reper inconturnabil al noilor religii media.