MARTA PETREU: A ÎNCEPUT ÎN 5 IUNIE 1937…

După ce Blaga a publicat, în primul număr al revistei sale, eseul „Despre viitorul filosofiei româneşti“, în care afirmă că filosofia românească abia a început, Rădulescu-Motru s-a supărat. „De la apariţia revistei Saeculum a lui Blaga, în care îşi publică acesta eseurile sale filosofice, care negreşit vor fi urmate de altele de ale tinerilor filosofi, care cred a fi găsit în Blaga pe fondatorul unei şcoli filosofice româneşti (s.n., M.P.), mă bate gîndul să scriu un studiu, în care să arăt influenţele curentelor literare în filosofie pentru a încadra în aceste curente filosofia lui Lucian Blaga, arătîndu-i, bineînţeles, în ce constă valoarea./ Poate că este momentul să încep un asemenea studiu“, notează în jurnalul său, în 8 aprilie 1943, bătrînul filosof.

Ca un făcut, la scurtă vreme după supărarea asta, Motru primeşte de la Craiova o revistă şcolară în care este comentat „misterul la Blaga“, semn că acesta „are din ce în ce mai mult răsunet în publicul românesc“. Aşa că se pune în mişcare: îi scrie directorului şcolii de unde primise revista, să-l prevină că au luat-o pe o cale greşită. Apoi compune „cu mult entrain“ un articol, „Ofensiva contra filosofiei ştiinţifice“, în care îl vizează pe Blaga ca filosof metafizic şi neştiinţific, şi îl dă nu Revistei de filosofie, ci Revistei Fundaţiilor Regale, deoarece „este mai răspîndită“.

Incompatibilitatea dintre cei doi autori are la bază două moduri de a concepe filosofia: Motru, dintr-o generaţie mai veche, considera metafizica şi în general filosofia drept ştiinţă, şi îl acuza pe Blaga că ar face filosofie „bazat pe metafore poetice“. Autorul Personalismului energetic se mîndrea că el şi generaţia sa fac filosofie „bazat pe raţionament ştiinţific“, el gîndind ştiinţa după criteriile pozitiviste de la sfîrşitul secolului al xix-lea, din epoca propriei sale formări, şi avînd ca etalon fizica lui Newton. Pentru Blaga, care avea o originalitate accentuată şi care luase pulsul noilor orientări filosofice europene, filosofia încetase de a fi ştiinţă, ea era considerată o creaţie; în plus, Blaga se raporta la fizica nouă, einsteiniană, apoi la aceea a microparticulelor; pentru el, ştiinţa însăşi este privită ca fiind supusă modelării stilistice, ceea ce îi dă acesteia o altă semnificaţie decît avea ştiinţa pentru Motru. Blaga a avut însă dezavantajul că numai puţini dintre comentatorii săi (unul a fost Mircea Mateescu) şi-au dat seama că şi el tot pe ştiinţă se sprijină, dar pe aceea extrem-contemporană, asupra căreia speculează metafizic.

Blaga a făcut greşeala să îi răspundă bătrînului filosof în articolul „Automatul doctrinelor“; şi anume, făcînd şi un calambur inadmisibil cu numele acestuia, în care, atît, a inversat două litere. Rădulescu-Motru a aflat. Înstantaneu, bătrînul filosof a considerat „articolaşul“ ca „neavenit“ şi s-a hotărît să-şi continue critica lui Blaga, „în tonul şi direcţia în care am scris pînă acum“; adică, „Eu îmi voi face datoria de a atrage atenţia, aşa cum am făcut-o şi pînă acum, asupra faptului, că o filosofie ieşită din speculaţii metafizice, de genul aceleia reprezentată de Lucian Blaga, este un adevărat pericol pentru viitorul culturii româneşti“, deoarece ieşită „din mlaştina imaginaţiei dezordonate“.

De fapt, după cum scrie în jurnalul său, Motru avea de mai multă vreme intenţia să ducă o „campanie“ contra lui Blaga.

„În campania pe care voi să întreprind voi mai accentua, în contra curentului metafizic susţinut de L. Blaga, că cultura minoră se defineşte prin credulitatea uşoară, faţă de cultura majoră, care se caracterizează prin sporirea simţului critic. Această campanie a fost de fapt începută acum doi ani prin comunicarea făcută la Academie asupra «Gîndirii filosofice la noi în ţară», şi apoi prin articolul «Ofensiva contra filosofiei ştiinţifice» din Revista Fundaţiilor Regale. Ea va fi numai intensificată de aici înainte“.

Plănuita „campanie“ contra „blagismului“ (expresia este a lui Petru Manoliu) s-a derulat oarecum de la sine şi peste aşteptările celui ofensat, calamburul lui Blaga a scandalizat lumea academică, iar mai multe ziare au transformat incidentul într-o ştire de senzaţie. A urmat solidarizarea publică a unui grup mare de academicieni cu Motru şi complementara dezavuare publică a lui Blaga, în chiar numele Academiei Române. În cuvîntarea ţinută la Academie cu această ocazie, Motru s-a scăpat şi a scos la lumină cauza cea mai adîncă, deloc filosofică, a mai vechilor lui resentimente faţă de Blaga:

„Aş fi dorit însă – li se adresează el academicienilor – ca paginile scrise de dînsul în Saeculum să păstreze o formă civilizată. Dacă n-a păstrat această formă civilizată, cauza este de căutat probabil, în temperamentul său irascibil, în primul rînd, şi în al doilea rînd în laudele exagerate care i s-au adus [lui Blaga] la intrarea sa în Academie, de către propunătorul candidaturii sale şi de preşedintele de onoare al Academiei din acea vreme./ Propunătorul l-a numit «un necontestat reprezentant al generaţiei sale», iar preşedintele de onoare l-a consacrat, ca primul reprezentant al talentelor literare româneşti! Aceste laude exagerate sunt de natură să se urce la cap şi unui om cumpănit, darămite unui poet înclinat spre vanitate“ (s.n., M.P.).

Preşedintele de onoare al Academiei fusese, în 1937, Carol al ii-lea. Motru era atunci vicepreşedinte al înaltei instituţii.

*

Blaga a fost primit festiv la Academie în 5 iunie 1937. În 17 mai 1937, văzînd lista de primiri, Carol al ii-lea, ca Preşedinte de Onoare al Academiei Române, a anunţat că va participa la şedinţa de recepţie a lui Blaga. El a cerut discursul acestuia şi răspunsul filosofului Ion Petrovici. Era limpede că regele dorea să îl cunoască personal pe filosof, pe care nu îl mai întîlnise. Şedinţa a fost planificată pentru 28 mai. Regele însă s-a îmbolnăvit (gripă), şi le-a cerut de două ori academicienilor să o reprogrameze (a doua reprogramare a avut nevoie de aprobarea specială a academicienilor, întrucît se încălca regulamentul instituţiei), pentru a putea fi şi el prezent. Pînă la urmă, ceremonia s-a ţinut în 5 iunie.

Regele a vorbit după Blaga şi după Ion Petrovici, şi a repetat de trei ori de ce a vrut să fie de faţă:

„Am ales într-adins această şedinţă din sesiunea anului în curs, şedinţa solemnă în care Academia primeşte în sînul ei pe autorul Poemelor luminii. Am voit să asist la această şedinţă, fiindcă am ţinut să ascult acel frumos gînd ce-l are poetul şi filosoful Lucian Blaga […]. Am mai ţinut să asist la această recepţie pentru că ea are o mare însemnătate: Academia primeşte în sînul ei pe primul reprezentant al unei şcoale româneşti; pe primul reprezentant al talentelor literare româneşti de după război. Recepţia lui Lucian Blaga la Academia Română este consacrarea, oficială şi definitivă, a literaturii actuale româneşti“.

El l-a onorat superlativ pe filosof şi a înţeles fără dificultate – mai bine decît Ion Petrovici, acesta, uşor acrişor cu filosofia blagiană – teoria lui Blaga despre matricea stilistică în mod potenţial făgăduitoare a unei culturi româneşti majore. Iar pentru a fi de neuitat pentru academicieni, Carol al ii-lea l-a felicitat pe noul academician, dar mai ales a felicitat instituţia pentru că l-a ales:

„Deci te felicit pentru că ai fost ales! Dar felicit mai cu seamă Academia că te-a ales; căci şi-a făcut ea însăşi un bine, introducînd sub cupolă literatura modernă şi vie a României de azi. Şi, salutîndu-te pe tine, Lucian Blaga, salut literaţii de astăzi ai Ţării Mele, cari, chiar dacă îşi permit uneori licenţe în arta lor, sunt o generaţie de scriitori plini de avînt şi talent“.

Datorită regelui, ceremonia a fost un triumf pentru Blaga. Unul pe care îl va plăti apoi cu vîrf şi îndesat, măcar pînă în 1959. Singurul care şi-a dat instantaneu enervarea pe faţă a fost Iorga – el era de felul lui ţîfnos şi nu se temea să-şi arate resentimentele –, care a plecat furios; de fapt, în situaţia dată el a fost onest. Alţi academicieni se vor răzbuna peste ani – fireşte, numai după plecarea din ţară a regelui.

Primul dintre ei, Motru. Vreme lungă de şase ani, a ţinut în el ofensa de a-l fi auzit pe rege spunînd că Blaga este „primul reprezentant al unei şcoli româneşti“. Cînd a citit eseul blagian „Despre viitorul filosofiei româneşti“, şi-a notat nemulţumirea cu o formulă care e un ecou îndepărtat al cuvintelor regelui: filosofii tineri văd în Blaga „pe fondatorul unei şcoli filosofice româneşti (subl. mea, M.P.)“, scrie furios Motru, care se pretindea a fi fost el fondatorul… Cînd a izbucnit făţiş la Academie, denunţîndu-l şi pe Carol al ii-lea drept vinovat, Motru n-a făcut decît să le împrospăteze colegilor săi amintirea acelei ofense din 5 iunie 1937, cînd regele l-a lăudat atît de tare, ca primul în toate, pe Blaga.

Pentru a economisi spaţiul, notele au fost eliminate.