MIRCEA MOŢ: EXERCIŢII DE REALITATE

O serie de volume publicate până acum de Constantina Raveca Buleu, mă gândesc la Reflexul cultural grec în literatură (2003), Dostoievski şi Nietzsche. Congruenţe şi incongruenţe (2004), Patru eseuri despre putere. Napoleon, Dostoievski, Nietzsche şi Foucault (2007), Paradigma puterii în secolul al xix-lea (2011), Voinţa de putere sub semnul Ideii Europene (2012), sunt repere ale unui intelectual la care demersul riguros se întâlneşte cu plăcerea şi vocaţia eseului, sub semnul unei scriituri expresive şi elegante. Critica literară a remarcat la Constantina Raveca Buleu „vocaţia erudită de tip universitar, combinată cu o disciplină bibliofilă de esenţă constructivă, sistematizatoare, caracteristică pentru un om cu har şi chemare pentru actul peren de cultură“ (Ştefan Borbély), dar şi „curiozitatea intelectuală mereu vie, claritatea gândirii, larga deschidere bibliografică şi, nu în ultimul rând, expresivitatea foarte personală a stilului“ (Caius Dobrescu).

Emblematice pentru cartea recent publicată de Constantina Raveca Buleu (Geometrizări, Cluj-Napoca: Limes, 2019) sunt acele geometrizări cu trimitere în primul rând spre luciditatea şi rigoarea unui critic literar care adoptă şi păstrează o anumită atitudine faţă de cărţi, pe de altă parte, aceleaşi geometrizări putând fi socotite caracteristici ale demersului său analitic. Volumul nu trădează perspectiva autoarei asupra cronicii literare ca un veritabil exerciţiu de realitate în special: „De câte ori cedez tentaţiei introspective, constat că, în economia vieţii mele intelectuale, cronica literară reprezintă un exerciţiu de realitate/ actualitate ideală, generator de reacţii suprapuse, cu reverberaţii multiple, în care raţionalitatea şi empatia funcţionează într-o sinergie variabilă. Înregistrată în prima fază ca o practică disruptivă în raport cu proiectele mai ample, iscate din obsesii culturale şi marcate de distanţă, aceasta mă aruncă într-o actualitate literară implacabil fragmentară la palierul receptării, faţă de care curiozitatea intelectuală şi fascinaţia trebuie să-şi găsească rezolvări de scurtă respiraţie, disciplinat formulate în opt mii de semne“ (Constantina Raveca Buleu).

Autoarea este hotărâtă să „reorganizeze“ realitatea unei opere literare (cu tot ceea ce presupune aceasta) şi să-i impună cu autoritate o configuraţie pe care textul abordat nu o poate infirma, configuraţie care devine, până la un punct, figura unei opţiuni critice. Autoarea însăşi recunoaşte insinuarea geometrizării în demersul său, după cum recunoaşte de altfel că în cărţile pe care le comentează caută „palierele obsesionale, zonele de intensitate narativă sau lirică, pasiunile erudite, încercând să captez curenţii subterani ai scriiturii şi să le redistribui hermeneutic în structuri logice, geometrizante“.

Criticul scrutează lucid şi inteligent opera supusă lecturii, într-o primă etapă a întâlnirii cu aceasta trăind experienţa contactului cu nişte realităţi incerte, cu siguranţă preformale, care-i impun să caute/descopere autentici centri ai narativului sau ai lirismului. Constantina Raveca Buleu îşi asumă nu doar responsabilitatea organizării acestui inform, ci şi a fixării lui în nişte structuri logice şi forme perceptibile, care garantează autoritatea criticului şi devin „figura“ sesizabilă a spiritului său analitic.

Cronica literară rămâne pentru Constantina Raveca Buleu „spaţiul“ în care orizontul formaţiei sale culturale, rigoarea cercetătorului şi vocaţia eseistului trebuie să se adapteze unei specii care impune nu doar un număr ingrat de semne, ci şi anumite limite. Scriind despre o carte şi stabilindu-i reperele, autoarea are mereu în atenţie perspectiva asupra „temei“ cărţii respective, pe care o nuanţează, stabilind cu autorul volumului un dialog ce se consumă într-un univers elevat: „Comunicând cu volumele şi cu autoportretele palimpsestice ale lui Adrian Marino, autorul acestei cărţi suportă dialogal şi voluntar un transfer, asimilează fascinat liberalismul cultural al subiectului său şi-l transformă într-un model critic şi ideologic. Volumul lui Ion Bogdan Lefter este susceptibil de o calificare monografică dinamică, plasată sub semnul omagiului adus unei personalităţi care a marcat o epocă nu numai prin cărţile pe care le-a scris, ci şi prin proiectul personal cu care a ajuns să se identifice până la pragul unei auto-instituţionalizări (ironie a destinului!?)“.

Constantina Raveca Buleu acceptă cronica literară ca relaţie dintre spaţiul nelimitat al culturii şi actualitatea literară, într-un fel sinonimă relaţiei dintre vocaţia teoretică a autoarei şi realitatea concretă a spaţiului literar: „Dacă zona mea de confort intelectual este istoria culturii, racordul meu cu actualitatea culturală se manifestă în cronicile scrise lună de lună pentru Contemporanul, în anii din urmă, precum şi anterior, pentru revistele Apostrof, Steaua, Tribuna sau Caietele Echinox“. Autoarea respectă canoanele cronicii literare. Scriind despre cartea lui Cătălin Ghiţă, Deimografia, Constantina Raveca Buleu descrie volumul, după ce îi explică cititorului ce este de fapt „deimografia”, pentru a-şi rezerva apoi plăcerea de a fixa o serie de caracteristici ale demersului autorului cărţii: „Povestind o anecdotă din secolul al xviii-lea, a cărei protagonistă este marchiza de Deffand, Cătălin Ghiţă optează pentru o deschidere ludică pentru discursul său erudit asupra unui subiect atât de serios cum este spaima“.

Abordând poezia, autoarea identifică un moment de trăire intensă, un reper existenţial ce contează ca experienţă semnificativă pentru poet: „Virgil Leon se plasează în mijlocul unui vârtej existenţial deprimant, dezagregant şi violent, care generează o serială «viaţă de ocazie» transcrisă constant într-un registru apocaliptic personalizat“. Atitudinea faţă de real fiind evidenţiată, fondul existenţial este transcris fidel şi Constantina Raveca Buleu insistă în mod deosebit asupra demersului liric al lui Virgil Leon: „Suferinţa (…) grotescul, artificialul şi un sentiment de apocalipsă generalizată, translat într-un lexic thanatic recurent, marchează obsesiv fiecare strofă a poemelor (…), dar uneori acuitatea dureroasă cu care sensibilitatea lirică înregistrează şi filtrează lumea este scurtcircuitată de pasaje de o eflorescenţă imaginară rafinată, destinate să provoace dinamicitatea fanteziei, menţinând totodată apăsarea de background“.

„Zonele de intensitate narativă“ despre care vorbea autoarea în fragmentul cu valoarea programatică sunt convingător evidenţiate în articolul despre romanul Prins al lui Petru Popescu, articol ce lasă până la un punct impresia unui dialog delicat cu lecturi mai vechi ale cărţii. Constantina Raveca Buleu găseşte aici un spaţiu generos, în care se poate manifesta pe deplin vocaţia sa de eseist. Fără a eluda „scriitura“ cărţii lui Petru Popescu şi specificul unui roman despre care s-a scris destul de mult, autoarea îşi concentrază atenţia asupra momentelor existenţiale semnificative, pe care eseistul le comentează profund şi cu o evidentă eleganţă a transcrierii: „Inginerul este obligat de boală să-şi ducă existenţa în punctul de paroxism al morţii, stare accentuată şi de faptul că oriunde se întoarce el găseşte moarte. Reacţie primordială, moartea pare mai întâi de toate şi o reacţie universală. Este o moarte a cosmosului centrat în percepţia individului şi în individ (…). Dar nu este o moarte care implică dispariţia, ci una care se traduce în continuitatea, în eternitatea proceselor“.

Geometrizări rămâne o carte de referinţă pentru Constantina Raveca Buleu, a cărei critică de întâmpinare, după cum remarca Irina Petraş, „păstrează legături strânse cu subtilitatea eseului, dar şi cu rigorile studiului academic, astfel încât oferă de fiecare dată informaţii competente şi profunde despre «timpul prezent al culturii»“.