Carmen Firan
1
Criza noastră cea de toate zilele
Ia-o de la noi azi şi iartă-ne nouă greşelile noastre
Vanitatea de a ne crede singurii cuceritori ai pământului.
Se roagă unii, alţii înjură
Unii îşi iartă trecutul,
Alţii nu mai suportă să se uite în oglindă
Fluturii sorb lacrimile broaştelor ţestoase.
În solitudinea aleasă unii scriau poezii creau filosofie şi simfonii
Singurătatea impusă e cuşcă de sârmă ghimpată
Cămaşa de forţă a gândurilor
Împinse înapoi după cortina de fier
Papa predică în pustiu implorând spiritul fantomatic
Care şi el se ţine la distanţă
Contemplându-şi propria singurătate.
Când fluturii vor dispărea vom plânge singuri.
2
Vara la ţară culcată în iarbă
Vedeam în nori animale preistorice
Îngeri de abur şi dragoni pufoşi
Groşi ca papucii bunicii.
Ploile invocate în tăciuni paparude şi bobi
Se prelingeau pe obraji şi ferestre
Mângâiere de apă în blândeţea tăcerii.
O altfel de tăcere stăpâneşte pământul acum
Singurătatea cea de toate zilele
Frica de oameni de obiecte şi aer
Plătim acum un nor să ne păstreze amintirile
Întinşi pe ciment ne privim în ochi celularul
De frică să nu ne fure cineva norul personal
Să-l scuture în piaţa publică
Picătură cu picătură uscată
Fotografii de care nimeni nu-şi mai aduce aminte
Trecutul în pixeli prezentul în paranteze
Intimitate pulverizată în eter
Un cer tot mai toxic ascuns în mega-nor.
3
Sunt aici,
Şi mâine voi fi tot aici
Mai obosită decât ieri
Nerăbdătoare să văd
Cum va arată lumea aşa cum o ştim
Pe ecranele celor şi mai nerăbdători
Să-i grăbească sfârşitul
Din ecran vocea comandorului
Culcă iarba la pământ
Înainte ca firul de iarbă să plesnească tânăr
Şi ne promite viaţă fără de moarte
În timp ce nouă ne îmbătrânesc visele
Pe caldarâm
Sunt aici
Sfântă ironie a sorţii
Să retrăiesc toate cele de care odată am fugit
Să acopăr în oglindă chipul diavolului primenit.
4
Tot ce era atingere adiere de vânt sudoare dulce sărată
Lumânarea arsă pe jumătate în briza serii la mare
Săruturi furate miros de tei şi puf de gutui
E acum goliciune amară
Ard pădurile şi fumul se amestecă în aroma
Pâinii prăjite din copilărie când o bunică
Deschidea borcanul cu dulceaţă de trandafiri
Pentru vreun vecin căzut pe nepusă masă
Apa era limpede îţi puteai potrivi pălăria în luciul ei
Nostalgia nu vine cu vârsta ci cu ameninţarea fitilului
Aprins peste noapte de clovnul strecurat în palat
Apa a rupt digurile mâlul ne-a ajuns în pat
Plutesc sarcofage pe străzile oraşului
Peste ruine flutură corbii urlă un câine turbat
O fi gol împăratul dar clovnul e nebun
Căluş în gură bilet fără întoarcere celor ce-o spun
Pe tabelul lui Mendeleev
Copiii mileniului desenează păsări fără aripi
În pătrăţele ca inimi găurite de gloanţe.