Café Apostrof

Cînd scriu café-urile pentru iunie, numărul îmbolnăvirilor pe glob trece de şase milioane şapte sute cincizeci de mii, iar numărul victimelor în lume se apropie cu viteză de patru sute de mii. La noi, numărul îmbolnăvirilor a trecut de douăzeci de mii. Vaccinul aşteptat n-a ieşit încă, tratamentul pentru virus nu este încă specific, ci o dibuială medicală într-o mare a necunoscutelor. Oamenii înjură – de preferinţă guvernul, ca şi cum acesta ar fi avut aşa, gratuit, un capriciu morbid să închidă populaţia în case. Publiciştii noştri foarte iscusiţi ne explică cum că între timp au murit foarte mulţi oameni de malarie şi de sida – ceea ce e din păcate strict exact; atîta doar că ei se fac a nu vedea diferenţa specifică dintre sida şi actuala boală care a provocat pandemia şi a atras măsuri de protecţie fără precedent în istoria omenirii: medicii nu ştiu încă, abia urmează să afle, în următorii ani, dacă viroza covid-19 este la fel ca gripa, o boală care va deveni sezonieră, pentru care va exista vaccin, sau ca sida, o boală la care nimeni nu a izbutit să facă un vaccin şi care, avînd un tratament, ca multe alte boli, şi anume unul de întreţinere, sfîrşeşte prin a omorî pacientul; cu diferenţa că sida se transmite prin fluide umane, în vreme ce covid-19, prin aer… Pe seama acestei nenorociri, jocurile politice sînt în toi, oamenii politici se dau în stambă, iar televiziunile naţionale ne îneacă în ştiri locale, ca şi cum România ar fi singură-singurică pe lume, aşa, un fel de Atlantidă ridicată la cer. Pentru un popor care se pretinde a fi bun, şi blînd, şi omenos, pe deasupra nemaipomenit de cumsecade, pandemia cu măsurile ei a scos la iveală trăsături ale psihismului naţional deloc omenoase. Numai bune de a fi studiate de psihologia socială.

*

Unele televiziuni ne fac, fireşte, şi daruri. Aşa a fost Mezzo clasic, cu surpriza unei „Arhive“ din 1964, cu Rostropovici şi Richter, interpretînd Sonatele pentru violoncel ale lui Beethoven. Asta da, asta e limita de sus a speciei umane. Trei genii, Beethoven, de la a cărui naştere se împlinesc 250 de ani, cu minunile lui musicale care sînt Sonatele… (iar, pe lîngă ele, Cvartetele pentru coarde şi Triourile pentru pian). Şi cei doi interpreţi ruşi. Cîndva, demult, nu-mi amintesc precis anul, Cornel Ţăranu spunea că prin 1977 sau 1978, Sviatoslav Richter a avut un concert şi la Cluj.

*

Sărbătorim şi noi, în acest număr, două personalităţi ale literaturii române, pe Ileana Mălăncioiu, căci al ei este tot anul, şi pe Ion Pop, căci a lui este luna iulie. Aşa că avem un frumos eseu al lui Ion Pop despre marea poetă, plus poemele lui Ion Pop însuşi. Şi ne gîndim la amîndoi sărbătoreşte.

*

Sub masca obligatore, i-am recunoscut pe stradă pe Anca şi Mihai Măniuţiu. Conversaţia a fost medical-culturală, de la portul măştii la Filip şi întunericul, cea mai recentă carte a prozatorului, apărută la Tracus Arte.

*

În 5 iunie a.c. se împlinesc 70 de ani de la moartea (în Ungaria) a contelui Bánffy Miklós (30 dec. 1873 – 5 iun. 1950), autorul Trilogiei transilvane. Clujean de felul lui, cu un palat în buricul tîrgului, cu un domeniu la Bonţida, cu o viaţă în care nu a încetat să înveţe să piardă, Bánffy Miklós este autorul unei cărţi de-o frumuseţe şi bogăţie rare, Trilogia transilvană. Minunat tradusă în limba română de Marius Tabacu, Trilogia transilvană este acum la îndemîna oricărui iubitor de literatură. O carte despre amurgul unei lumi, aceea nobiliară, a unui imperiu, cel Austro-Ungar, şi nu mai puţin a unei iubiri.

*

La editura franceză Hochroth, a apărut foarte de curînd un volum Herta Müller: Ion au non, cu specificarea „recueil de huit collages roumains“. Tot acolo, cîntăreţul şi chitaristul Matthias Kadar a pus pe muzică mai multe poeme extrase din volumele publicate de editură, printre altele un poem de Ileana Mălăncioiu. Editura pariziană Hochroth a publicat în timp mai multe cărţi-obiect de autori români, cum ar fi Comme pleurent les âmes seules de Ileana Mălăncioiu, în traducerea lui Nicolas Cavaillès, Sang vert de Irina Mavrodin, în traducerea autoarei, Petit mouton de Ada Milea, Mon cadavre aux chiens, antologie bilingvă, cu selecţia autorilor şi traducerea făcute din nou de Nicolas Cavaillès.

*

Colaboratorul nostru budapestan, scriitorul Farkas Jenő, publică în România literară un foarte interesant eseu declanşat de o experienţă impresionantă, accesul la „Digiteca Arcanum – adt“ din Budapesta, vreme de o lună, gratuit. Digitecă unde a găsit şi copiat o sumedenie de documente privind istoria culturii române. Acest site este realizat în întregime de un particular, Biszak Sándor, care controlează personal toate fazele numerizării: în cele peste 28 milioane de pagini pe care le are deja această bibliotecă virtuală, se află nu numai cărţi, ci şi peste cinci sute de periodice în serii complete. Farkas Jenø face pentru noi o demonstraţie cu informaţiile pe care le-a găsit despre Eminescu şi ne spune că debutul poetului nostru naţional a fost în Familia, dar nu în aceea de la Oradea, ci în seria revistei Familia de la Pesta. Aşa.