MIRCEA POPA: ONISIFOR GHIBU VĂZUT DE FIII SĂI

Octavian O. Ghibu 70072, Bucureşti 37,
15 ianuarie 1980

(dactilo) B-dul Hristo Botev 22, et. 2,
tel 167593 sau 131849

Stimate domnule Mircea Popa,

Am citit cu interes, în ultimul număr al „Luceafărului“, semnalarea d-lui Al. Căprariu privind lucrările care urmează să apară anul acesta la „Dacia“. Printre ele figurează şi lucrarea Dv. şi a d-lui. Valentin Taşcu: Istoria presei literare din Transilvania de la începuturi pînă la 1918“. Această ştire m-a determinat să vă adresez aceste rânduri, deşi – lucrarea fiind anunţată – s-ar putea ca ele să vină prea tîrziu. Îmi fac cu toate acestea datoria de a vă atrage atenţia asupra unui aspect – desigur mărunt, dar care, dată fiind minuţiozitatea cu care lucraţi dv., am credinţa că vă va interesa totuşi: el este în legătură cu activitatea literară (istorie si critică literară, cronică dramatică, schimburi cultural-literare între diferitele provincii româneşti ş.a.), desfăşurată de părintele meu în perioada 1904-1914, în periodicele transilvane de cultură. Umbrită până astăzi aproape complet de vasta lui activitate pedagogică, politică şi general-culturală, această latură a activităţii sale – dusă pînă în 1918 în cea mai mare parte anonim (articolele le semna cu diferite pseudonime sau apăreau ca editoriale) – a rămas încă practic necunoscută, cu toate că ea are, de fapt, o valoare incontestabilă în epocă. Chiar şi numai o cercetare incompletă a acestei părţi a activităţii sale, întreprinsă de un istoric literar familiarizat cu problemele politice si culturale ale începutului de secol, nu numai din Transilvania ci şi din celelalte regiuni locuite de români, va scoate la lumină influenţa pe care a exercitat-o, în tinereţea sa, Onisifor Ghibu, în direcţia realizării unităţii culturale ale diferitelor ramuri ale poporului nostru.

Străduindu-mă să scot din umbră această activitate, am alcătuit, pentru a da o mână de ajutor cercetătorilor istoriei noastre literare, o „Bibliografie selectivă a lucrărilor literare şi general-culturale publicate de Onisifor Ghibu“, din care un exemplar (dactilografiat) i-am trimis d-lui prof. Mircea Zaciu. Din păcate, nu mai am nici un exemplar disponibil pentru a vi-l pune la dispoziţie, dar sînt convins că, dacă îl veţi cere profesorului Zaciu, vi-l va pune la dispoziţie pe al său. Tot în acelaşi scop am alcătuit un material despre felul cum şi-a semnat părintele meu articolele până în 1918, cu indicarea pseudonimelor utilizate în fiecare publicaţie – material care a apărut în nr. 3/1979 al „Revistei de istorie şi teorie literară“, pe care o aveţi desigur la institutul dv.

În baza informaţilor cuprinse în cele două materiale, aţi putea găsi cu uşurinţă, la B.C.U. de acolo, articolele cu caracter literar ale lui O. Ghibu apărute în periodicele transilvănene pînă la 1914 inclusiv.

Bănuiesc că în lucrarea dv. nu v-aţi limitat la prezentarea presei strict literare, ci aţi ţinut seama şi de paginile sau cronicele literare din celelalte periodice ale timpului. Dacă nu am greşit în această apreciere a mea, atunci aţi dat, desigur, în cercetările dv., peste numeroasele articole, semnate cu pseudonime sau nesemnate, ale lui O. Ghibu, care purtând însă semnături ale unor „necunoscuţi“, neverificaţi în decursul timpului, sau nefiind semnate, poate că nu v-au atras atenţia, sau numai în parte; dacă aţi fi ştiut însă că ele aparţin aceluiaşi autor – devenit, an de an, o personalitate tot mai de seamă – aţi fi făcut o legătură între ele şi aţi fi ajuns la concluzii interesante. Dacă nu e prea târziu, îmi permit să vă recomand să faceţi această cercetare; cred că veţi avea satisfacţia „descoperirii“ nu numai a unui material inedit (dacă se poate spune aşa), ci şi a unei laturi valoroase pentru istoria culturii noastre a activităţii enciclopedice a unei personalităţi de excepţie (iertaţi-mi lipsa de modestie!).

Nu am intenţia, şi nici n-aş putea face într-o scrisoare, o prezentare cât de cât completă a acestei chestiuni. Cred însă că v-ar putea fi de folos să vă semnalez câteva aspecte ale ei, care ar putea să vă intereseze şi să vă determine să întreprindeţi o documentare mai amănunţită, dacă nu pentru completarea lucrării aflate în editură, atunci poate pentru altele viitoare. Nu v-aş scrie acest lucru dacă nu aş şti ca sînteţi un pasionat istoric al culturii noastre şi dacă n-aş fi convins ca subiectul vă va interesa. Permiteţi-mi deci să vă recomand să citiţi, dacă nu toate, cel puţin următoarele articole ale lui O. Ghibu, apărute până în 1914 (indicaţiile exacte le găsiţi în bibliografia amintită):

– în „Telegraful român“ din anii 1905 – 1906: cronicile literare semnate N. Foişior şi O.G. (între care recenzia la aparţia „Florii ofilite“ a lui Sadoveanu – prima semnalare, se pare, în presa ardeleană, cu previziuni juste asupra valorii tânărului scriitor); cronicile bucureştene, semnate N. Foişior (între care date în legătură cu primirea lui O. Goga la Bucureşti şi asupra revistelor literare din ţară); articolele „Din viaţa noastră“, cu primele semnalări despre Picu Pătruţ si despre I. Moraru; cronicele dramatice, semnate „Amic“ şi O.G.; articolul de fond, editorial, Pentru popor (poz. 5 din bibliografie); articolul Addenda, semnat N. Foişior, în legătură cu plecarea lui N. Iorga de la „Sămănătorul“; articolul Literatură pentru tinerime (din 1914, poz. 108 idem); articolul Legende şi tradiţii populare (din 1914, poz. 108, idem) ;

– în „Gazeta Transilvaniei“, din 1906, articolele de la poz. 24-26 din bibliografie;

– în „Lupta“, de la Budapesta, din 1907 (poz. 29-71 din bibliografie): rubricile „De la românii de pretutindeni“ (nesemnate), „Literatură şi artă“ (semnate N. Foişior, O. Preajmă sau nesemnate) şi „Partea ştiinţifică-literară“ (semnate N. Foişior sau nesemnate); toate aceste rubrici cuprind o vastă tematică legată de problemele literare şi culturale din toate regiunile locuite de români; privirile critice asupra Istoriei literaturii române“ a lui G. Alexici (semnate O. Preajma); articolul de fond Două lupte“ (culturală şi economică, semnate “f“); amintirile (semnate Ghimpe şi N. Foişior); întregul număr de Paşti, alcătuit de el, cu colaborarea a numeroşi scriitori din ţară;

– în „Tribuna“, Arad (1908-1912), articolele semnate O. Preajmă, despre tipografia de la Văleni, despre poeziile lui Asachi, despre articolele politice ale lui O. Goga, despre literatura didactică;

– în „Românul“, Arad (1913-1914), despre O. Goga (semnate G. Oprean), necrologul la moartea lui Em. Gârleanu; despre catedra de limbă şi literatură română de la Budapesta (art. de fond editorial); despre contactul cu cultura apuseană (art. de fond editorial).

– în „Transilvania“ (1914), despre Literatura pentru părinţi şi despre Filologia românească în universităţile noastre (nesemnate) – poz. 109-110 din bibliografie.

– Veţi constata, citind aceste articole, acelaşi clar fir conducător existent în toate celelalte lucrări ale sale (de educaţie, şcoală, politice), iar din reacţiile – în presa din Transilvania şi în presa din ţară, veţi putea trage concluziile care se impun cu privire la valoarea practică a activităţii lui O. Ghibu. Numeroase sînt articolele sau însemnările sale care au fost remarcate (unele chiar reproduse) în periodice din ţară, în „Neamul românesc“, de ex., se găsesc în repetate rânduri referiri ale lui N. Iorga la unele din ele (adeseori fără să se ştie cine a fost autorul lor). Nu este lipsită de interes, de altfel, nici colaborarea lui O. Ghibu la periodice din ţara liberă, în care a scos în evidenţă probleme culturale din Transilvania (a se vedea cronicile sale din „Viaţă românească“ din anii 1910 – 1912, semnate G. Sima şi G. Oprean, şi din „Neamul românesc“, semnate Nogi). Merită să fie semnalată şi legătură cu Emil Gârleanu şi cu nou constituita „Societate a scriitorilor români“, a cărei vizită la Sibiu a fost iniţiată şi organizată de el.

– Bănuiesc că ştiţi că Onisifor Ghibu a făcut parte (mă limitez la periodicele din Transilvania până la 1914) din comitetele de redacţie ale publicaţiilor: „Lupta“, Budapesta (1907), „Vatra şcolară“ (1910), „Luceafărul“ (1911-1914), „Transilvania“ (1913-1914) şi „Românul“ (1913-1914).

M-aş bucura dacă aceste informaţii ar întâmpina interesul dv. şi al dlui Taşcu şi dacă ele v-ar îndemna să completaţi în mod corespunzător lucrarea despre presa literară din Transilvania până la 1918. În cazul în care aţi mai dori şi alte amănunte – eventual şi pentru alte lucrări ale dv. care ar trata întreagă activitate cu caracter literar a părintelui meu – vă stau cu plăcere la dispoziţie. Poate vă vor interesa şi amintirile sale, încă inedite, despre unii scriitori ca: Gârleanu, Şt. O. Iosif, P. Cerna, M. Sadoveanu, D. Zamfirescu, Caragiale, sau despre oameni politici, ca: Titulescu, I.I.C. Brătianu, I.G. Duca şi alţii. Vi le ţin la dispoziţie spre consultare, eventual spre ascultare pe bandă.

Vă mărturisesc că m-aş socoti mulţumit să pot contribui la luminarea acestei laturi a activităţii părintelui meu, pe care el, dintr-o modestie exagerată, nu şi-a scos-o niciodată în evidenţă. Este o datorie a mea să repar această lipsa şi voi fi bucuros să găsesc înţelegere pentru acest lucru la oameni de specialitate.

În speranţa că acesta va fi cazul la dv., închei, cu cele mai călduroase urări de sănătate şi spor în activitatea ştiinţifică pe care o desfăşuraţi, cu salutări cordiale, dv. şi dlui Taşcu,

Octavian O. Ghibu

PS: Îmi iau permisiunea să trimit o copie a prezentei scrisori dl prof. Zaciu – pe care, ca istoric literar îl interesează desigur chiar şi numai aceste câteva informaţii parţiale -, cu rugămintea de a va împrumuta, la cerere, bibliografia la care mă refer în cuprinsul ei.

(dactilo) Bucureşti, 26 februarie 1980

Stimate domnule Mircea Popa,

Scrisoarea dv. din 16 oct. mi-a sosit la timp, dar mi-a fost peste putinţă să vă răspund până astăzi. Îmi cer scuzele de rigoare pentru această întârziere.

Aştept cu mult interes Istoria presei literare din Transilvania“, care până astăzi nu a intrat însă încă în librăriile de aici. Îmi pare rău că nu am cunoscut din timp intenţiile dv. şi sînt doritor să văd dacă informaţiile date prin scrisoarea mea anterioară v-ar fi fost sau nu de vreun oarecare folos pentru această lucrare. Oricum, regret că ele au sosit prea târziu.

M-a bucurat vestea că prof. M. Zaciu v-a solicitat să elaboraţi, pentru dicţionarul aflat în pregătire acolo, un articol despre părintele meu şi sînt gata să vă ajut cu orice material documentar sau informaţie de care aţi avea nevoie. În legătură cu datele pe care mi le cereţi prin scrisoarea dv., vă trimit alăturat:

1. Fişa bibliografică a lui Onisifor Ghibu, întocmită în anul 1969 pentru Editura enciclopedică (pe formularul trimis de Editura politică); adaug la datele cuprinse în fişă cele cerute suplimentar de dv.: numele părinţilor, Ilie şi Ana, ocupaţia lor: ţărani, care făceau agricultură, iar iarna meseriaşi cojocari, cel mai mic din cei opt copii a fost singurul intelectual din familie.

2. Studii şi articole despre O. Ghibu – bibliografie selectivă (a se vedea în această privinţă şi cuprinsul punctului 17 din fişa bibliografică de sub i).

3. Artic. „Revista de istorie şi teorie literară“, nr. 3/1979).

Informaţii suplimentare cu privire la viaţa şi opera lui O. Ghibu găsiţi în prefeţele şi „cronologiile“ în cele trei cărţi ale sale apărute postum, precum şi în studiul lui D. Micu: O. Ghibu si moştenirea sa cultural-patriotică“, apărut în volumul Omagiu lui I.C. Drăgan, vol. ii, Roma, 1978 (la bcu-Cluj există un extras, depus de mine, prin dna Florica Perianu).

Cu privire la activitatea cu caracter literar a părintelui meu, v-am scris câte ceva la 15.I. a.c. Dacă veţi avea timp să urmăriţi articolele sale din acest domeniu, publicate în anii 1904-1914, veţi vede că ele au constituit un ferment foarte activ (cu efecte reale), atât pentru ridicarea nivelului activităţii culturale din Transilvania, cât şi pentru crearea unei unităţi culturale între toate regiunile locuite de români. Legăturile strânse pe care le-a făcut, în 1905/1906, la Bucureşti, cu N. Iorga, Gârleanu, Iosif, Chendi, Sadoveanu şi cu atâţia alţii, ca şi prieteniile cu scriitori din Transilvania, cu Goga, Lupaş, H. Petra Petrescu, Tăslăoanu s.a., relaţia cu „Viaţa românească“ de la Iaşi şi cu cercurile culturale din Bucovina, dăduseră deja roade bogate în această directive, şi aflate în plină dezvoltare în momentul în care a fost nevoit să se refugieze, în noiembrie 1914, în România. Cercetările sale, acolo, în domeniul istoriei bucoavnelor, abecedarelor şi cărţilor de citire, care va sînt cunoscute, ca şi cele privitoare la limba cărţilor bisericeşti şi la ziaristica bisericească la români, au rămas până astăzi lucrări de referinţă în materie. În activitatea din perioada neutralităţii şi din timpul primului război se găsesc şi numeroase afirmări pe terenul istoriei literare, inclusiv cursurile de istoria literaturii române ţinute pentru cadrele de dascăli ce aveau să predea în şcoli, în limba maternă, pentru prima oară în istoria noastră, beneficiind de cuceririle revoluţiei ruse, limba şi literatură română, în provincia dintre Prut şi Nistru. După primul război, cu toate preocupările din alte domenii, care i-au solicitat practic întreaga energie, se găsesc şi interesante contribuţii cu caracter istoric-literar, printre care comunicarea de la Academie, din 1934, intitulată Contribuţii la istoria poeziei noastre populare şi culte, scoaterea în lumina a lui Picu Pătruţ, articole cu caracter memorialistic. În fine, după cel de al doilea război, a lucrat mult, lăsând în arhivă sa un valoros material documentar şi lucrări încă inedite (arătate pe scurt în studiul lui D. Micu menţionat mai sus).

Orice amănunte v-ar interesa, decurgând din materialele la care m-am referit, vă stau la dispoziţie, pe măsura posibilităţilor. Daca veţi veni cumva în Bucureşti, sper să-mi faceţi plăcerea de a trece şi pe la mine. Stând de vorbă despre un amănunt sau altul, vă voi putea completa eventual informaţia cu date pe care le am în arhiva mea.

Cu aceasta închei pentru astăzi, cu rugămintea ca, după consultarea materialelor ce vă trimit, să aveţi amabilitatea de a mi le restitui cât mai neîntârziat, având mereu nevoie de ele.

Cu deosebită consideraţie,

Octavian O. Ghibu

P.S. Bănuiesc că – la fel cum se procedează în general în cazul personalităţilor care au desfăşurat o activitate „pluridisciplinară“, ca Iorga, Hasdeu etc. – în articol se va face menţiune, într-o formă oarecare, despre toate laturile principale ale activităţii sale – în cazul în speţă: pedagog pe linia promovării unei pedagogii româneşti şi unei educaţii a naţiunii, organizator de şcoală, istoric (al şcolii, al culturii, al bisericii, al politicii naţionale şi minoritare), publicist, militant de seamă pentru realizarea unităţii naţionale şi, după Unire, pentru păstrarea integrităţii teritoriale a statului naţional unitar.

Bănuiesc, de asemenea, că sînteţi în posesia bibliografiei lucrărilor literare ale tatălui meu, trimisă de mine la vremea sa dlui. prof. M. Zaciu. Este materialul de baza pentru lucrarea dv.

O.G.

Imobilul în care a locuit Onisifor Ghibu. Cluj, str. Arany János. Foto: Ştefan Bolea

III

Bucureşti, 27 februarie 1980

Stimate domnule Mircea Popa,

Cunoscându-vă pasiunea pentru problemele din trecutul culturii noastre, îmi permit a vă atrage atenţia asupra următoarei chestiuni.

Recent a fost editată, într-un tiraj redus (500 ex.), realizat în atelierele de reprodus ale bcu, Bucureşti, lucrarea, elaborată de un colectiv din cadrul bcu, intitulată: Gh. Lazăr, 1779-1979, Bibliografie. Zilele trecute s-a trimis câte un exemplar, la Cluj, la bcu, Biblioteca Filialei Academiei şi Biblioteca Judeţeană. „Coordonator ştiinţific“ al lucrării a fost dna Emilia Milicescu.

Atât în prefaţa dnei Milicescu, cât şi în cuprinsul lucrării (în Cronologie şi în înşiruirea „scrisorilor originale“ ale lui Lazăr), Povăţuitorul tinerimii este atribuit lui Lazăr. În prefaţă se critică direct faptul că paternitatea acestei lucrări a fost pusă la îndoială (nefăcîndu-se amintire de numele lui O. Ghibu).

Nu-mi pot explica această poziţie, în orice caz nu cu argumente ştiinţifice sau logice. Dacă ar fi vorba de o părere personală a autoarei prefeţei, lucrurile ar fi simple. Faptul însă că întreagă lucrare preia această teză, mi se pare că impune o luare de poziţie din partea tuturor istoricilor culturii noastre; altfel, se va crea o stare de confuzie, datorită faptului că această lucrare poate fi considerată drept „ultimul cuvânt“ al ştiinţei noastre cultural-istorice şi ar putea influenţa pe cercetătorii neavizaţi, contribuind la proliferarea, voită sau nevoită, a unor afirmaţii greşite.

După cum ştiţi, istoriografia de după 1916 a preluat concluziile la care a ajuns O. Ghibu, după cercetări minuţioase, statornicindu-se părerea că Povăţuitorul a fost în mod eronat atribuit lui Lazăr. (Neglijez pe acela care, neavând posibilitatea să citească, o lungă perioada de timp, lucrările lui O. Ghibu, „epurate“ în bibliotecile publice, s-au mulţumit cu ceea ce spuseseră mai de mult Poenaru, Vizante, Iorga s.a. Ei au fost pur şi simplu nedocumentaţi). Dicţionarul elaborat de curând de colectivul de la Iaşi, este şi el cât se poate de categoric pe această poziţie. Dacă se vine acum şi se susţine vechea părere, atunci nu ai de ales decât între următoarele alternative: fie că autoarea este nedocumentată (căci posibilitatea de a fi de rea credinţă mi se pare de domeniul fantasticului), fie că – dacă cunoaşte argumentele lui Ghibu – pune în circulaţie (fără a fi nevoie să o spună expres) ideea că Lazăr a fost un plagiator şi un autor al unui manual inferior din punct de vedere pedagogic multor lucrări anterioare. Uşurinţa cu care s-a tratat această chestiune (şi din păcate şi altele din lucrare) te pune pe gînduri şi impune luarea unei atitudini nete, lucru care nu mă îndoiesc că se va întîmpla.

Imediat ce am primit un exemplar din lucrare (din fericire unul din primele, înainte de difuzarea stocului), am atras atenţia serviciului care a elaborat lucrarea, prin nota din 15 crt. pe care v-o anexez spre informare, asupra câtorva deficienţe care m-au deranjat. Lucrarea fiind toată deja broşată, nu s-a mai putut face altceva decât să i se adauge o Addenda et corrigenda (bănuiesc că s-a adăugat şi în exemplarele trimise la Cluj, sau s-a trimis ulterior spre a fi anexată) cu câteva rectificări, care nu schimbă însă poziţia de fond arătată mai sus (prin faptul că nu s-a putut retracta, ci s-a luat o atitudine aparent neutră prin menţiunea că paternitatea a fost contestată de Eliade, Ghibu, Netea s.a.), lucrarea lasă chiar ea să se întărească părerea că Povăţuitorul este al lui Lazăr, de vreme ce el este prin acest fel în text). Nu credeţi că memoria lui Lazăr trebuie apărată? M-ar interesa să aflu părerea dv. în această chestiune. După cum vedeţi, v-am supus-o în credinţă că vă va interesa. Recitiţi, vă rog, pp. 88-99 din Istoria literaturii didactice.

Cu deosebită consideraţie,

Octavian O. Ghibu

(dactilo) Bucureşti, 10 aprilie 1980

Stimate domnule Mircea Popa,

Neprimind nici un răspuns la scrisorile mele din 26 şi 27 februarie a.c., am început să fiu îngrijorat. Plicul vi l-am trimis pe adresa Institutului de lingvistică (neavând adresa dv. de acasă) şi mă gândesc dacă nu cumva s-a rătăcit pe acolo. Dacă n-aţi primit scrisorile mele, vă rog a le căuta la institut, iar dacă nu se vor găsi, va rog să mă înştiinţaţi, pentru a face demersurile necesare la Poştă.

În cazul însă în care aţi fi intrat în posesia scrisorilor mele, vă rog să-mi daţi un semn de viaţă. De asemenea, vă rog să-mi înapoiaţi, dacă nu toate, cel puţin fişa biografică (de sub pct.10), de care am nevoie şi care e singurul exemplar pe care-l posed. Vă mulţumesc pentru o promptă rezolvare.

Am auzit că aţi fost de curând în Bucureşti, pentru o întreagă săptămână. Regret că nu ne-am văzut. Poate veniţi din nou, în care caz sper să am plăcerea să treceţi pe la mine. Vor fi desigur destule de discutat şi de lămurit în legătură cu articolul pe care îl pregătiţi. M-aş bucură să aflu şi dacă aveţi intenţia să scrieţi despre Bibliografia Gh. Lazăr.

Cu cele mai bune sentimente, Octavian O. Ghibu

(de mână) Bucureşti, 25 iunie 1980

Stimate domnule Popa,

Am nevoie de fişa bibliografică a părintelui meu, pe care v-am trimis-o la 25 febr. a.c. Vă rog să mi-o trimiteţi de urgenţă, recomandat.

Mi-ar fi făcut plăcere sa vă revăd cu ocazia unei veniri a dv. în Bucureşti şi regret ca acest lucru nu s-a putut realiza. Oricum, când veţi putea, vă voi vedea cu plăcere.

Al dv., Octavian O. Ghibu

(de mână) Bucureşti, 22 ianuarie 1981

Stimate domnule Popa,

Eri am primit rândurile dv. din 15 oct. V-am căutat la telefon toată după amiază şi seara de ieri şi de astăzi (tel. 13.908), dar n-am reuşit să vă găsesc. Ca urmare, răspund în scris la întrebările pe care mi le puneţi:

1.Ceea ce s-a publicat în „România nouă“ a apărut sub titlul Unirea tuturor românilor, ca articol de fond, în nr. 206 (anul ii), din 3. xi. 1918, pe trei coloane, semnat Octavian Goga (care pe atunci era la Paris).

2. În „Curentul“, după însemnările părintelui meu, a apărut un articol al său, intitulat Lucrări inedite ale lui Octavian Goga, se pare că în luna iulie 1940. Am căutat astăzi, la Academie, în colecţia din iulie, dar n-am găsit materialul. Ar trebui să caut eventual în ediţia de provincie, sau, poate, înainte sau după iulie – dar, din păcate, nu mai pot face acest lucru acum, fiind atât de aglomerat cu o serie de lucruri foarte presante.

3. Partea din manuscris aflată în posesia mea cuprinde zece pagini (autografe), care aveau să fie publicate, probabil tot în „România nouă“ (am indicaţii privind corpul de litere ): Titlul lor este România de sub Habsburgi şi războiul european şi subtitlul: Intrigile austro-maghiare în faţa războiului mondial, – Tratările maghiaro-române. – Legendele austriece pentru însufleţirea românilor din Transilvania. – Rolul românilor în armata austriacă. – Voluntarii transilvăneni în armata română. – Declaraţia prizonierilor români din Rusia.

Din păcate, nu vă pot trimite textul, neputându-l reproduce fotografic, fiind prins într-unul din albume. Dacă veniţi prin Bucureşti, treceţi, va rog, pe la mine, şi vi le voi arăta.

Cu cele mai bune sentimente,

Octavian O. Ghibu

VII

(dactilo) Bucureşti, 3 iulie 1981

Stimate domnule Mircea Popa,

Abia astăzi s-a distribuit la chioşcurile din Bucureşti numărul 5/1981 din „Steaua“, în care s-au publicat însemnările dv. în legătură cu primul volum din Pe baricadele vieţii.

Trebuie să va mărturisesc că sînt bucuros să constat că printre intelectualii clujeni din generaţiile mai tinere sau de mijloc apar tot mai numeroşi oameni – ca dv., V. Rebreanu, M. Zaciu, Tr. Vedinaş, St. Mândruţ ş.a. – cărora li se pare că este o datorie firească să recunoască şi în scris, şi nu numai în convorbiri particulare, meritele unei personalităţi din trecutul nostru, care, deşi a făcut atâtea lucruri mari pentru cultură românească din Cluj, din Transilvania şi din întreaga ţară, este ţinută (în special la Cluj, din motive foarte bine cunoscute, dar nerecunoscute) „la rece“ de către cercurile respunzătoare de crearea acestei nedrepte stări de lucruri, pe care se străduiesc încă din toate puterile să o mai prelungească (barem până mai trăiesc ele). Numai că până la urmă dreptatea şi adevărul ies, ca untdelemnul, la suprafaţă, mai ales atunci când există – şi câte încă? – probe documentare care să le ateste. Oricâtă forţă şi rea credinţă s-ar pune însă în acţiune, adevărul tot iese la lumină, căci noile generaţii aspiră cu sete la repararea nedreptăţilor şi recunoaşterea meritelor oamenilor care şi-au pus, din propriul lor îndemn, întreagă viaţă în slujba intereselor mari ale neamului.

Acestea sînt gândurile cu care am citit cele scrise de dv. şi de alţi autori care şi-au spus recent părerile despre ultima carte a părintelui meu. Este o mângâiere pentru mine constatând cum se îngroaşe rândurile oamenilor de bună credinţă şi cum progresează acţiunea de reparare a unor nedreptăţi care au făcut atât de imens rău întregii culturi româneşti.

Îmi pare nespus de rău că după ce timp de trei decenii s-a păstrat pretutindeni o adâncă tăcere cu privire la autorul despre care aţi scris (aţi citit cumva ce a spus în această privinţă I. Bulei, în ultimul număr, din 1 oct, al „Vieţii studenţeşti“): lui însuşi nu i-a fost dat să supravieţuiască pentru a apuca vremurile (de venirea cărora nu s-a îndoit dealtfel nici o clipă) în care să aibă bucuria, atât de naturală, a creatorului care vede că opera lui a fost înţeleasă şi a exercitat o influenţă tonică asupra urmaşilor. Se pare însă că asta a construit lumea aceasta: ca dreptatea să se facă numai după moarte.

Vă mulţumesc din toată inima pentru preţioasa dv. contribuţie la această dreaptă reparaţie. Mă voi bucură dacă voi avea posibilitatea de a vă strânge mâna cu ocazia proximei dv. vizite în Bucureşti. Până atunci, rămân al dv., cu deosebită consideraţie, Octavian O. Ghibu (semnătura de mână)

Placa memorială de pe casa Ghibu. Foto: Ştefan Bolea.

VIII

(dactilo) Bucureşti, 7 decembrie 1983

Stimate domnule Mircea Popa,

Scrisoarea dv. din 1 oct. mi-a parvenit abia astăzi (poartă ştampila poştei din Cluj din 3 oct.). Mă grăbesc să vă răspund, trimiţându-vă în anexă câteva liste bibliografice privind o parte din articolele şi studiile apărute din 1972 încoace în legătură cu părintele meu. În general, în aceste liste, alcătuite selectiv, n-am inclus recenziile la Pentru o pedagogie românească, nici (cu o excepţie) cele din emisiunile radio şi TV, nici lucrările prezentate la diferite sesiuni de comunicări ştiinţifice din ultimii zece ani.

După utilizarea lor, vă rog să aveţi amabilitatea de a mi le înapoia.

De pe o zi pe alta urmează să apară lucrarea lui Traian Vedinaş: Onisifor Ghibu ca educator şi memorialist, editată de „Dacia“. De asemenea, numărul 10/1983 al „Revue roumaine“ care cuprinde un relativ bogat material în legătură cu O. Ghibu, este în curs de apariţie, în franceză, germană, engleză, spaniolă şi rusă.

Nu-mi scrieţi nimic în legătură cu articolul dv. pentru dicţionarul Zaciu: nu mă îndoiesc că aţi tratat şi activitatea de istoric şi critic literar, precum şi cea de cronicar dramatic şi artistic, pentru care bibliografia completă am dat-o de mult dlui Zaciu. De vreme ce se scrie despre el într-un dicţionar de scriitori români, ar fi păcat să nu se scrie decât despre o parte din activitatea să scriitoricească. Atât d. Zaciu cât şi d. Gheran m-au asigurat că articolul va fi complet. Bineînţeles că vă stau în continuare la dispoziţie cu orice lămurire în această privinţă.

În legătură cu comunicarea dv. prezentată la simpozionul de la Cluj: zilele viitoare voi discuta cu editorii volumului omagial şi le voi propune includerea ei în volum. În cazul în care dânşii ar fi de altă părere, vi-l voi restitui, aşa cum m-aţi rugat.

Sper că listele anexate vă vor fi de folos şi aştept confirmarea dv. de primire.

Cu cele mai bune gânduri şi pentru doamna dv., rămân al dv.,

Octavian O. Ghibu

/Adăugat cu cerneală) P.S. N-ar fi bine să-mi daţi adresa dv. de acasă? Poate, în unele cazuri, scrisorile v-ar parveni mai curând. O. Ghibu

(dactilo) Bucureşti, 22 octombrie 1988

Iubite domnule Mircea Popa,

Vă mulţumesc pentru rândurile din 13 oct.

Când veţi da de însemnările dv. vechi, poate îmi comunicaţi şi mie cele constatate. Vă mulţumesc cu anticipaţie.

Chiar astăzi aflu de la d. Stelian Vasilescu că în volumul aflat în tipografie şi care urmează să apară încă în cursul acestui an, a introdus o notă prin care face cuvenite rectificări privind paternitatea textului respectiv.

Nu-mi scrieţi nimic cu privire la proiectele dv. pentru că veţi veni, sper, prin Bucureşti. Aştept cu plăcere să vă revăd.

Cu cele mai alese sentimente,

Octavian O. Ghibu

(de mână) Bucureşti, 20 februarie 1989

Iubite domnule Mircea Popa,

Aflu abia acum de sărbătorirea dv. cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani. Cu întârziere, dar cu aceeaşi prietenie, permiteţi-mi să mă alătur, chiar dacă numai simbolic, celor care v-au îmbrăţişat cu acest prilej şi să vă urez, la rândul meu, să trăiţi încă mulţi ani, cu sănătate cât mai deplină şi cu aceeaşi hărnicie, putere şi dragoste de muncă cu care aţi lucrat până acum.

M-aş bucură să vă pot vedea cât mai curând, pentru a va îmbrăţişa şi strânge mâna. Până atunci, încă o dată, din toată inima,

La mulţi ani!

Octavian O. Ghibu

Stimate domnule Mircea Popa,

Vă mulţumesc pentru amabilele rânduri din 28 august a.c., primite abia ieri, care mi-au făcut plăcere.

Sugestia dv. în legătură cu publicarea corespondenţei Domokos-Ghibu în Omagiu lui S. Domokos, la Budapesta, e prea vagă pentru a putea lua vreo hotărâre. Mai întâi, eu însumi nu pot trimite, nu pot oferi spre publicare vreun material (nici n-aş şti dealtfel cui să-l trimit); ar putea părea neoportun; apoi, întreagă corespondenţă dintre cei doi a fost dusă în româneşte; dacă lucrarea se tipăreşte la Budapesta bănuiesc că ea ar trebui tradusă în maghiară – lucru care depăşeşte posibilităţile mele sub toate rapoartele (ea trebuie făcută de către un om perfect onorabil, de bună credinţă, priceput în treburile literare şi maghiare etc.); ar trebui să fiu în stare să verific exactitatea traducerii, pentru a nu se strecura cumva, din nebăgare de seama, nici cea mai mică inexactitate; în fine, dacă ar apare la Budapesta ar trebui făcute unele note suplimentare care să ţină seama de necesităţile de informare ale cititorului maghiar (cine a fost O. Ghibu; cine sînt scriitorii români amintiţi în corespondenţă; lămuriri despre observaţiile aduse criticii noastre literare etc.); unele din notele existente – făcute pentru cititorul român – ar trebui refăcute; toate acestea trebuie elaborate cu grijă, de un om priceput, cunoscător al necesităţilor de informare de acolo.

Pentru că îmi scrieţi că vi s-a solicitat colaborarea la volumul respectiv, mă gândesc că s-ar putea eventual întâmpla să vă intereseze să prezentaţi dv. această corespondenţă. Pentru a câştiga timp, vă trimit odată cu prezenta, materialul respectiv, aşa cum a fost pregătit pentru ediţia românească şi cum urma să apară în „Vatra“ (nu ştiu de ce până la urmă nu a apărut totuşi; probabil că din cauza celor câteva observaţii privitoare la calitatea criticii noastre literare; sau poate că din alte motive). Uitaţi-va peste el şi vedeţi dacă prezintă interes pentru dv. Cele două pagini din faţă urmau să fie prezentarea făcută de către redacţia revistei; notele sînt ale mele. Dacă v-ar interesa să prezentaţi lucrarea cu o notă introductivă scrisă de dv. (în care va trebui, evident, să daţi şi cîteva date privitoare la O. Ghibu, pentru a se înţelege valoarea scrisorilor sale pentru istoria literară) şi eventual cu noi note elaborate de dv., vă dau acordul meu. Veţi înţelege desigur că ţin de aceea ca textul scrisorilor să fie publicat integral, fără nici un fel de omisiune sau modificare.

Scrieţi-mi, vă rog, ce aţi hotărât. Mi-ar face plăcere să faceţi dv. acest lucru. În cazul contrar, vă rog a-mi înapoia materialul neîntîrziat. Va mulţumesc !

Am citit recenzia dv. din „Tribuna“, nr. 34, despre Gh. Lazăr al dnei Milicescu. Când ne vom vedea vom sta poate mai mult de vorbă despre acest subiect. Bănuiesc că aţi citit (în „Amfiteatru“, nr. 7, din iulie a.c.) ce a scris despre aceeaşi carte I. Bulei (istoric, cercetător la Inst. de studii istorice pe lângă cc al pcr).

Cu aceasta închei. Vă rog a transmite drăguţei dv. doamne, din partea soţiei mele şi a mea, cele mai bune gânduri şi urări de sănătate şi de bună dispoziţie. Am dori să aflăm că totul merge bine, după dorinţele dv.

În aşteptarea comunicărilor dv, vă mulţumesc încă o dată pentru urările trimise şi vă rog a primi salutările mele călduroase.

XII

(vedere) Bucureşti, 13.I. 1990

Dragă domnule Popa,

Mulţumesc pentru urări. La rândul meu îţi doresc încă ani mulţi, cu sănătate şi cu cât mai multă reputaţie bună în activitatea d-tale atât de preţioasă.

La mulţi ani! Octavian O. Ghibu

XIII

(dactilo) Bucureşti, 18 august 1991

Stimate domnule Mircea Popa,

Am citit cu mult interes reflecţiile dv., publicate în „Steaua“ nr. 5-7/91, pe marginea scrierilor memorialistice ale părintelui meu şi ţin să vă felicit pentru atât de fină şi exactă diagnosticare a autorului acestor scrieri. Se vede bine că l-aţi înţeles, aşa cum a fost, cum a gândit şi cum a acţionat el în cursul atât de plinei şi de zbuciumatei sale vieţi. Aprecierile dv. mi-au prilejuit o mare satisfacţie sufletească, pentru care vă mulţumesc.

Dacă drumurile dv. vă vor aduce prin Bucureşti, voi fi bucuros să vă revăd şi să putem sta puţin mai mult de vorbă. Sînt încă atât de multe lucruri de făcut…

Până atunci, încă o dată felicitări şi mulţumiri.

Cu cele mai alese sentimente,

Octavian O. Ghibu

P.S. Numărul de telefon 167539 nu mai e valabil. Cel nou este 15.51.82. Celălalt – 13.18.49-a rămas în vigoare. Dacă unul nu răspunde, vă rog încercaţi pe celălalt. (Asta pentru cazul că veţi veni în Bucureşti.)

XIV

De la Mihai Ghibu

(de mână) Bucureşti, 4 februarie 2003

Stimate Domnule Profesor Mircea Popa,

Vă rog să primiţi cele mai calde mulţumiri pentru volumul Figuri universitare clujene, /pe/ care aţi avut bunăvoinţa să mi-l trimiteţi – în amintirea părintelui meu – îmbogăţit şi cu o frumoasă dedicaţie. A venit ca un balsam, la foarte scurt timp după ce, cu mari eforturi şi cu multe întreruperi forţate, am reuşit să duc până la capăt lectura mizerabilei (ca să vorbesc eufemistic) producţia unei minţi cu siguranţă grav bolnave şi dezechilibrate, intitulată frumos – şi corect – Onisifor Ghibu, pedagog şi educator naţional-militant. N-am citit niciodată ceva mai infam, care să mă revolte în aşa măsură până în adâncul sufletului, – infam atât în conţinut cât şi în stilul cel mai politico-sindicalo-comunist!

Cartea dumneavoastră m-a ajutat să-mi revin şi să o citesc cu o foarte, foarte mare plăcere – evident că în primul rând pentru conţinut, admirabile analize intelectuale şi sugestii, îmbrăcate într-un stil de mare frumuseţe. Am retrăit, în paginile dedicate tatălui meu nenumărate momente frumoase legate atât de epoca tinereţii lui – a copilăriei mele – cât şi prin ultimii lui ani de viaţă, ani în care unii vechi admiratori ai lui făceau eforturi – şi erau pe cale – să-l scoată din uitarea în care a fost aruncat după 1945 de prigoana comunistă. Spera atunci că va apucă să vadă, în sfârşit, scoaterea lui din anonimat prin tipărirea Istoriei literaturii didactice româneşti – pe care atât de adânc şi de frumos o analizaţi în cartea dvoastră. Un amănunt pe care nu aveţi de unde să-l ştiţi, care mă leagă şi pe mine direct de Istoria… – care, din păcate, a putut să apară numai postum, la Editura didactică şi pedagogică, în 1975: textul pentru tipar, predat doamnei Nadia Nicolescu la editură, a fost integral pregătit de mine. Dactilografa angajată şi instruită de mine, l-a scris după exemplarul original, eu am verificat şi am controlat cu migală, literă cu literă, completând semnele ortografice caracteristice secolelor trecute, inexistente la maşinile de scris (cei ce semnează „îngrijirea ediţiei“ n-au semnalat această contribuţie a mea, deloc uşoară).

Dar, nu numai atât. Trăind până la bacalaureat (1938) la Cluj, am cunoscut mai mulţi universitari cu care părintele meu era în relaţii apropiate. Dintre cei cuprinşi în carte, i-am cunoscut bine pe Sextil Puşcariu; pe Florian Ştefănescu-Goangă (care avea patru copii exact de vârstă celor patru fraţi Ghibu), cu care eram în destul de dese vizite de familie. Ţin minte din copilărie, că am sărbătorit de câteva ori chiar seara de Ajun/de Crăciun/ împreună cu D.D. Roşca, pe care ştiţi că tatăl meu –, imediat după terminarea primului război mondial, când era secretar general în Consiliul Dirigent – l-a trimis cu bursă de perfecţionare la Paris (împreună cu fostul său ucenic din Basarabia anilor 1917-1918, Andrei Oţetea – amândoi înzestraţi viitori academicieni) şi care la întoarcere a devenit un permanent vizitator al casei noastre, – chiar şi pe prima lui soţie, Stela…, pe care a adorat-o, a cunoscut-o şi a curtat-o la noi în casă. Apoi, pe Nicolae Laslo (cu acest nume şi origine figurează în fotografia de pe tabloul absolvenţilor Seminarului Pedagogic Universitar, seria 1938, mai târziu a devenit Lascu), care a venit ca tânăr profesor de greacă în 1938 – eu nu l-am avut profesor, căci am făcut secţia reală, dar l-am cunoscut foarte bine. De Nicolae Mărgineanu, de Liviu Rusu, de Ion Muşlea, de Gh. Bogdan Duică, de Nicolae Drăganu ştiam de asemenea foarte multe din discuţii auzite în casă, cu care nu eram în relaţii directe de familie. Oricum, lectura, în special despre toţi aceşti cunoscuţi din prima mea tinereţe, mi-a făcut o imensă plăcere, desigur că şi datorită modului excepţional de prezentare, cuprinzător şi atrăgător.

Mai mult decât atât, însă…legături apropiate cu „figuri universitare clujene“ am avut, direct, şi prin faptul că, urmând toate clasele liceale, în perioada 1930-1938, la Seminarul Pedagogic Universitar, am avut ca profesori mulţi profesori universitari, alţii decât cei prezentaţi de Dvoastră, precum: Vladimir Ghidionescu, director în întreaga perioadă, Dumitru Braharu şi Ion Moga la istorie, Gheorghe Bratu şi Dumitru V. Ionescu la matematică, Ion Manta la fizică şi chimie, Constantin Daicoviciu la latină (în clasele 3 – 4), Sabin Opreanu şi Nicolae Rădulescu la geografie, Emil Petrovici la botanică după Alexandru Borza… Zolog la anatomie, Marian Negrea la muzică, Giandomenico Serra la italiană (eu am urmat germană, cu inspectorul general Olimpiu Glutia). De toţi aceştia mi-am amintit citind cartea Dvoastră şi retrăind astfel multe momente din copilăria în care am fost totdeauna…fruntaş şi cât mai mult în mijlocul evenimentelor…

Pentru toate acestea, vă mulţumesc încă o dată, cu recunoştiinţă!…

Poate că veţi citi şi dvoastră cu plăcere ultima apariţie din postumele semnate Onisifor Ghibu – cea de a 25-a! (lista completă a postumelor, cu datele lor, este redată în volumul iii al Pagini de Jurnal“ (Ed. Albatros, 2000, 472 pg.) în nota nr. 362 (!) de la pag. 432-433, – cu menţiunea că cele de la poz. Ig, 20, 23 şi 24, ca şi cea alăturată, apărută după 1996, sunt în întregime realizate de mine), carte intitulată De la Revoluţia lui Horia la Dictatul de la Viena, Ed. Albatros, 2002. Cartea am realizat-o după descifrarea unui manuscris (de sărăcie mare!) pe resturi de hârtie şi plicuri vechi întoarse, existent în posesia mea, în prima redacţie, fără nici o revizie. (Manuscrisul este din 1947, detalii despre el am dat în Cuvânt înainte). Deşi lipsa de finisare a redactării – la care am intervenit numai în cazurile rare de erori evidente – poate să se simtă uneori de cei ce cunosc stilul excepţional de elaborat şi de îngrijit al lui O. Ghibu, sper că acest lucru să nu vă ia din plăcerea de a citi o lucrare foarte interesantă, adeseori foarte actuală, în care se simte aproape ochiul de observator caracteristic părintelui meu…

Vă rog, în încheiere, să primiţi asigurarea stimei mele şi urarea să mai scrieţi încă multe lucrări la fel de interesante, de utile şi de frumoase ca Figurile universitare clujene!

Ing. Mihai Ghibu