REVISTA REVISTELOR

În Convorbiri literare, un articol al lui Răzvan Theodorescu despre cât a durat Revoluţia română declanşată în decembrie 1989; raţionamentele sînt făcute pe bază de analogie cu Revoluţia Franceză şi cu aceea Rusă; interesant şi convingător. Tot aici, un text al lui Ion Papuc despre cunoaşterea prin credinţă, bazat pe consideraţiile lui Claude Lévi-Strauss despre Wagner. La fel, două jurnale, al lui Maiorescu (a doua jumătate a lunii aprilie 1899) şi al Mărgăritei Ioana Vulcănescu (însemnări din ianuarie 1948). Constantin Cubleşan scrie despre Caragiale şi procesul Caion (pp. 24-26), iar Alexandra Olteanu comentează (pp. 91-93) una dintre cărţile criticului clujean, „Poezia de zi şi de noapte“ (Limes, 2019). Multe studii critice, de pildă, Adrian Dinu Rachieru despre A.E. Baconsky, Ioan Holban despre preotul-poet Cornel Paiu, Antonio Patras (pp. 85-88) şi Grigore Ilisei (pp. 132-138) despre Nicolae Labiş. (Nu am înţeles de ce studiile despre unul şi acelaşi autor sînt publicate răzleţite în revistă, în loc să fie adunate laolaltă, ca un moment critic sau de receptare, după cum e cazul, pe care revista să şi-l asume ca atare, ca pe-o performanţă; la fel ca-n cazul lui Labiş, unde cele două texte sînt la distanţă de multe pagini, stau lucrurile şi cu Gerard de Cenad, al cărui volum Deliberare asupra imnului celor trei tineri, Polirom, colecţia de studii medievale, este comentat de Florin Crîşmăreanu la pp. 164-166, apoi de Ioana Costa la pagina 175; în fond, e vorba de-a da o structură cît de cît coerentă unei reviste de mare dimensiune.) Şi altele (toate cu litere mici, mici), cele mai multe interesante. Şi o ilustraţie de număr plasată, cum am văzut şi la alte reviste, nu spun care, anapoda, fără legătură cu textele. (A.)