Lucian Vasiliu

Nu poţi să-nveţi

să operezi online!

Profesor doctor Vlad Ciurea

Cum văd viaţa? În fântâna apei natale, în cerul satului astral, în cochilia unui melc pietrificat pe colină, într-un ciob de oglindă retrovizoare, într-un bob de orez rostogolit pe duşumeaua bisericii, în ochii tonitzieni în urbea lui Tache, Ianke şi Cadâr, într-o pagină de slovă psalmică în traducerea Mitropolitului Dosoftei, în roua de pe streaşina unei case vechi, maramureşene, dar şi în „zgomotul zarafilor“, în „ostentaţia îmbogăţiţilor“, în „precaritatea educaţiei“ (nu neapărat de azi), în „frenezia distracţiilor“ (am preluat sintagme interbelice, semnate de Octavian Goga, Otilia Cazimir sau de Gala Galaction, în texte de odinioară, cu bătaie până în zilele noastre, când „patrimoniul de idealism“ se află în suferinţă).

Cum văd viaţa online? Tot în câteva rânduri, fiind un anacronic, mai puţin cultivat în chestiuni de informatică. M-am născut într-o casă parohială de ţară, cu lut pe jos, dar cu multe cărţi şi presă culturală în biblioteca tatălui meu (student interbelic cernăuţean). Despre calculatoare, televizoare, telefoane nu putea fi vorba. Înfloreau nucii, zburdau mieii pe coclauri, zbârnâiau greierii prin curte. Înălţau zmeie. Când vreun avion traversa cerul, ne ascundeam în clădirea şcolii, în biserică sau în vreo casă apropiată!

Eram după puţini ani de la stingerea celui de al Doilea Război Mondial. Prin acoperişul casei, ploua. Din loc în loc, caschete de soldaţi germani, ruşi, italieni, români ţineau loc de vase pentru captarea apei pluviale.

Viaţa online m-a aflat nepregătit. Noroc de fiica Luiza, de fiul Cezar, de soţia Iolanda, care, răbdători cât s-a putut, m-au iniţiat cât de cât în noua „pădure de simboluri“.

Îmi pare rău că la invitaţia unui generos „trecutolog“ (preocupat de documente de odinioară, interzise, cenzurate sau apărute din neantul imprevizibilului), pre numele său Ion Mitican (inginer ceferist ieşean), nu am dat curs, preocupat să reînsufleţesc muzeele literare ieşene după Căderea zidului berlinez. Ion Mitican (1931-2012), autor al unor valoroase cărţi despre Iaşii de altădată, organiza, gratuit, la Clubul CFR, cursuri de iniţiere. Foarte utile, mai ales acum, după ce a dat Michiduţă-Covid al XIX-lea peste noi!

Mă adaptez. Treptat, treptat. Văd cum lucrează copiii noştri (un timp, fiica, studentă la Cluj, apoi continuând studiile în Germania şi Franţa; mai recent, fiul, student în Marea Britanie, cu prelungire în Bucureşti). Teletravaliul (că telemunca e mai brută, contabilă etc.) e la putere!

Văd cum soţia dialoghează în univers mult mai larg, pe palierul Institutelor Franceze din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara etc. Cum face (şi alege) cumpărături utile (de la cărţi la roşii de casă). Cum este în corespondenţă cu vecinii (mai ales în chestiuni de interes comun, precum colectarea deşeurilor, voluntariat ecologic etc.). Nu mai iese la poartă, pentru a pune comunitatea la cale, precum odinioară, mătuşa Ileana! Are prieteni, colegi, îşi redescoperă amici de bancă, de clasă, matematicieni în Canada sau vaporeni în Italia. Înţeleg că reţelele de socializare te ajută să organizezi acţiuni comune, precum călătorii (deocamdată este mai dificil, cu ariciul-covid în spate!), aniversări, evenimente civice, spectacole.

Aflu de la fratele meu mai mic, inginer pensionar, dar activ când este solicitat pe şantiere hidrotehnice, şi nu numai, sunt înştiinţat că există grupuri online de şah (el este şi un bun şahist), de restauratori de biserici, de formaţii rock, de pescari, de sportivi.

Văd la colegii mei de secretariat, marketing, contabilitate, tehnoredactori (nu neapărat foarte tineri!) cât de util le este cunoaşterea calculatoarelor în dialogul cu autori din Taiwan sau Spania, în finalizarea contractelor, în difuzarea cărţilor etc.

Mă gândesc, deseori, cum ar fi dialogat online junimiştii Ion Creangă (aflat la Bojdeuca din Ţicăul Iaşilor) cu jurnalistul şi scriptorul Mihai Eminescu, redactor la „Timpul“, în Bucureşti!

Evident, mă refer la partea bună, pe care o simt, a Internetului. Dacă ar fi să mă opresc asupra relelor, mi s-ar face părul măciucă: corupere de minori, jafuri, glume stupide, like-uri inculte, gramatică stâlcită, vocabular submediocru, manipulări în masă (diversiuni, discreditări, intoxicări etc.), campanii electorale stupide, prost gust etc.

Înţeleg că suntem în situaţia de a vieţui din ce în ce mai mult în VIAŢĂ ONLINE (de partea invizibilă ocupându-se din ce în ce mai mult, responsabili programatori, antropologi, jurişti, economişti, ingineri, psihologi, psihiatri, sociologi ş.a.). Constat că în online se rezolvă deseori probleme spinoase (de-ar fi să reamintesc de Roşia Montană, de Gazele de şist, de Industria Farma).

Pentru noi, ca editură Junimea şi revistă Scriptor, viaţa online e de mare ajutor. Cultura înaltă îşi caută locul, deseori sufocată de buruienile care invadează câmpul online. Disputa BINE-RĂU continuă! Viaţa rămâne palpitantă, mai ales în combinaţia recentă: cea tradiţională, rustică, să zicem, cu cea online, citadină, să-i spunem.

Cocoşii sătenilor continuă să triumfe pe garduri, broaştele să brotăcească, stelele să se scalde în fântâni („Sapă numai, sapă, sapă/ Până dai de stele-n apă“ – Lucian Blaga).

Şi, uite-aşa, domnule Samuil Micu-Klein, mă trăieşte viaţa: online!