Mălina-Alexandra Lipară

Nervii mei sunt şoricei care aşteaptă cuminţi în şir indian injecţia letală

la raionul de obiecte casnice. Aici poţi găsi căni cu scris stilizat

Iubirea se află în tot ce faci, unde a fost iubire

când un boschetar a apărut din spate şi m-a strâns de sâni

în timp ce mergeam să cumpăr roşii şi absorbante.

Să fii femeie vine cu tot felul de lucruri enervante

cu care ajungi să te obişnuieşti în timp – menstruaţie,

glande hormonale care se comportă ca drăcuşori

pe zece tipuri de energizante, atingeri nepotrivite

din partea necunoscuţilor pe străduţe pustii unde te afli

doar pentru că ai nevoie de strictul necesar.

 

Unde a fost iubire când 55% din români au votat că

violul poate fi justificat, unde a fost iubire când fata

de pe bulevard a ars de vie după ce a fost bătută până la leşin

 

unde.

 

Într-o seară am povestit în bucătărie şi ţi-am zis

că simt tot mai tare că locul meu nu e aici. Nu

îmi place facultatea pe care mi-am ales-o, nu cred că

o să mai scriu, nu sunt de aici, nu e vorba de oraş,

de ţară, nici măcar de secol. Ar fi trebuit să fiu

un personaj din desene animate care îi face pe copii să râdă.

 

Am povestit în bucătărie şi ţi-am zis că de la o vreme

nu mai pot să simt decât tristeţe. Tristeţe

când îmi mănânc cerealele cu lapte, tristeţe

când aştept să se schimbe culoarea semaforului, tristeţe

când ies cu prietenii, tristeţe când văd un film de comedie, tristeţe

când îmi cumpăr o bluză care îmi place, tristeţe

când un bărbat îmi spune că sunt frumoasă, tristeţe

când mă bag seara în pat. Toată tristeţea asta

s-a înfăşurat în jurul meu ca un sac de dormit.

 

Există în mine un loc plin de verdeaţă

unde copiii joacă fotbal cu o sticlă

în lumina dogoritoare a soarelui dintr-un sătuc din Mexic,

iar toată căldura produsă de fumul fabricii din depărtare

e iubire. Şi unde n-a fost iubire să ia şi să dea de la mine.

În punguţe colorate cu faţa lui Moş Crăciun

la serbările şcolare, pentru fiecare copil care

o să devină om mare şi o să se scufunde în tristeţe.

 

 

Coping mechanisms

 

It’s hard to imagine a set of circumstances

that would facilitate abuse so much

as the ones we’ve been living under. 

(The Atlantic – The Worst Situation Imaginable for Family Violence

All over the world, adults and children have been

quarantined for weeks with people who hurt them)

 

Într-una din fanteziile mele, iau un autobuz

şi plec în Elveţia fără să spun nimănui. Pe drum are loc

un accident în urma căruia îmi pierd definitiv memoria.

Un copil care încă nu stăpâneşte abecedarul

caută pe Google Voluntari pentru ecsperimente

ştinţifice să-ţi şteargă amintirile şi să ţi le pună

pe ale alcuiva în cap. Fraţii Grimm n-au scris poveşti,

au inventat portaluri să-i ajute să se teleporteze

pe toţi copiii care în loc să facă parte din familii

au făcut parte din statistici. Când eram mică scriam

despre tristeţe că Sper să merg în excursie la

castelul unde arunci un bănuţ într-o fântână

şi îţi pui o dorinţă şi să îmi doresc să o mănânce

o vrăjitoare rea. M-am făcut mare şi data viitoare

când o să merg în excursie la castelul ăla

doar o să înlocuiesc tristeţea cu părinţii răi.

Tristeţea nu iese din bârlog dacă nu-i pregăteşte

nimeni o prăjitură al cărei miros să o ademenească

asemenea unui duh din desene. Ea creşte şi se întinde

ca o plantă în jurul căsuţelor care adăpostesc sufletele

copiilor pe uşile cărora vei găsi plăcuţe cu inscripţia

când nu sunt acasă mă simt cel mai acasă. Dacă

aş rescrie Hansel şi Gretel, în căsuţa din turtă dulce

şi-ar găsi sfârşitul cei care nu merită să fie părinţi.

Există un nou trend printre serialele poliţiste,

găsirea psihopaţilor care torturează oamenii

care le fac rău altora. Pentru mine sunt supereroi.

Rezistă fiecare cum poate zilele astea. Singurul lucru

care mă mai ajută să ţin pasul cu luciditatea sunt

discuţiile pe care le am cu câinele – Uite, aseară

am visat că eram în pat cu scriitorul meu preferat,

într-o cameră cu pereţi albaştri, unde intra slab

lumina pe geam. Eram foarte speriată. Mi-a dat părul

din ochi şi mi-a spus să fiu liniştită, că e aici, la fel

cum a făcut în toate poemele pe care i le-am citit.

 

dacă te întrebi vreodată ce mai fac