JARMILA HORÁKOVÁ

Jarmila Horáková (*1980), traducătoare şi poetă, predă literatura română la Universitatea Carolină din Praga. A publicat poeme scrise în limba română în revistele Observatorul cultural, Urmuz şi FITRALIT şi proza scurtă scrisă în limba cehă în revista Texty. Traduce din literatura română şi polonă în limba cehă.

 

 

Graniţă

Trecând graniţa cu România,

pătrunzi într-un alt timp

Imediat ţi se fură o oră.

La întoarcere o primeşti înapoi;

poate.

În această oră, aparent pierdută,

se schimbă ceva;

aerul se încălzeşte şi devine mai grav

adevărul este mai apăsător

decât oriunde cu contururile sale clare,

pline de floricele.

Viaţa sub formă de tragedie antică

sau de comedie amară

este aici acasă la ea,

presărată cu câteva picături de absurd.

La întoarcerea în zona central-europeană,

îţi primeşti ora înapoi

şi în plus o adiere

de frigul kafkian.

 

 

Şine

Certaţi,

am înconjurat oraşul

de trei ori:

o dată cu metroul,

pentru a ne abandona în întuneric

demonii

care nu ne permiteau

reapropierea,

o dată cu autobuzul,

pentru a flutura în vânt,

liberi ca un drapel,

o dată cu tramvaiul,

pentru a ne întoarce

unul lângă celălalt

în armonia perfectă

a două şine paralele.

 

 

Cel mai frumos oraş din lume

Un coşmar, probabil:

am devenit turistă

în propriul meu oraş,

renovat, împodobit,

exagerat de machiat

în culorile nopţii.

Masajul thailandez

sub privirile oblăduitoare

ale patronului patriei

ţintuit pe stemă.

 

Conturile castelului

sunt goale,

simbol al unui popor

de tip matrioşkă,

din acelea care se vând peste tot.

 

Noaptea e adâncă:

toate faţadele

şi măştile de pe ele

se topesc şi se scurg

în voie în râul

de sub picioarele mele.

Oare mă voi mai trezi

vreodată?

 

 

Culoarea berii

Este periculos să te uiţi

mai adânc

în ochii de culoarea berii.

N-ai cum să înoţi

în această mare căpruie,

te scufunzi, te îneci la mal,

în mlaştina amară.

Iar dimineaţa, parcă

ţi s-au înecat corăbiile

când te trezeşti

cu o mahmureală maro,

cu capul în găleată

şi cu o sete de nesuportat.

 

 

Esenţă

Mulţi dintre poeţi

sau poate chiar toţi

caută să dezvăluie

lucruri esenţiale

despre ei

despre noi

despre om

despre lume

dar sunt trădaţi

de cuvinte,

limitaţi

de numărul redus

al literelor.

Ei îşi pierd curajul,

îşi închid inimile

trag perdele,

şi adorm.

Au lăsat totuşi un mesaj

pentru cei nerăbdători:

Dragi telespectatori,

în mod sigur vă veţi descurca.

Am lăsat în urma noastră

resturi învăluite în tăcere,

poftiţi, le găsiţi acolo.

 

 

În această clipă

Numai trupul

înfipt adânc

în ziua de azi

mai poate să ajungă

şi ziua de mâine

care, încă netrăită,

are milioane de forme

dintre care noi alegem

fiecare câte una.

Alcătuim frânturile

pierdute în toate colţurile

fragmente de timp,

condamnaţi la eşec:

mozaicul este condamnat

să rămână incomplet.