ELENA VLĂDĂREANU

Dinuţu mic de tot bondoc cu faţa rotundă şi luminoasă

Ca o lună

Ochi mari căprui

Cămăşi în picăţele şi picăţele pe obrajii tăi bucălaţi

În drum spre şcoală treceam mereu pe lângă casa ta

De regulă grăbeam pasul

Că nu aveam eu ce vorbi cu Dinuţu

Erai dintre ăia proştii sorry

Aveai la cămaşă cele mai lungi gulere şi apretate

Erai bâtă la mate la citire la orice

Chiar şi la sport

Să ştii că la un moment dat nu ne-a mai obligat nimeni

Să purtăm uniforme şi nouă fetelor nu ne-a mai măsurat nimeni

Fusta cu rigla cum a făcut-o tovarăşu în a doua de 1 martie

Când toate fetele venisem cu mini şi ne-a trimis acasă să ne punem uniformele

Ai adus cele mai naşparlii mărţişoare

şi nici măcar pentru toate fetele

da mie mi-ai dat dinuţu

nu lu iordache nu lu adămiţă

deşi ele erau acolo în fundul clasei cu tine

tu mi-ai adus mie iar eu acasă l-am aruncat în veceu

avea aţa mozolită şi de mică am fost o scârbă

primăvara se lăsa aşteptată

cu pufoaica ta gri şobolan alergai să mă prinzi din urmă

şi nu m-ai mai prins

monoxid de carbon

părinţii erau de noapte

surioara ta care era a zecea te-a tras afară

dar mult prea târziu

n

(din volumul minunata lume disney
aflat în pregătire în Colecţia Vorpal a Editurii Nemira)