OLIVIU CRÂZNIC: METAFIZICA ŞI POETICA PARADOXURILOR

Andra Rotaru (n. 1980) este o poetă sincretistă (a realizat, în colaborare, spectacolul de dans Lemur – poezie si coregrafie, documentarul video-poetic All Together etc.), multipremiată (inclusiv cu un premiu al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, şi cu un premiu al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), editoare (agenţia de ştiri şi comentarii literare Agenţia de carte, revista Crevice), publicistă, jurnalistă şi promotoare culturală (remarcată, printre altele, pentru ale sale Interviuri cu scriitori), invitată constant la diverse evenimente cultural-artistice în Europa ori dincolo de Ocean.

A publicat următoarele volume de beletristică, în ţară şi peste hotare: Într-un pat, sub cearşaful alb (Editura Vinea, 2005; Editura frACTalia, 2015), En una cama bajo la sábana blanca (Editura Bassarai Ediciones, 2008 – în Spania), Ţinuturile sudului (Editura Paralela 45, 2010), Lemur (Editura Cartea Românească, 2012; Editura Action Books, 2018 – în Statele Unite ale Americii).

Cel mai recent volum al autoarei, Tribar, a văzut lumina tiparului în anul 2018, la Editura Nemira, în cadrul colecţiei Vorpal (coordonate de Svetlana Cârstean). Din punct de vedere al teoriei literare, aparţine stilului funcţional beletristic, curentului literar postmodernist (în opinia noastră, post-postmodernismul şi variile subcurente ale acestuia, propuse de unii teoreticieni pentru încadrarea „Generaţiei 2000“ – deprimism, fracturism ş.a. – nu reprezintă altceva decât o nouă fază în evoluţia postmodernismului, ale cărui principale tehnici, teme şi motive literare sunt utilizate în continuare, evident adaptate la schimbările survenite în societate; în ceea ce priveşte tuşele suprarealiste, expresioniste ori abstracţioniste, acestea sunt tipice eclectismului postmodern), categoriei estetice a interesantului, genului literar liric, speciei literare (din punct de vedere formal şi, respectiv, tematic) a poemului metafizic în proză (structurat în paragrafe, uneori intercalate cu poeme în vers liber).

Din punct de vedere al literaturii comparate, Tribar poate fi asociat volumului Quantum Lyrics (A. Van Jordan, 2007, a cărui lirică reflectă metafizica fizicii) sau – într-o mai mică măsură, însă – operei poetice a Dorotheei Lasky (cunoscută pentru lirica morbidului şi pentru interesul arătat regnului animal şi sinesteziilor – citată, de altfel, în poemele Andrei Rotaru; poeta noastră, însă, preferă să se concentreze, în Tribar, asupra metafizicii ştiinţelor realiste şi umaniste – spiritele, când sunt menţionate, reprezintă simple creaţii folclorice, „personificări ale iernii“, citate din S.V. Peddle –, în vreme ce Dorothea Lasky pare fascinată de metafizica supranaturalului – a se vedea Monsters, The Ghost).

Fireşte, o paralelă se impune a se trasa şi între Andra Rotaru şi alte poete ale „Generaţiei 2000“, cum ar fi, spre exemplu, amintita Svetlana Cârstean (deţinătoare a unui premiu al Uniunii Scriitorilor din România) sau Ofelia Prodan (membră a Uniunii Scriitorilor din România).

„Tribarul“ este un „obiect imposibil“ (din aceeaşi categorie cu „Furca Diavolului“ şi cu „Elefantul lui Shepard“), o figură geometrică triunghiulară care dă naştere unei iluzii optice, creat, se pare, mai întâi de către artistul grafic Oscar Reutersvärd (1934), apoi, în mod independent, de către psihiatrul Lionel Penrose în colaborare cu fiul său matematician, Roger („Triunghiul Penrose“, în anii 1950). Înaintea lui Reutersvärd, creaseră „obiecte imposibile“ – dar nu în formă de triunghi – şi alţi artişti, printre care dadaistul Marcel Duchamp, în 1916-1917 (a se vedea pictura Apolinère Enameled), respectiv renascentistul Pieter Bruegel „cel Bătrân“, în 1568 (a se vedea pictura Die Elster auf dem Galgen).

La Andra Rotaru, tribarul pare a simboliza acele wrong connections (titlul primului segment poetic al volumului), „conexiuni greşite“ ori „înşelătoare“, „nefericite“, „paradoxale“, care constituie laitmotivul operei (împărţită în cinci mari segmente – i. wrong connections; ii. Content not found; iii. disciplinarea corpului/eliberarea mişcării; iv. O formă de ascultare; v. The dog is made of snow and so am I – separate prin intermezzouri).

Tema principală, inducem în urma lecturii, este chiar existenţa umană (din copilărie până în moarte şi dincolo de aceasta), aşezată poetic sub lupa metafizicii – cu paradoxurile şi cu fenomenele (biologice şi psihologice) inerente acesteia.

Opera este îmbogăţită, prin tehnica postmodernistă a intertextualităţii (o variantă a tehnicii suprarealiste a colajului), cu numeroase informaţii interesante (scurte explicaţii sau definiţii) din varii arii ştiinţifice: genetică, biologie, chimie, psihologie, medicină legală, criminalistică şi drept procedural, istorie. Muzeul Aurului din Brad, boli mentale, asasinate celebre, tehnica îmbălsămării şi „livor mortis“, obiceiuri de înmormântare şi superstiţii, centura de castitate (istorică, respectiv contemporană), berseuza (compoziţie muzicală), figuri emblematice ale ştiinţei (Einstein, Benjamin Franklin, Marie Curie) – toate îşi găsesc, surprinzător de firesc, locul în lirica Andrei Rotaru.

Prin aceeaşi tehnică, sunt incluse, de asemenea, numeroase referinţe ori citate care ne (re)aduc în faţa ochilor nume importante în istoria culturii (în general nume postmoderne, dar şi romantice ori aparţinând altor curente artistice): Novalis, Aldous Huxley, Philip Roth, Italo Calvino, Mozart, George Enescu, Mihaela Runceanu, David Bowie ş.a. În sfârşit, unele titluri sau fragmente de text (a se vedea, mai sus, titlurile primelor două segmente poetice) trimit cu gândul la tehnocultura postmodernă semnalată de criticul literar Fredric Jameson.

Reiese, din cele expuse mai sus, o altă importantă caracteristică postmodernistă a Tribarului: fragmentarismul, care potenţează ideea fiinţei umane aflate la discreţia unui Univers haotic, care îi impune şi îi modelează aleatoriu gândurile („what you think“), emoţiile şi senzaţiile („what you feel“), comportamentul („what you do“). Cititorul devine, ca şi poeta, victima paranoică (paranoia constituie, de asemenea, o temă majoră a literaturii postmoderne) a unui carusel de evenimente existenţiale pe care nu le poate înţelege, oricât s-ar raporta la explicaţii savante, putându-se doar contopi cu acestea şi devenind, astfel, parte a operei.

Registrul lingvistic, cosmopolit, oscilează între cult, jargon (numeroase cuvinte şi exprimări în limba engleză, aproape că putem considera opera ca fiind bilingvă) şi tehnico-ştiinţific, iar stilul individual este minimalist (tot în tradiţie postmodernistă), autoarea reuşind să îşi transpună pe hârtie trăirile şi meditaţiile în cuvinte puţine, dar alese şi aranjate cu grijă şi cu talent: „– ai fost abuzată, apoi te-ai abuzat –“; „– nimic. în el am încredere, nimicul nu se poate transforma în altceva decât este“; „formă de agresivitate. ea nu se poate apăra, aşa că îşi neutralizează armele“; „poate sunetul conţine greutatea?“; „lucrurile frumoase nu sunt urgente în lumea asta“ etc.

Tomul este foarte atent corectat şi foarte bine tehnoredactat, beneficiind şi de o copertă minimalist-abstractă, în consonanţă cu opera. Concluzionând, avem de a face cu un volum apărut în bune condiţii editoriale – încă un pas înainte al unei poete îndrăgite, consacrate –, recomandat nu doar iubitorilor poeziei experimentale, ci şi cititorilor care doresc să descopere concepte şi personalităţi din domeniul ştiinţelor şi al culturii.