OVIDIU KOMLOD

când ţi-e numai puţin frig şi nu ai deloc idee ce să mai faci

pentru a nu pierde senzaţia de plăcere din jurul ţestei

pe care ai putea-o cuantifica în trepte

ca nişte libelule înconjurând-o

senzaţia plăcerea ţeasta

în trepte şi gradienţi

pe sticla interioară a craniului tău

scos la imprimantă 3D

aici

pe o planetă încălzită

cu încetineală

Beta

spune-mi tu

ce poate fi de făcut

acum

la ceas de lăsare a beznei

când umanoizii declară pe twitter

în trepte şi gradienţi

petrecerea timpului cu

unelte de stat treji tot timpul

pe care le-ai putea cuantifica în trepte

pentru a nu pierde senzaţia de plăcere din jurul ţestei

când ţi-e numai puţin frig şi nu ai deloc idee ce să mai faci

 

las-o moartă

îţi dai seama târziu. nu contează.

omoară secundele câte una

e tot ce ţi-a fost dat

trăieşte clipa

ca şi cum ea.

nu ar trăi foarte bine şi fără tine.

 

 

Golden

 

zile când zic

îmi trebe căţel

un golden retriever

aş fi omul de companie

pornit în campanie până la trei

închis în apartament ca-ntr-un acvariu etanş

leşinat după orele de scârbiciu

resuscitează mereu

speră

 

să doarmă

în pat lângă mine

pe perna plină de oase

 

nopţi în care să zic

îmi trebe pistol

un golden revolver

de companie

când oamenii fac pe robotul

şi te silesc să iubeşti animalul

 

pe pat lângă mine

sub perna de-alături

cu ţeava-ndreptată spre.

 

 

Inerţie

 

câtă singurătate poate un om îndura

se bate la miezul nopţii recordul

ajunge să nu mişti un ac

unde limita după care

poţi răbda în continuare.

 

să fie pasul încet

amiaza de mâine

proiectele pentru anul ce vine

ziua când o să pierzi pe cineva drag

vei trece ca tăvălugul peste un alt tăvălug

sac fără fund eşti. înghiţi toate cireşele de pe tort

nu te pune nimic la pământ

mergi mai departe întreg

indicator pe o riglă de arpentor

deplasat cu arătătorul atoateputernic

măsurând distanţa dintre două puncte în timp.

 

acolo. inconştientă. ea bate.

când stau într-o anumită poziţie

simt. cum vrea să iasă din piept

încotro unde la cine ce bun

ştiu că merge în gol

macină timpul

moară stricată

secunda şi anul

acest praf.

 

simt cum parcă vrea să iasă în lume

să se şi ducă în lume de mine

ba chiar pe pustii

nu poate ajunge foarte departe.

 

 

Ritmuri pentru vieţile necesare

 

dacă stai într-o anumită poziţie nemişcat.

privind linia dintre tavan şi

peretele de culoarea albului ochilor

vei observa cum te zguduie bătăile inimii

tot mai tare bătăile picăturile chinezeşti reciclate

o singură bucăţică de sânge rostogolită la infinit.

încordează-ţi timpanul. vei auzi ceva ca o bilă de

bowling pe-un tobogan dintr-o gravură de escher.

bătăile inimii. care stai. nici măcar.

uşoara clătinare a capului

repercutată în ochelari în

aerul care umple această

cameră goală dintr-un

bloc mai mult părăsit

 

dacă te pui într-un loc pe marginea drumului.

stâlp sau copac uşor stingherit semafor

buton roşu pentru oprit timpul

dacă te uiţi la maşini cum trec

intervale perfect regulate niciodată marşarier

câini. oameni. cărucioare.

biciclete cu biciclişti

anemici astmatici afazici.

şoferi apăsând pedala corectă

fii bun ascultă când spun

dacă te ţii deoparte nu o să treacă pe lângă tine.

oricât de rupt

oricât de rupt ai fi tu

oricât de rupt ai fi tu de ea

oricât ţi s-ar rupe de regulile ei tâmpite

oricât li s-ar rupe tuturor mamelor apa cu mult înainte