POEME DE ALEXANDRU FLORIN RĂDULEA

a cumpăra un zbor

 

a venit îngerul şi mi-a spus:

– nu vrei să-ţi dai bocancii jos şi să zbori?

eu nu am fost în stare să-i răspund;

cuvintele pe care le-aş fi putut răspunde

se ridicau spre văzduh, precum sufletul unui muribund.

 

a venit îngerul şi mi-a spus:

–  nu vrei să te descalţi şi să zbori cât mai sus?

–  cum să zbor? am întrebat ulterior

–  să zbori, aşa, în mintea ta de vinecior

că, oricum, ai acolo spaţiu din belşug;

îmi spuse îngerul cu un oarecare prieteşug.

 

iar eu, naiv şi curios din fire, am întrebat

–  şi unde să zbor, mă rog?

–  spre binele tău

mi-a răspuns îngerul, înălţându-se uşor.

 

 

sărutări metalice

 

nu rostesc niciun cuvânt, căci

gâtul mi-e plin de cuie.

când înghit, simt cum fiecare vârf

glota plumburie mi-o săgeată şi-o încuie

 

sunt atât de împământate şi tăioase

încât niciun omuşor

–  cu patentul lui cărnos –

nu biruieşte-a le descoase.

sunt atât de abundente şi numeroase

încât nici aerul nu pătrunde pentru a-mi ajunge la oase.

 

când mi s-a spus să beau apă, în speranţa că vor fi fiind slăbite şurubăriile, am făcut-o.

dar mie-mi sunt sorocite, pesemne,

alunecări mai dramatice.

 

apa nu a reuşit să străpungă piesele feroase,

astfel, rămânând blocată în acest mecanism,

îmi va rugini fiecare şurub şi piuliţă,

fiecare vertebră şi fiecare cartilaj.

 

gâtul meu incolor începe să mucegăiască;

simt cum Mărul lui Adam dă să putrezească

şi corzile cum se înnoadă, constituind structuri spiralice.

 

şi toate astea ca urmare a sărutărilor tale metalice.

 

 

un bouquet mélancolique

 

eşti o fântână prin care curg lacrimile mele.

eşti un buchet de muşeţel şi caramele.

 

eşti un peisaj pe care zarea-mi îl cuprinde.

eşti o prezenţă de spirit care m-aprinde

şi, totodată, o plasă şireată care m-ar prinde.

 

cuvintele-mi să mi se disîntorpioneze:

aud „suferi“ în loc de „nuferi“,

„insomnie“-n loc de „iasomie“ şi

„melacolie“-n loc de „magnolie“

 

întrebat fiind ce mi se-ntâmplă,

– nimic, răspuns-am cu mâna la tâmplă.

întrebat fiind dacă sunt sigur,

– da, răspuns-am…

– sunt extrem de singur