Marius Tabacu

Marta Petreu: Stimate domnule Marius Tabacu, la Editura Institutului Cultural Român se află în curs de apariţie romanul lui Miklós Bánffy, Trilogia transilvană, în traducerea – o spun de la bun început: superbă! – a dumneavoastră. O carte masivă, de peste 1500 de pagini. Cum aţi ajuns să traduceţi acest roman?

Marius Tabacu: Stimată doamnă Marta Petreu, aprecierile dumneavoastră faţă de traducerea trilogiei mă măgulesc. Sunteţi una dintre puţinele persoane al cărui cuvînt are greutate pentru mine. Am să vă răspund punctual. Vă mărturisesc din capul locului că o mulţime de amănunte s-au pierdut în deşertăciunea uitării, singura-mi scuză fiind faptul că mă ocup cu multe lucruri (uneori chiar de prea multe) şi, ca orice workalchoolic care se respectă, îmi las adeseori amintirile să-şi facă de cap. Ideea traducerii acestei trilogii a plutit o vreme în jurul meu, principala mea temere fiind legată de dimensiunile romanului. Încă nu apucasem să-l citesc din doască-n doască şi, ca să fiu sincer pe de-a-ntregul (aceasta fiind singura formă de sinceritate), nu cred să-l fi citit în întregime decît cu prilejul primei corecturi…

M.P.: Ce probleme v-a ridicat traducerea? Căci autorul îşi plimbă cititorul în lumi foarte diferite, descrise în limbaje specifice, lumea vînătorilor cu cîini şi hăitaşi, a concursurilor hipice, a balurilor… Ca să nu mai vorbesc despre cunoştinţele de botanică de care e nevoie pentru paginile despre parcul de la Bonţida (fostul, din păcate) sau cele despre pădurile din Apuseni. Cum aţi procedat? Ce dicţionare a trebuit să folosiţi? Cum aţi identificat, de pildă, numele plantelor?

M.T.: Cel mai dificil a fost să pot plasa discursul în lumile prin care l-a „plimbat“ autorul – dacă am reuşit s-o fac, bogdaproste, dacă nu, îmi cer scuze. Fiindcă nu e tot-
una să străbaţi cu moţii coclaurile şi cu totul altceva este să participi la o vînătoare în haită sau să faci tot posibilul să o cucereşti pe femeia iubită – o doamnă cultă, spirituală şi cîtuşi de puţin uşuratică.

În ceea ce priveşte legătura lui Bánffy cu natura, recunosc că adeseori m-am rugat ca ea să fi fost mai puţin profundă, fiindcă adeseori am fost nevoit să apelez la tot felul de surse (am şi un Dicţionar botanic poliglot), să mă plimb prin traducerile franceză şi germană şi – foarte arareori – să improvizez cîte ceva, mai ales în cazul în care denumirea românească nu suna nicicum în contextul dat. Sunt convins că, pe alocuri, traducătorului i se permit asemenea licenţe, de dragul muzicalităţii textului tradus. Permisă-mi fie şi mie această mică deformare profesională.

M.P.: Cartea se află în curs de apariţie la Editura ICR. De ce a durat atîta pînă la apariţie?

Cît timp aţi lucrat la traducere? Vă întreb pentru că în 2014 dumneavoastră aţi avut amabilitatea să ne daţi un fragment din Trilogia transilvană pentru revista .

M.T.: Da, stimată doamnă, cartea se află în curs de apariţie – sper! – la Editura icr. A trecut mult mai multă vreme de cînd am terminat treaba, decît a durat traducerea (vreo 3 ani, dacă nu mă înşel, dar durata este foarte aproximativă, fiindcă nu am apucat, decît arareori, să lucrez perioade compacte de vreme doar la traducerea trilogiei. Din păcate, lucrurile s-au tărăgănat din varii motive, ale căror resorturi doar le bănuiesc şi, poate, voi reuşi să le pun cîndva cap la cap, ca să pot arunca o pată de culoare nefericită asupra lumii în care trăim. Deocamdată nu pot să spun cu mîna pe inimă decît că a fost pentru mine o experienţă nu prea fericită în care oameni de bine (cum se zice) au făcut compromisuri ignobile, din considerente – sunt convins – meschine. Passons!

M.P.: Să schimb registrul: Vă place Wagner? Ştiţi, fireşte, de ce vă întreb, în ultimii doi ani, la începutul stagiunii, Filarmonica clujeană, al cărei director sînteţi, dă un superb concert cu cîte o operă din Tetralogie, dirijor Gabriel Bebeşelea, solişti străini şi români. O bucurie mare pentru public, o realizare mare pentru Filarmonică. Vă rog să ne vorbiţi despre asta.

M.T.: În ceea ce-l priveşte pe Wagner, lucrurile sunt mai complicate decît aş fi crezut din capul locului. Iniţial, părerea mea a fost că Wagner nu poate fi digerat de public în formă de concert. Sincer, eu am fost cel mai mirat cînd a reieşit contrariul. Nu mi-am putut imagina publicul clujean umplînd sala şi rămînînd locului timp de trei ore, ba chiar aplaudînd frenetic la sfîrşit. Recunosc că din temerile mele s-a născut şi dorinţa ca textul să fie cît mai uşor de perceput, aşa că, după ce am încercat să cizelez traducerile primite de la Bucureşti, am tradus din nou ambele opere ale Tetralogiei prezentate la noi (Aurul Rinului şi Walkiria). Dacă vreţi, aceasta este o altă deformare profesională a mea, de data aceasta cea de traducător, căruia nu-i este cîtuşi de puţin indiferent cum arată textul prezentat publicului. Aşa am păţit cu multe opere vocal-simfonice cîntate de noi, ultima fiind Castelul prinţului Barbă-Albastră de Bartók, a cărei traducere primită de la Opera Maghiară mi s-a părut inacceptabilă.

Revenind la continuarea Tetralogiei wagneriene, nu pot să spun decît că da, o vom continua, dar nu pot să promit că asta se va întîmpla în festivalul din stagiunea următoare: deocamdată nu avem, ca toată ţara, de altfel, buget, dar, ce e şi mai grav, habar nu avem cît va valora la toamnă bugetul pe care-l vom primi. În asemenea condiţii, e aproape imposibil să faci proiecţii fie şi pe termen scurt. Oricum, puteţi să fiţi convinsă că, în clipa în care vom reuşi să încropim ceva, vom bate cît mai tare toba-n tîrg.

M.P.: Proiectele dumneavoastră de traducător?

M.T.: Proiectele mele de traducător sunt destul de complicate, dar ferme: ţin neapărat să traduc cele două istorii ale omului de cultură de tip renascentist – Szerb Antal: Istoria literaturii lumii (cum o defineşte el) şi Istoria literaturii maghiare. Dar, deocamdată sunt în faza căutării unei finanţări acceptabile, precum şi a unei edituri dispuse să publice două asemenea „cărămizi”.

M.P.: Proiectele dvs la Filarmonică?

M.T.: În privinţa Filarmonicii, principalul proiect îl constituie sala. Deocamdată, suntem bucuroşi că avem posibilitatea să concertăm în sala în care a luat naştere Filarmonica, sală cu o idee mai mare decît Ateneul bucureştean, realitate care spune multe despre atenţia pe care o acordă muzicii culte autorităţile din România.

M.P.: Vă mulţumesc şi vă doresc succes în toate proiectele dvs., inclusiv în publicarea – integrală, fireşte – a libretului Tetralogiei lui Wagner.

Februarie 2019, Cluj

Interviu realizat  de Marta Petreu