OLIVIU CRÂZNIC: MEDICINA DE LA HEGIRA LA SISTEMUL ROMÂNESC ACTUAL

Cunoscutul chirurg Florin Chirculescu (n. 1960) a publicat, sub pseudonimul „Sebastian A. Corn“, mai multe romane și volume de proză scurtă din aria fantastică și științifico-fantastică (obținând numeroase aprecieri și premii, pe plan național și pe plan internațional). Cele mai importante dintre acestea, în opinia noastră, sunt: 2484 Quirinal Ave (București: Nemira, 1996); Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Jospehine (București: Nemira, 1998); Cel mai înalt turn din Baabylon (București: Nemira, 2002); Imperiul Marelui Graal (București: Diasfera, 2004); Vindecătorul (București: Cartea Românească, 2008); Skipper de interzonă (București: Millenium Books, 2012).

Sub alt pseudonim („Patrick Herbert“) a publicat și o excelentă continuare (neoficială) a ciclului Dune – Dune 7: Cartea brundurilor (București: Nemira, 1997).

Mai mult, într-un interviu publicat pe fansf.wordpress.com, Fl. Chirculescu menționa că a mai scris, sub pseudonim/e nedezvăluit/e, două romane de război despre Vietnam, respectiv un „romance“. Cele două romane de război sunt, probabil, Pagoda musonului și Sindromul Tirpitz (semnate „Chris Buster Morris“ și apărute la Ed. Nemira în 1996, respectiv 1997).

Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu (București: Nemira, 2017) este primul roman publicat de Fl. Chirculescu sub numele său real. Această decizie este cu atât mai interesantă, cu cât identificăm anumite legături între Apocrifă și Cel mai înalt turn din Baabylon (ambele povești gravitează în jurul familiei Canta și în jurul unor reconstituiri misterioase, astfel încât Apocrifa poate reprezenta, în același timp, o continuare a Baabylonului sau o rescriere a acestuia în altă cheie), respectiv între Apocrifă și Iovik (o nuvelă semnată „Sebastian A. Corn“, al cărei personaj central, un pictor excentric, are o scurtă apariție în volumul care face obiectul prezentei cronici).

Din punct de vedere al teoriei literare, Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu aparține stilului funcțional beletristic, curentului literar irealist (mai cunoscut în România sub denumirea, improprie considerăm noi, de „realism magic“), categoriei estetice a fantasticului, genului literar epic, speciei literare (din punct de vedere formal și, respectiv, tematic) a romanului fantastic, subspeciei literare a fantasticului histrionic (contemporan/medieval – a se vedea mai jos).

Din punct de vedere al literaturii comparate, Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu poate fi asociată unor opere precum: Spitalul de urgență (A Case of Need; Michael Crichton, 1968), Pendulul lui Foucault (Il pendolo di Foucault; Umberto Eco, 1988), Versetele satanice (The Satanic Verses; Salman Rushdie, 1988), Clubul Dumas (El Club Dumas; Arturo Pérez-Reverte, 1993), Mă numesc Roșu (Benim Adım Kırmızı; Orhan Pamuk, 1998) sau, chiar, într-o anumită măsură (dacă ne raportăm strict la unele aspecte ale subiectului – motivul agentului secret român „hard-boiled“, cu capacități paranormale și ascendență mistică –, nu și la modul cum sunt tratate aceste aspecte), Quinta spartă (romanul de debut al lui Pavel Coruț – 1992, ceva mai puțin fantezist decât cele care i-au urmat).

Planurile narative ale Apocrifei sunt multiple, se împletesc aparent aleatoriu (evitându-se astfel monotonia lecturii), iar naratorii variază chiar și în cadrul aceluiași plan.

Astfel, unul dintre cele două planuri narative principale urmărește, construind o frescă istorico-medicală, ultimele zile ale profetului suferind Mahomed și ale medicului său evreu și ateu – un „Sahib“ aflat, fără voia sa, în mijlocul intrigilor pentru succesiune la conducerea Califatului, dar și al tensiunilor dintre musulmani și evrei. Acest „Sahib“ se confruntă și cu drame amoroase și de familie, dar, mai ales, cu problema misterioasă a unei cărți pe care se simte îndemnat de forțe necunoscute (ne este semnalat un presupus „djinn“) să o scrie, stârnind grave suspiciuni celor din jurul său: cartea în cauză dezvăluie o lume viitoare evoluată științific și artistic, dar lipsită de morală, eroii fiind doi frați gemeni care se pregătesc să escaladeze un munte sacru (motivul „călătoriei inițiatice“).

Cel de al doilea plan narativ principal este plasat în contemporaneitate sau, poate, într-un viitor imediat (prezentarea incitantă de pe coperta a IV-a a cărții menționează anul 2013, dar unele episoade redate par a face referire la evenimente reale petrecute în ani mai apropiați, iar altele dau impresia unor speculații cu privire la cum vor evolua, cât de curând, lucrurile în România și în Europa – referitor la criza refugiaților, la grupările de extremă stângă și dreaptă, la atentatele teroriste ș.a.m.d.). Doi frați gemeni români – un medic poreclit … „Sahib“ și un agent secret – s-au născut având o strânsă legătură de natură telepatică și visează, încă din copilărie, să escaladeze un munte sacru. La ei ajung, în mod misterios (prin intermediul unui regizor evreu pasionat de Wagner, de Parsifal și de mistere), mai multe variante ale cărții scrise în Evul Mediu Timpuriu de celălalt „Sahib“, care le-a conturat gemenilor destinul. În același timp, „Sahibul“ contemporan pune la cale o grevă națională a medicilor, în scopul creșterii semnificative a salariilor acestora. Greva stârnește interesul și îngrijorarea politicienilor, jurnaliștilor, întregii țări – inclusiv serviciilor secrete pentru care lucrează fratele geamăn al medicului –, scoțând la iveală toate dedesubturile unui sistem corupt, putred și instabil (sistem prezentat, în primul rând, din perspectiva personalului medical). De parcă nu ar fi fost totul suficient de complicat, cei doi protagoniști contemporani au probleme serioase în dragoste și în familie, fiind parte a unui neam istoric și, se pare, blestemat. Ambelor personaje, Fl. Chirculescu le-a împrumutat segmente din propria biografie – știm, de pildă, că autorul a încercat de curând, prin metode sindicale, să obțină o reformă a sistemului medical românesc și, respectiv, că a absolvit o facultate militară și a fost cândva în Africa, la fel ca agentul său secret. Printre personajele secundare, identificate tot cu ajutorul unor porecle, ghicim fără mare efort persoane publice reale, ale căror personalități și fapte au fost, desigur, transfigurate artistic (deseori caricaturizate) pentru a se potrivi tramei.

În sfârșit, Apocrifa dezvoltă și numeroase planuri narative secundare, prilej de inedit comentariu politico-social (vizând conflictul din Kosovo, oportunitatea și etica eutanasiei, munca ilegală prestată de români în Germania, relațiile româno-moldavo-ruse, sistemul medical britanic, diplomația europeană și românească, lumea artistică ș.a.). Cum însă unele dintre aceste planuri narative secundare se îndepărtează de cele principale, ar fi fost preferabil, poate, să li se reducă întinderea ori să fie integrate în planul narativ al fraților gemeni.

Tomul este bine redactat și tehnoredactat (puținele „scăpări“ – în principal, erori de literă – ar fi putut fi evitate prin utilizarea instrumentelor de corectare oferite de logicialul Microsoft Office Word). Pentru coperta I a fost însă aleasă o imagine mai degrabă abstractă, iar hârtia pe care a fost tipărit volumul este de calitate medie.

Concluzionând, avem de a face cu un roman apărut în bune condiții editoriale, bine scris, cu o intrigă captivantă și cu personaje interesante, conținând numeroase informații utile și inedite (unele dezvăluite fără reținere, altele trebuind a fi deduse în urma unei lecturi atente), care îi va încânta în mod deosebit pe cititorii pasionați de istorie, de politică, de teologie, de ocultism și de medicină (veche sau modernă), de Europa și de România zilelor noastre, de Orientul din perioada întemeierii Islamului.