NICOLETA CLIVEŢ: CORNEL REGMAN ÎN MONOGRAFIE

La aproape douăzeci de ani de la dispariție, Cornel Regman devine subiectul celei de-a doua monografii critice dedicate (prima, cu titlul Cornel Regman. Monografie literară, din 2015, aparținându-i Nadiei Vesa), – Cornel Regman: a fi critic literar (Muzeul Literaturii Române, 2018), de această dată prin grija, de nu chiar abnegația, Florinei Lircă-Moldovan. Alura academică a lucrării (la origine, o teză de doctorat) se dezvăluie atât în structura clasică, tip „viața și opera“, cât și în maniera preponderent profesorală de abordare a unei mase impresionante de informație. Cele două părți – un Profil bio(biblio)grafic temeinic alcătuit, exhaustiv și, de-acum, inconturnabil, și un Profil critic absolut discutabil în mai toate aspectele sale – sunt precedate de un Argument în care se insistă pe dimensiunea justițiară a demersului, ce-și propune „analiza receptării și revizuirea interpretării operei lui Cornel Regman“, printr-o „operație de travaliu recuperator din mijlocul atâtor adevăruri enunțate de-a lungul timpului“. Aparent, avem de-a face cu o metodă regmaniană aplicată lui C. Regman însuși, însă doar aparent, căci autoarea nu excelează la capitolele polemică, atitudine, diagnostic, expresivitate, în schimb se remarcă printr-un temperament critic inimos, empatic, de natură a o conduce spre mari performanțe hermeneutice și chiar absolutive.

Profilul bio(biblio)grafic este elementul de rezistență al monografiei, unde sunt repertoriate, fără rest, etapele formării, momentul cerchist și debutul, sincopele cu sau fără pseudonim, și activitatea critică de maturitate, desfășurată la revistele Tomis, Viața românească și Jurnalul literar. Informația adunată copleșește prin cantitate și diversitate, cuprinzând totul, de la „caiete“ sau „dosare“ personale inedite, până la epistole, bilețele amicale, cărți poștale, lucrări de seminar ale studentului C. Regman sau note informative din dosarul de urmărit aflat la CNSAS, multe dintre ele fiind puse la dispoziție, cu generozitate, de familie, de Ștefăniță Regman mai ales. Acesta chiar a urmărit „cu excepțională disponibilitate, toate etapele elaborării lucrării“, lucru care sperăm să fi avut doar efecte benefice și, eventual, doar asupra remarcabilei exhaustivități bio-bibliografice.

Dar, pe cât de temeinic este demersul pozitivist, pe atât de amendabil este Profilul critic. Florina Lircă-Moldovan pornește de la premisa că Regman ar fi un critic „nedreptățit“ de confrați, și asta din cauza ținutei sale rezervate, discrete, de „critic independent, nedispus să plătească nimănui tribut“. Principalul reproș, recurent formulat, este acela că lui C.Regman nu i-a fost (re)cunoscută organicitatea concepției asupra literaturii („orizontul spiritual“): nici fanii, nici detractorii criticului nu și-ar fi luat răgazul „de a-i privi dialectic opera, în spiritul și nu în litera ei“. De bună seamă că, asumându-și această misiune, autoarea și-a asumat și riscurile ce decurg dintr-o lectură a textelor regmaniene „în spiritul“ lor (știut fiind faptul că literatura, și critica deopotrivă, se cuvin citite mai întâi, și mai ales, pe litere). Parcurgând Profilul critic, ne dăm seama că nu atât despre o „nedreptățire“ este vorba (dimpotrivă, formulările favorabile la adresa criticului sunt numeroase și citate abundent chiar de monografa sa), ci mai degrabă despre o lipsă de succes/ de notorietate a acestuia, ceea ce este cu totul altceva. În postbelic, fie că ne place, fie că nu, Nicolae Manolescu este autoritatea critică centrală, celelalte autorități, inclusiv cea a lui C. Regman, fiind consulative (și obligatorii!). Ar fi fost mai productivă încercarea de a circumscrie cu oarece precizie locul ocupat de autorul Colocvialului între autoritățile consultative, decât exaltarea „sacerdoțiului său critic“ sau, mai grav, tânguirea repetitivă pe tema lipsei de acces a acestuia taman la magistratura critică. Florina Lircă-Moldovan îi face un deserviciu lui C. Regman căinându-l mereu pentru marginalizare, victimizându-l repetat, în condițiile în care acesta chiar este un critic postbelic important (iată, cu două monografii), și încă unul simpatic, atitudinal, cu gust pentru taifas, cu senzori pentru detectarea din fașă a maladiilor metaliterarului ori a celor venite dinspre mondenitatea literară. E posibil să aibă chiar și ceva urmași, ca Al. Cistelecan de pildă, deși aici ar mai fi de discutat. Plasat între generații, cu reputație (întemeiată) de cusurgiu și cu niște antecedente dogmatice apăsătoare, C. Regman și-a jucat, de fapt, foarte bine cărțile. Accesul la podiumul critic postbelic nu i-a fost zădărnicit de confrați, ci de chimia propriului spirit, în care unele ingrediente au prisosit (maliția, de pildă), în vreme ce altele au cam lipsit (empatia, „dicțiunea ideilor“ în sens martinian, dar și acea calitate „de a fi ductil, bun și repede conducător de opinie“ – calitate pe care, ca un excelent diagnostician ce era, a recunoscut-o imediat la N. Manolescu, „ductilitatea“ opiniilor acestuia aflându-se chiar la originea audienței sale maximale în postbelic).

Maniera în care este tratat episodul dogmatic din cariera criticului reprezintă, de fapt, marea vulnerabilitate a monografiei. C. Regman însuși vorbea despre acest „trecut semidogmatic“ cu apăsare („Grea osândă – scrisul acela! E ca și cum ți-ai fi vândut umbra“), însă nu același lucru se întâmplă pentru monografa sa, care-și mobilizează toate resursele interioare pentru a demonstra că este vorba despre „cel mult un accident biografic/ literar“. Partea de „umbră“ a scrisului maestrului este dezinvolt minimalizată, iar textele cu pricina nici măcar nu sunt abordate frontal, ci cumva lateral, „prin evidențierea nișelor – unde există – care îl contrapun pe critic șablonului critic oficial“. Printr-un close reading demn de o cauză mai bună și cu empatia turată la maxim, Florina Lircă-Moldovan ne ajută ca, „dincolo de limbajul de lemn și de unele sloganuri specifice, de neevitat în epocă, (…) să surprindem gesturi de împotrivire, lipsite de valoare astăzi, dar care să fi fost, poate, reverberante în anii de atunci“. Ceea ce urmează este un inventar al „ieșirilor din tipar“, al subtilităților și esopismelor de tot felul, care nu numai că ar trebui să-i dreagă imaginea lui C. Regman, ci și să facă din el un pionier al „liberalizării“: „De ce nu am admite atunci că, încă de acum, în plin realism-socialist, C. Regman arborează primele semne ale drapelului revalorizator, semne pe care astăzi unii nu le văd, într-adevăr, iar alții preferă intenționat să le neglijeze“. Din păcate, autoarea vede nu ceva ce alții neglijează, ci ceva ce nu există: C. Regman nu a fost în avangarda „liberalizării“, dimpotrivă: a arătat un dogmatism rezidual inclusiv după ce i s-a dat acesteia undă verde. O lectură comparativă a debutului său publicistic din 1966, cu Confluențe literare, și a debuturilor în volum ale lui N. Manolescu, E. Simion sau Matei Călinescu ar putea fi edificatoare în acest sens. Deși susține că miza nu este „absolvirea de păcate a lui C. Regman“ (s.a.), autoarea fix asta face, periclitându-și sever credibilitatea. Este inacceptabilă (chiar falsificatoare) ideea cum că între începuturile cerchiste și debutul publicistic, deci inclusiv pe parcursul anilor ‘50 (când criticul performează dogmatic sub pseudonimul Dan Costa), putem vorbi despre o „păstrare nealterată a spiritului critic“. Și asta sub motivul că textele dogmatice ar fi, de fapt, „subversive“! Nu, ele sunt dogmatice și regretabile, atât.

Viciul de fond al monografiei ține de insuficienta clarificare a autoarei asupra acelui „război de tranșee“ despre care vorbește, în cunoștință de cauză, Alex Goldiș în Critica în tranșee; pare să îi scape faptul că discursul critic postbelic (mai ales cel din cronicile literare) a fost mereu unul oblic, timorat, cu cenzura interiorizată, profund codificat și transformat chiar în spațiu de negociere cu ideologicul, așa încât analizarea și înțelegerea lui presupun o lectură ceva mai suspicioasă, nicidecum una participativă. Dintr-un exces de pioșenie și de empatie, practic din regmanofilie, Florina Lircă-Moldovan își compromite în bună măsură (totuși, nu deplină) demersul pe partea de Profil critic, lăsându-ne însă un Profil bio(biblio)grafic „transformat în referință obligatorie“, potrivit lui Al.Cistelecan, din Cuvânt-înainte.