LUCIAN VASILIU

In Lucentum

 

În staţiunea spaniolă Benidorm,

                                    pe plajă, sub cer enorm

                                    toate metaforele dorm

 

                                    Pe-aproape, la Alicante

                                    azi, îl recitim pe Dante

                                    în penumbre sacrosante

 

M-am visat piatră de temelie

în cetatea Lucentum

 

Luceam,

lucentam,

lucianizam pe ţărm

în anul de graţie 324 î. Hr. –

cineva săpase în piatră

ocultele cifre 03000-03016

 

Până la urmă,

m-am dumirit:

aceste numere reprezintă

codul poştal al urbei Alicante

 

 

Tatăl şi fiica

Pentru rezistenţă prin culturi în câmp

sud-est european

fiica m-a premiat

cu o lampă pentru zilele mele scurte,

pentru nopţile noastre lungi

 

Darul nu este un opaiţ dac.

Nu este o lanternă postmodernă.

Nu este lampa lui Ilici,

Nu este felinarul şaretelor paşoptiste

 

Suvenirul a fost cumpărat

din Constantinopol/ Ţarigrad/ Istanbul

Este o replică a lămpii lui Aladin

seamănă cu un poem de Hafiz

cu o gazelă alergată în întuneric

cu o semilună înecată în Iordan

cu o icoană bizantină

salvată de cruciaţi de la incendiu.

Seamănă cu Strâmtoarea Bosfor-Dardanele

în explozii de războinice shrapnele

 

Lampa luminează

luminează

ca o peliculă de Vittorio de Sica –

în biblioteca „Tatăl şi fiica”

 

 

Umbria, umbre, umbrare

Tocmai veniseră veneţienii în sala „Horia Bernea”

fără gondole, însoţiţi de hetaire,

flancaţi de o jună autohtonă

pregătită să verniseze expoziţia de artă plastică

 

La demisol, în clădirea anexă, parcă eram în pântecele

bibliotecii din Vatican. Prin uriaşele ferestre

se vedeau picioarele trecătorilor,

protestatari contra

exploatării gazelor de şist prin fracturare

bocanci impregnaţi cu pulberea Roşiei Montane

 

În faţa mea, poetul Adrian Popescu descifra

pergamentele

între nordul germanic şi sudul mediteranian –

 

Umbra lui la Ipoteşti

s-ar fi putut numi

umbrar la umbra umbriei

 

 

Lucianogramă de Satu Mare

Cer senin

ca în palma îngerului.

O flotă de avioane nato

înota deasupra noastră

la frontiera costobocă.

Nave celeste

se oglindeau

în paharele noastre

 

Spre seară

dansam sârba, ceardaşul, hora.

Vulturească era limba noastră

 

Am învăţat un cuvânt nou,

un adjectiv:

tomnoros (de la toamnă)

 

Scriptori tomnoroşi

descifram inscripţii

în limbi necunoscute

pe şantierul arheologic de la Bărboşi.

 

 

Lucianogramă scriptoriană

La Casa Scriitorilor, la Neptun,

nicio foiţă de tutun

(„Iar morarul, meşter bun,

la ce bun?”),

nici măcar o salvă de tun,

nicio lumânare, nicio adiere de taifun

de ziua defunctului Béla Kun

 

Doar amicul Holbanibus Ba(c)hluiensis cel Bun

răspunde când bat la uşă ori sun

să-l întreb despre Calea Pierdută ori Şun,

când cerul Pontului Euxin pare uriaşul lăstun

pe aripile căruia scrie în alfabetul străbun

„Doar o vorbă, Prutene, să îţi (mai) spun!”

 

Departe, pe Drumul Mătăsii lui Gao Xing, presupun,

inima mea e un înzăpezit, imemorabil cătun

pe Uliţa Albă a Scriptorilor, o rună, un run

într-un bacovian saloon

la masă de brad, diac tomnatic, unul, un…