PAUL CERNAT

1. Libertatea de expresie; libertatea de circulaţie; consumul (din plin); tehnologizarea; pluripartidismul (deşi, obiectiv vorbind, diferenţele reale dintre partide nu sînt neapărat mai mari decît cele din interiorul pcr), dar şi alte „libertăţi de alegere“ şi de acţiune individuală. În privinţa „libertăţii economice“, e complicat de evaluat raportul dintre costuri şi beneficii la nivelul ansamblului populaţiei. Sigur, clasa de mijloc-plus şi cea de sus au cîştigat enorm. Ceilalţi…

2 Alfabetizarea – şi culturalizarea „înaltă“ de masă (căminele culturale, bibliotecile publice din ţară ş.cl.); avantajele unităţii etatic-centralizatoare; accesul relativ egal şi gratuit la educaţie pentru to.ate păturile sociale (în prezent, sub 3% dintre studenţi provin din mediul rural); mobilizarea constructivă pentru dezvoltare (în special industrializarea – incluzînd metroul, infrastructura, domeniul energetic şi petrochimia, industria extractivă şi metalurgică ş.cl.); pieţele de desfacere din aşa-numita „lume a treia“. Cele mai multe avantaje datează din perioada anilor ’60-’70; în primul rînd, diplomaţia multilaterală de reală anvergură, pregătirea superioară a cadrelor – v. cepeca etc., nivelul ridicat al pregătirii în ştiinţele exacte – şi altele, desigur.

3. a) Elitele politice, administrative, economice „de pradă“ (indiferent de partid), împreună cu serviciile secrete care nu lasă senzaţia că „servesc patria“, ci că sînt, mai degrabă, interfaţa, în beneficiu propriu, a unor grupuri de interese interne şi externe.

b) Cei care au decredibilizat şi delegitimat statul. Există o continuitate subterană între perioada de dinainte şi cea de după 1989, însă cu adevărat remarcabilă e adaptarea profitabilă a „structurilor“ la schimbarea „sferelor de influenţă“, odată cu schimbarea de generaţie.