CONSTANTIN CUBLEŞAN

Fără îndoială, totul e altfel decât în urmă cu 30 de ani. Sau, aproape totul. În literatură au venit alte generaţii de scriitori. Tineri. Se scrie altfel. Poate mai bine. În orice caz, mai mult.

Prin anii ’50, când eram elev şi apoi student, librăriile erau pline cu cărţi scrise de noii autori, apăruţi după război, în condiţiile unei noi, alte literaturi. Romane, poezii, reportaje… Ni se spunea, de către oficialii vremii, că tot ce s-a scris în perioada interbelică e de aruncat pe fereastră, fiind o literatură aservită burgheziei, ideilor idealiste. Trebuia să se scrie despre cuceririle socialismului, într-o optică realistă. Şi au apărut o sumedenie de romane despre mizeria anilor de dinainte de război, despre capitalişti exploatatori, ca şi despre eroii bătăliilor pentru înfăptuirea noii societăţi. Le citeam şi ne întrebam (ne întrebam?!) dacă într-adevăr a fost chiar atât de rău în perioada burgheziei. Erau şi cărţi despre război, despre trădătorul Tito, despre imperialiştii americani, despre comuniştii întemniţaţi la Doftana etc, etc. Autori ca Nicolae Jianu, A.G. Vaida, Emil Dorian, Petre Iosif, Elena Mătasă, Solo Iuster, Ion Pas, Mihail Şerban etc., etc.. Nume despre care nimeni nu mai ştie azi nimic. S-au pierdut odată cu literatura tezistă pe care au scris-o. Falsă.

După Revoluţie, s-a implementat (cuvântul la ordinea zilei) ideea că tot ce s-a scris în anii socialismului trebuie aruncat pe fereastră fiind o literatură îmbibată de ideile comuniste. Au început să apară cărţi noi despre mizeria din anii socialismului. Cărţi cu teză. Nu dau nume. Câte dintre acestea vor dăinui?!

În anii burgheziei, au scris literatură şi Mihail Sadoveanu, şi Ion Vinea, şi Hortensia Papadat-Bengescu, şi Camil Petrescu, şi Lucian Blaga şi atâţia alţii care au scris o literatură adevărată. Nu i-am aruncat pe fereastră. În anii socialismului, au scris literatură de bună calitate Marin Preda, Nichita Stănescu, Augustin Buzura, D. R. Popescu, Nicolae Breban etc., etc., pe care nu avem dreptul să-i aruncăm pe fereastră.

Astăzi, a fi scriitor înseamnă a scrie liber de orice comandă politică. E singura modalitate de a putea învinge timpul. Sunt destule opere care au această calitate. Dar, mi se par a fi prea multe cele scrise de conjunctură. Critica literată ar trebui să fie mai severă. Măcar să se facă a nu le lua în seamă pe cele oportuniste. Cred că e singurul mod de a trece barierele vremurilor. Mă bucur să constat că avem de unde alege. Acesta e marele câştig (unul din ele!) al celor 30 de ani de după Revoluţie.