OLIVIU CRÂZNIC: EXISTENŢIALISMUL: DOCTRINĂ ŞI REFLEXII

Ştefan Bolea (n. 1980) este poet multipremiat (Război civil, 2005; Noaptea instinctelor, 2009; Gothic, 2011; AntiZeu, 2014), prozator (Caietul Roxanei şi alte Jurnale, 2013, 2018; Caietul psihopatului, 2015), eseist (Theoria, 2015), aforist (Biblia nihilistă, 2017), monograf (Ontologia negaţiei, 2004; Introducere în nihilismul nietzschean, 2012; Existenţialismul astăzi, 2012), critic şi istoric literar (a îngrijit, în cadrul unui proiect mai vast – intenţia anunţată a realizării unei Contraistorii a poeziei româneşti – următoarele ediţii critice: D. Iacobescu, Quasi, 2014; Iuliu Cezar Săvescu, Poezii alese, 2015; Al. T. Stamatiad, Poezii alese, 2017), traducător literar (John Stuart Mill, Trei eseuri asupra religiei, 2018), doctor în Filosofie şi doctor în Literatură Comparată, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dintre colaborările pe plan internaţional, remarcăm îndeosebi publicarea autorului în revista anglo-americană Philosophy Now, precum şi anunţatul volum Reading the Jungian Shadow in Nineteenth-Century Literature (Lexington Books, 2020). Operele sale au fost analizate în volumul Ştefan Bolea: În apele grele ale Rechinului (Ormeny Francisc, 2010).

Indiferent de genul literar căruia îi aparţin volumele de mai sus (liric, epic, didactic), observăm că acestea tind să constituie un tot unitar – caracterizat, în primul rând, prin registrul stilistic gnomic şi, în al doilea rând, prin tema culturii artistice. Putem denumi, convenţional, acest tot unitar (inspirându-ne din proiectul mai sus menţionat al autorului, dar şi din alte proiecte similare ca unitate conceptuală din istoria literaturii române şi universale): Contraistoria filosofică a culturii.

Extrăgând din acest vast proiect, aflat în plin proces „arhitectural“, lucrările care aparţin genului didactic, trei sunt curentele culturale asupra cărora autorul s-a aplecat, cu precădere, până acum, rezervându-le volume după cum urmează: nihilismul – Ontologia negaţiei, Introducere în nihilismul nietzschean; existenţialismul – Existenţialismul astăzi; simbolismul – Theoria (în bună parte) şi critica inclusă în Contraistoria poeziei româneşti. Însă această delimitare specializată este, fireşte, una relativă: având în vedere numeroasele puncte comune ale istoriei şi ale doctrinelor acestor curente (în special, în ceea ce priveşte nihilismul şi existenţialismul), nu trebuie să ne mirăm că vom găsi pagini extinse dedicate, în fiecare volum, filosofiei ori literaturii comparate. Mai mult, analiza atentă a celor trei curente (şi, sporadic, a altor curente conexe, cum ar fi suprarealismul, expresionismul, antiumanismul etc.) este efectuată prin raportare la un alt curent, cu rol de piatră unghiulară: postmodernismul, a cărui oglindă conceptuală ilustrează supravieţuirea (şi actualitatea) unor concepte cristalizate în secolele trecute.

Raportat la teoria literară, Existenţialismul astăzi (ediţia a doua, revizuită şi adăugită, Bucureşti: Eikon, 2019) aparţine stilului funcţional tehnico-ştiinţific (caracterul ştiinţific al filosofiei este disputat, dar studiile critice ori de istorie a artei/culturii sunt incluse, de obicei, în cadrul acestui stil funcţional; uneori, în special atunci când apar în publicaţii periodice, adresându-se unui public larg, sunt atribuite stilului funcţional publicistic), curentului literar (şi filosofic) existenţialist (fireşte!), genului literar [de graniţă] didactic, speciei literare (din punct de vedere formal şi, respectiv, tematic) a monografiei filosofice, subspeciei literare a filosofiei culturii.

Structura generală a monografiei este următoarea: Epigraf (Kurosawa, Ikiru); Mulţumiri/Acknowledgements; Cuvânt înainte la ediţia a doua; Argument; [Partea] ˝i. Geneza existenţialismului (prezentând şi „preistoria existenţialismului“, „protoistoria existenţialismului“, „existenţialismul arhicunoscut“, precum şi o interesantă analiză a antiumanismului – inclusiv un excepţional comentariu al lui Deleuze asupra evoluţiei semnificaţiei fiinţei umane); [Partea] ii. Trei concepte fundamentale (asupra căreia vom stărui mai jos); Concluzii; Anexe (14 la număr – remarcăm, mai cu seamă, Anexele 3, 4, 7, care tratează „postexistenţialismul“, asigurând un epilog adecvat Genezei…); Rezumat/Abstract/Kurzfassung/Résumée (însoţit de o utilă enumerare a unor cuvinte-cheie); Bibliografie (principală, secundară, articole, sitografie: nu mai puţin de 26 pagini!); Index.

În cadrul Părţii a ii-a, care constituie, în fapt, „grosul“ şi esenţa lucrării, Şt. Bolea expune, explică, interpretează, comentează şi dezvoltă conceptele de „angoasă“, „moarte“ şi „autenticitate“, insistând asupra modului în care sunt văzute acestea de către filosofii Kierkegaard (şi de către ai săi „autori pseudonimi“, cu „vocile“ lor distincte), Heidegger şi Sartre. Pe parcurs, sunt relevate şi opiniile altor gânditori (remarcăm, printre aceştia, în mod deosebit, pe Kant, Tillich, Buber, Ortega y Gasset, Large), iar conceptele în cauză sunt aşezate în relaţie cu numeroase alte concepte similare, conexe (anxietatea, frica, finitudinea, neantul, sinceritatea ş.a.), ori, dimpotrivă, opuse (curajul, credinţa, falsitatea) – demonstrându-li-se, astfel, utilitatea şi durabilitatea.

Totodată, facem cunoştinţă şi cu punctele de vedere proprii autorului monografiei, dintre care redăm aici, cu titlu de exemplu, următoarele definiţii originale (reperele operei):

– „existenţialismul constituie alternativa la felul de a fi reductiv al nihilismului şi la modul fragmentar de operare specific postmodernismului, vizând existentul în integralitatea sa, într-un univers care oferă mai ales non-sens şi discontinuitate“;

– „angoasa este un afect meontologic, care vizează nu numai fiinţa, ci şi nimicul ce irumpe din sânul ei“;

– „[moartea] este direcţionarea conştiinţei finitudinii către potenţialităţile noastre deschise de existenţă. (…) trebuie să ne «trezească» la viaţă, la conştientizarea faptului că trebuie să trăim, să ne împlinim viaţa“;

– „autenticitatea este o căutare a adevărului personal simultană cu transcenderea constantă a dictatului falsităţii“.

Alte importante elemente de originalitate ale monografiei:

1. inter/pluridisciplinaritatea: volumul nu se rezumă la filosofia (comparată) propriu-zisă, ci se extinde asupra altor arii cultural-ştiinţifice: arta (ne vom opri îndată asupra acesteia), psihologia (deosebit de interesante consideraţiile privind mania şi delirul paranoid), religia („Încercării lui Avraam“, de pildă, îi sunt repartizate porţiuni extinse din lucrare) etc.;
2. abordarea cu caracter de ansamblu, nediscriminatorie: Şt. Bolea analizează nu doar filosofia literaturii înalte (Lautréamont, Turgheniev ş.a.), ci şi filosofia industriei contemporane a divertismentului [intelectual] (Dick/Timpul dezarticulat/The Truman Show, Palahniuk/Fight Club etc.), pe nedrept ignorată în România. Spunem „în România“, deoarece peste hotare o astfel de viziune cuprinzătoare nu mai este considerată, de mult timp, drept neobişnuită (EG: numeroase studii rezervate, în Occident, substratului existenţialist al filmografiei lui J. Whedon), înţelegându-i-se perfect valenţele şi chiar necesitatea;
3. acordarea unei atenţii deosebite – ni se semnalează încă din Argument – bibliografiei americane recente (utile, în mod deosebit, amintitului demers dedicat industriei divertismentului, dar şi conturării unei percepţii postmoderne privind existenţialismul), în condiţiile în care predecesorii lui Şt. Bolea pe piaţa românească de carte au preferat, îndeobşte, bibliografia franceză clasică.

Concluzionând, avem de a face cu un volum apărut în bune condiţii editoriale (apreciem, mai cu seamă, coperta inspirată şi tipărirea pe coală albă, de calitate superioară, rezistentă în timp), semnat de un exeget al existenţialismului care îşi atinge, incontestabil, scopul propus: „acoperirea unei lacune în spaţiul românesc cultural“, „sincronizarea cercetării româneşti cu cea occidentală“.