PETRIŞOR MILITARU: RECONFIGURAREA EXISTENŢIALISMULUI

Singulară în peisajul editorial românesc prin amploarea şi consistenţa sa, cartea lui Ştefan Bolea – Existenţialismul astăzi, ediţia a doua, revizuită şi adăugită, Editura Eikon, 2019, 482 p. – este la origine o teză de doctorat susţinută sub coordonarea profesorului Andrei Marga. Dintr-o perspectivă mai generală, lucrarea îşi propune să ne ofere o nouă perspectivă asupra acestui curent care a marcat gândirea europeană (filosofică, literară şi artistică) la începutul secolului xx. Pe de o parte, Ştefan Bolea reface coordonatele în care s-a născut acest curent de gândire şi urmăreşte importanţa sa în context şi prin comparaţie cu nihilismul şi postmodernismul, pe de altă parte, reconfigurează existenţialismul în jurul a trei concepte fundamentale pentru înţelegerea sa: angoasa, moartea şi autenticitatea, fiindcă „aceste trei concepte au o intenţionalitate interdisciplinară (cu multiple aplicaţii în psihologie, teologie sau literatură) şi sunt intercondiţionate, fiecare dintre ele oferind un indiciu despre corpus-ul existenţial“ (p. 18). Din această perspectivă, studiul de faţă reuşeşte să aducă la zi cercetarea românească prin recursul la bibliografia de ultimă oră în acest domeniu nu foarte vizitat de filosofii români din ultimii 30 de ani. Premisa lui Ştefan Bolea este că dacă la jumătatea veacului trecut existenţialismul îşi propusese să rezolve în plan filosofic problemele lumii contemporane, o dată cu apariţia structuralismului şi a poststructuralismului până la mai recentul postmodernism, el pare a fi depăşit. Miza cărţii este tocmai aceasta: de a reda o nouă perspectivă asupra existenţialismului prin analizele focusate în jurul celor trei concepte şi, apoi, a demonstra cum poate fi aplicată grila existenţialistă în analiza unor fenomene contemporane din zona filosofiei actuale până spre ceea ce este cunoscut drept pop culture.

În partea iniţială, cercetătorul clujean ne oferă, prin acumulare, o definiţie proprie a curentului existenţialist pornind de la opt definiţii precedente şi de la cele mai noi studii în domeniu – cele americane, englezeşti, germane şi franceze. Apoi, Ştefan Bolea subliniază nu numai că angoasa este importantă la nivel de istoria ideilor („prin angoasă avem acces direct la autenticitate, individualitate şi experimentarea morţii“, p. 23), ci şi la nivel practic: „prin hermeneutica acestui concept putem înţelege direct şi cotidian angoasa noastră în faţa terorismului, singurătatea melancolică şi angoasantă a soldatului din Irak (după cum arată Renata Salecl), dar şi teama de şomaj (ca la Adorno) sau anxietatea şi izolarea imigrantului care locuieşte în două lumi şi nu aparţine nici uneia“ (p. 23). Demersul lui Ştefan Bolea începe cu un excurs în pseudonimia kierkegaardiană, urmat de o analiză a raportului dintre angoasă şi Geneză şi de distincţia fenomenologică dintre angoasă şi frică din Fiinţă şi timp de Martin Heidegger, pentru ca, la final, perspectiva teologică a lui Paul Tilich să ne dea, totuşi, o urmă de speranţă: angoasa poate fi transgresată prin curaj.

Capitolul dedicat fenomenologiei morţii face referi pregnante la Heidegger, Fink, Levinas, Sartre şi are o premisă stimulatoare: „faptul că ne conştientizăm moartea ne facem să apreciem viaţa“ (p. 24), în sensul că tocmai faptul că avem un deadline absolut ne face să căutăm un sens şi să ne întrebăm despre o posibilă evoluţie interioară.

În viziunea lui Ştefan Bolea, autenticitatea reprezintă „o virtute instabilă (aproape imposibilă)“, „un x, pe care trebuie să îl cultivăm (noi înşine trebuie să fim proprietarii şi creatorii vieţii noastre; autenticitatea trebuie gândită în direcţia independenţei şi a autonomiei)“. Analiza porneşte, de această dată, de la raportul dintre autenticitate şi falsitate într-un context filosofic şi psihologic ceea ce este un preludiu pentru dezbaterea pe marginea problemei autenticităţii religioase (Frică şi cutremur de Søren Kierkegaard) pentru a ajunge la analiza autenticităţii la Martin Heidegger şi la Jean-Paul Sartre.

La finalul cărţii, pe lângă o cronologie a existenţialismului şi câteva scheme ale celor trei concepte (angoasa, moartea şi autenticitatea) ce marchează evoluţia şi sensul acestora în timp, Addenda mai cuprinde douăsprezece minieseuri interdisciplinare ce vizează, de exemplu, relaţia dintre autenticitate şi simulare în filmul Fight Club pornind de la observaţia lui Robert Bennett – „Fight Club-ul militează pentru o campanie de reumanizare a subiectului prin explorarea existenţială a morţii, suferinţei şi a violenţei“ (p. 378). Din această perspectivă, opera minimalistului american Chuck Palahniuk se află la confluenţa existenţialismului, nihilismului şi postmodernismului.

Partea de Addenda continuă cu o analiză a conceptului de agonie la Kierkegaard şi Cioran, de unde reţinem această observaţie – „Cioran foloseşte expresii dintr-un vocabular neoromantic, cu intenţionalitate expresionistă («teribilă agonie», «halucinaţii de groază» şi «beţie neagră») amintind de Poe, Baudelaire şi Gottfried Benn“ (p. 402); apoi, cu o perspectivă existenţială asupra paranoiei („Paranoicul face parte din specia extra-terestră care şi-a făcut sălaşul în iad şi cuibul în abis“, p. 426); cu definirea conceptului de post-existenţialism („Sinonimul post-existenţialismului, în opinia lui Loewenthal, este post-postmodernismul care poate fi definit ca un succesor al  existenţialismului şi al postmodernismului, preluând concepte de la Heidegger, Kierkegaard sau Merleau-Ponty, dar şi explorând critica foucauldiană şi cea a lui Derrida, Lacan şi Saussure a subiectului.“, p. 416) sau încearcă să surprindă în ce măsură este posibilă autenticitatea („Opţiunea se exprimă în termeni religioşi: vrei să câştigi lumea sau propriul suflet?“, p. 419).

Bucurându-se pe coperta a patra de recomandarea Martei Petreu şi a lui Ovidiu Pecican, prin proba de erudiţie de care dă dovadă demersul interdisciplinar al lui Ştefan Bolea se adresează cititorului specializat, însă prin aplicaţiile captivante din Addenda cartea devine o lectură captivantă chiar şi pentru marele public.