JEAN-LOUIS COURRIOL: ŢINEA MULT SĂ-L RETRADUC

JEAN-LOUIS COURRIOL

L-am cunoscut pe Petru Dumitriu în carne şi oase absolut întâmplător, în 1995, la un Salon du Livre, la standul Éditions de la Table ronde, în compania lui Vladimir Dimitrievici, fondatorul editurii L’Âge d’Homme, care publica în coediţie cu Table Ronde autori români. Ştiam, în mare, că scriitorul român fugise din ţară, îi citisem câteva cărţi, mă impresionase mai cu seamă Incognito, publicat încă din 1962. De la primele replici, mi-a plăcut spiritul lui efervescent, eleganţa francezei sale, apoi umorul în limba română când a înţeles că o vorbesc bine. Cred că i-a plăcut şi l-am interesat când i-am răspuns, la obişnuita întrebare: „Cum ajunge un francez să vorbească limba română atât de bine?“ etc., că aveam la bază studii de limbi clasice, lucru care mi-a zis că-l impresionează; apoi, am fost pe aceeaşi lungime de undă în vederile noastre politice anti-comuniste.

PETRU DUMITRIU

Eram însoţit de Florica, soţia mea, de asemenea traducătoare de literatură română şi franceză, cu care a discutat puţin, la acelaşi târg, apoi de mai multe ori la telefon, putea fi un excelent om de lume. Arăta bine – fizic, era chiar charmant – cum a ţinut să observe şi soţia mea! Credeam că vom reţine tot ce ni se întâmplă în viaţă şi, din păcate, nu ne-am notat totdeauna convorbirile telefonice, de unde să ştim, dragă Marta Petreu, că ne vei solicita într-o zi să publici în Apostrof acest dosar ?

Am păstrat în schimb cele două scrisori pe care mi le-a trimis şi în care relua cele ce discutasem în detaliu la telefon. Ţinea mult să-l retraduc. Am vrut să-i fac această bucurie şi m-am prezentat, naiv, la editura Seuil, la Paris, pe strada Jacob (pe atunci), dar mi s-a spus că editura nu este interesată să RE-EDITEZE opera lui Petru Dumitriu. Probabil că nu aveau chef să o facă cu un nou traducător…Totuşi, ceva s-a republicat, din câte ştiu, cel puţin L’Homme aux yeux gris.

Ceea ce reţin, legat de Petru Dumitriu, este că imaginea luminoasă, veselă, aş zice aproape zglobie, pe care mi-am făcut-o când l-am cunoscut, s-a schimbat pe parcurs, era destul de pesimist, chiar foarte, mai ales după 1996.

Regret acum că nu i-am scris mai mult şi nu l-am incitat să-mi răspundă. Poate că istoria literaturii române ar fi câştigat câteva „confidenţe de scriitor” în plus. Mai reţin şi că în critica totalitarismului el se înscrie pe linia lui Soljeniţîn (cronologic, acesta apare mai tîrziu…) şi măcar pentru asta trebuie respectat.

[1]

Petru Dumitriu către Jean-Louis Courriol

Metz, 9 aprilie 1995

Dragă d-le Courriol,

Gândul mă trimite des la d-voastră, la rolul atât de important ce-l aveţi în relaţiile culturale  franco-române. Iar de când am văzut filmul lui Pintilie mă gândesc şi mai mult la dvs. Filmul e bun, foarte bun, dar are neajunsul că face din părinţii mei nişte personaje mai puţin impresionante decât modelul, şi deci mai puţin fascinante pentru spectator. Tatăl meu apare ca un tânăr nu foarte energic, mama nu atât de energică şi de inteligentă pe cât era – or, acest tânăr ofiţer plin de medalii din Primul Război Mondial care are o dată cutezanţa de a se căsători cu o fată aparţinând naţiei „din totdeauna duşmane“ şi a doua oară curajul de a refuza să asculte de un ordin ilegal, criminal, pe care-l execută alţii nu el, aveau, el şi mama, personalităţi mai puternice şi mai ataşante decât apar în film, iar asta în detrimentul chiar al filmului, care ar fi putut avea mai mult succes (dacă ar fi avut mai multă „forţă“, şi dacă dl P. ar fi avut o carură mai mare). (Acestea fiind zise, dl P. este o persoană talentată, iar filmul bun).

Cronica de familie conţine o serie întreagă de povestiri ce-ar putea fi ecranizate pentru cinema sau tv, ca un serial. Dar traducerea franceză din 1957-59 era proastă, iar cartea a nimerit într-o lume literară „de stânga“ – nu sunt singurul care a fost prost primit în acei ani, a se vedea marele Soljeniţîn la puţin timp după mine, a se vedea confratele meu polonez Hlasko, sinucis la Wiesbaden, discipolul şi compatriotul său, Jerzy Kosinski, care s-a sinucis recent în sua, a se vedea cel mai mare poet de limbă germană de după război, Paul Celan, evreu român din Bucovina, cu care am avut onoarea să fiu prieten, refugiat la Paris şi care s-a sinucis recent, Gherasim Luca, suprarealistul român sinucis şi mai recent, tot înecându-se în Sena… Dacă Occidentul n-ar fi fost atât de rusolatru* sau chiar rusodul (iertare! din grecul doulos, servitor, şi servus-sclav…), Cronică de familie a umilului dvs servitor nu ar fi fost atât de slab primită.

Or, este loc pentru o mai bună lectură a textului, cu condiţia ca el să fie tradus într-o franceză adevărată şi cu temperament. Este loc şi pentru o mai bună „mediatizare“.

Aţi avea bunăvoinţa să aruncaţi un ochi pe original, de curând publicat de Editura Fundaţiei Culturale Române, Aleea Alexandru 38, Sector 1, Bucureşti 71273, tel. 679-68-43 şi 633-11-62, director doamna Doina M., care vă va trimite sigur un exemplar (în trei volume)? Ar putea exista o posibilitate de cooperare între [Éditions du] Seuil şi Fundaţia Culturalà Română, sau, respectiv, iar asta ar fi mai important, între traducător, asociat cu autorul şi TV românească; în fine, plasarea originalelor (24 de povestiri, dacă nu mă înşel), ca serial pentru tv în Occident, cu sau fără colaborarea românilor.

Aceasta e doar o idee – dar mi se pare că de la Davila (crinoline, asasinat politic neelucidat, din 1862? 1864?, nu-mi mai amintesc şi puţin contează) până la La Belle Époque, la Marele Război şi până prin anii 1950 s-au acumulat o grămadă de subiecte din care n-ar fi decât de ales. Ştergând murdăriile marxist-leniniste fără de care această carte nu ar fi fost tipărită.

În sfârşit. E o lungă misivă, dar justificată de subiect. Răspundeţi-mi când puteţi d-voastră, când doriţi. Ştiu că traducerea va cere mult timp şi că va trebui mai întâi lămurită Editura Seuil sau, în caz de răspuns negativ, căutat alt editor. Dar cartea va intra sau a şi intrat în istoria literaturii române, deci, eşecul primei traduceri cauzat de foarte proasta traducere, de tăieturile la sânge (operate de Michel Chodkievicz, pe atunci un debutant) în original şi de circumstanţele politico-culturale ale anilor ’57 şi următorilor n-ar trebui s-o condamne definitiv la o uitare nemeritată. Şi nici s-o lipsească de succes cinematografic şi mediatic mai mult decât probabil.

ROG Dacă nu aveţi timp, daţi măcar un semn.

Dacă aveţi alte idei, putem căuta împreună o asociere prin contract între autorul originalului şi traducător, nu ca atare, ci ca agent literar. Poate vă gândiţi şi la Marin Karmitz (colaboratoarea lui principală este Doamna Anne-Valentine Delacroix [urmare din p. 4]: tel…., persoană foarte capabilă, cu nume demn de a purta crinolină romantică  şi de a figura în Cronică de familie!) Sper că ideea mea o să vă intereseze şi că ea va suscita chiar altele în mintea dv. Acestea fiind zise vă transmit cele mai frumoase sentimente şi omagii soţiei dvs.

Al d-voastră, Petru Dumitriu

PS Drepturile cinema şi TV ale originalului românesc sunt proprietatea mea. Le puteţi discuta (negocia) în numele meu.

Note (J-L C):  Ceea ce a adăugat peste text apare la noi între paranteze.

* Foloseşte adjectivul russolâtre inventat de el: -âtre fiind un sufix peiorativ (ceva ce ar trimite la prea).

[2]

Petru Dumitriu către Jean-Louis Courriol (fax)

Dragă Prietene,

Iată scrisoarea către Seuil pentru dvs. ca prieten şi traducător. Mulţumesc pentru tot.

Al d-voastră, Petru Dumitriu

Către editura Seuil, strada Jacob, nr. 27, Paris, arondismentul 6, prin bunăvoinţa d-lui J-L Courriol

Dragi Prieteni,

După cum ştiţi, sunt autorul volumelor Boyards publicate la Seuil. Prietenul meu, dl Courriol, este după părerea mea cel mai bun traducător din română în franceză.

Doresc să traducă Les Boyards (Cronică de familie) din nou şi integral cele 3 volume (a căror traducere publicată, respectiv vol. 1 şi 2, fără vol. 3, era proastă şi comporta numeroase omisiuni).

Dl. Courriol mă va reprezenta vis-à-vis de Seuil, va negocia cu d-voastră în numele meu, voi semna contractul cu Seuil pregătit împreună de el şi de dvs.

În caz că Seuil şi d-lui nu vor ajunge la o înţelegere mă va reprezeta atunci faţă de un alt editor. Care va voi să publice o nouă traducere, în sfârşit bună şi completă a Cronicii de familie.

Al d-voastră vechi autor al casei.

Petru Dumitriu

Quai R…. Metz

[3]

Petru Dumitriu către Jean-Louis Courriol

9.12.1996

Dragă Prietene,

După convorbirea noastră telefonică de la ora 17, am căutat prin hârtii şi vă trimit (originalul) scrisorii fixate, fiindcă vă poate fi de folos, à propos de Boyards (CRONICĂ DE FAMILIE):

– titlu problematic, nu-mi aparţine

– traducere proastă

– numeroase tăieturi după gustul (?) editorului (Chadkiewiez)

– fără vol. 3.

Dacă Seuil nu vrea să publice o altă traducere, adică pe a d-voastră, în 3 vol., text integral plus registrul personajelor, vă rog atunci să binevoiţi a căuta un alt editor. Merci. Al dvs, P. D.

Traducere de
Florica Courriol