a9
Viaţă şi biografie
Mircea Moţ
Viaţa scriitorului se plasează inevitabil împotriva biografiei sale, cât timp aceasta din urmă, scriere fiind şi revendicată de un autor cu orgoliul de a-i fixa definitiv reperele existenţiale, are pretenţia de a trece ea însăşi drept „operă“ ce face concurenţă vieţii, ca naraţiune la persoana a treia, precum în romanul tradiţional.
În cartea sa despre Blecher (Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei, Bucureşti: Humanitas, 2018), o ediţie revizuită după cum menţionează, Doris Mironescu se dovedeşte conştient de neajunsurile biografiei, pe care le consemnează într-un capitol introductiv, Argument. Despre biografie şi neajunsurile ei.
Reţinerile lui Doris Mironescu faţă de biografia tradiţională sunt încurajate chiar de opera lui Blecher. Criticul este cât se poate de rezervat în ceea ce priveşte naraţiunea pe care, de cele mai multe ori, mizează biograful. Nu doar viaţa lui Blecher este împotriva biografiei, subliniază Doris Mironescu, ci şi întreaga sa operă: „Tot din opera lui Blecher porneşte refuzul naraţiunii de tip realist, justificat prin convingerea scriitorului că povestirea are un mod de a se autogenera ce falsifică conţinuturile pe care ea crede că le vehiculează în mod genuin. Filosofia compoziţiei literare a lui Blecher este clar antibiografică“. Doris Mironescu este îndreptăţit să considere că viaţa „nu este în biografie; de fapt, viaţa e în altă parte“, în acele întâmplări, detalii „peste care biograful trece uşor cu vederea“. Pe de altă parte, transcriind viaţa autorului, încredinţând-o, altfel spus, cuvintelor şi limbajului, biograful o trădează printr-o inevitabilă subiectivitate. Scrierea biografiei impune „interpretarea de documente şi utilizarea de conjecturi precaute“. Criticul este convins că Blecher trebuie căutat în numeroasele acte oficiale, scrisori personale, anecdote şi portrete realizate de prieteni, însă Blecher al biografului este cu totul altul: „Imaginile lui Blecher sunt diferite nu doar pentru că oricine are dreptate să se contrazică, să se schimbe de-a lungul vremii, ci pentru că fiecare raportor, memorialist sau critic are o perspectivă proprie, mediată adesea de literatura autorului“ (s. n.). Doris Mironescu nu este deloc împotriva biografiei, a lui M. Blecher ori a oricărui scriitor, dimpotrivă, scrie el însuşi biografia autorului Întâmplărilor din irealitatea imediată, stimulat însă de gândul că viaţa este împotriva acesteia. Asumându-şi, totuşi, ipostaza de biograf al lui M. Blecher, Doris Mironescu disociază „între feluritele euri pe care contemporanii i le atribuie lui Blecher şi pe care Blecher însuşi şi le construieşte“. În această situaţie, pentru universitarul ieşean biografia „constituie, inevitabil, muncă de interpretare, lectură, uneori intuitivă, încercare de descifrare a «logicii narative» din spatele documentelor“. Mai mult, Doris Mironescu se dovedeşte prudent faţă de naraţiunea ca instrument al biografului sedus de coerenţa unei posibile construcţii epice. „Naraţiunea, subliniază criticul, nu ţinteşte coerenţa romanescă“. De aceea, el urmăreşte contrastele dintre imaginea lui Blecher din documente personale, amintiri sau lecturile altor biografi, cu „delimitarea faptelor nude faţă de construcţia imaginară sau imagologică“.
Perspectiva lui Doris Mironescu asupra biografiei ca „specie“ este marcată vizibil de opera lui Blecher, care-i impune criticului un demers cu particularităţi evidente. „Autoreprezentarea, scrie criticul, autodescrierea, în fine, autobiografia presupun, toate, cunoaşterea de sine (sau sentimentul autocunoaşterii), o bună relaţie cu tine însuţi şi cu ceilalţi, în fine, o bună instalare în lume“. Or, „literatura lui Blecher şi chiar paginile sale confesive, atâtea câte sunt, refuză confortul unei astfel de poziţii. Dimpotrivă, cele mai pregnante pagini ale sale vorbesc despre imposibilitatea definirii eului ca o unitate şi despre inadecvarea întîlnirii cu celălalt“. Pentru cel care a fost prea puţin prezent în lume este semnificativ faptul că Blecher „nu scrie niciodată o naraţiune autobiografică propriu-zisă“ şi, cel puţin din această perspectivă, criticul este conştient că „a scrie biografie devine aproape o imposibilitate“. Doris Mironescu o face însă, cu toate că Blecher este implicat „în lupta împotriva naraţiunii (auto)biografice, dar înţelegînd biografia ca transcriere a unei aventuri finalizate prin descoperirea tonalităţii vocii şi a calităţilor „imponderabile“ ale personajului său. Pentru demersul lui Doris Mironescu important rămâne faptul că biografia lui Blecher trebuie, totuşi, scrisă, cu atât mai mult cu cât „ea a constituit o problemă constantă pentru cel care a trăit-o“. O problemă atât de complexă, încât autorul a trebuit „să se inventeze ca scriitor şi să producă o operă întreagă în încercarea de a o dezlega“.
Doris Mironescu este cât se poate de atent la contextul existenţei scriitorului, care-i asigură certitudinea că viaţa lui Blecher, cea adevărată, cu intensitatea trăirii, se găseşte în momente şi secvenţe semnificative. Renunţând la firul narativ al biografului tradiţional şi privind cu detaşare cronologia respectată cu stricteţe de acesta, Doris Mironescu acordă atenţie unor locuri blecheriene, Romanul, Berck sau Parisul. Oraşul naşterii lui M. Blecher este prezentat în pagini ce amintesc obiectivitatea şi detaliile scrierilor realiste: „La începutul secolului xx, Romanul era un oraş de mărime mijlocie spre mică, situat în lunca Siretului, pe şesul neted şi aluvionar care pune o pauză în geografia deluroasă a Moldovei, înainte de precipitarea verticală a munţilor Neamţului. Era pe atunci un loc lipsit de priveliştea lumii, destul de bine fixat în angrenajul economic al zonei şi al statului român“.
Criticul insistă asupra prezenţei provinciei în opera lui Blecher, din dorinţa de a se sustrage tiraniei scrierii biografice tradiţionale şi pentru a dovedi, prin operă, că în spaţiul Romanului a existat acel autentic al vieţii, care contează în fond: „Prezenţa orăşelului de provincie în literatura blecheriană este mai mult decât un element de culoare. Provincia devine pentru Blecher un topos puternic animat de valori specifice. Deşi nu are acces la frumuseţea arhaică, arhetipală a satului şi nici la cea nouă şi experimentală, inventată de proza modernă, oraşul de provincie beneficiază, în «lectura» lui Blecher de monopolul unei neaşteptate categorii estetice: urâtul“.
Demersul lui Doris Mironescu este, nici nu se putea altfel, programatic fragmentat, cu accent pe secvenţe semnificative pentru existenţa scriitorului, bazându-se pe documente, memorii, fotografii ori mărturii ale cunoscuţilor şi prietenilor. Criticul interpretează gesturi şi fapte şi aceasta ţine de un specific al demersului său. Mă opresc asupra unei singure secvenţe. Adolescentul M. Blecher se închipuia celebrat în Franţa. Primele proze i le trimite lui Tudor Arghezi spre publicare în Bilete de papagal. Amănuntul nu-i scapă criticului: „faptul că la 19 ani Blecher trimitea primele sale proze spre publicare la Bilete de papagal (…) şi nu la Convorbiri literare (…) arată un tânăr cu lecturi şi interese literare deja bine definite. Opţiunea sa pentru Bilete de papagal se datorează unui contact timpuriu cu maeştrii modernismului românesc.“
Reperele existenţiale contează prin felul în care devin semnificative pentru opera literară a lui Blecher: Berckul se prezintă în romanul Inimi cicatrizate cu totul transfigurat şi diferit de cel din realitate. În general, aceste repere sunt raportate de critic la operă, nu în sensul de surse de inspiraţie, ci ca o certitudine că, dacă au trecut în operă, într-un fel sau altul, au fost emblematice pentru viaţa scriitorului.
Convins că într-adevăr viaţa prozatorului se află în altă parte, Doris Mironescu are întotdeauna de partea sa opera, din perspectiva căreia îşi construieşte convingător modernul demers privind viaţa lui M. Blecher.