a1

Carmen Elena Andrei

Interviu realizat de Marta Petreu  

Marta Petreu: Stimată doamnă Carmen Elena Andrei, numele dumneavoastră apare pe pagina a doua (!) a volumului Nicolae Balotă, Abisul luminat – o carte mult aşteptată, nu-i aşa? – ca îngrijitor de volum.  Deoarece autorul este, din păcate, plecat din lumea celor vii, şi deoarece volumul Abisul luminat nu are nicio Notă asupra ediţiei, cum cred că ar fi fost firesc să aibă, vă rog să spuneţi pentru cititorii revistei Apostrof despre ce fel de îngrijire a volumului este vorba. Dar, mai ales, vă rog să ne spuneţi de unde a apărut volumul şi cine anume l-a alcătuit, autorul însuşi, fiul său, Stephan Balota sau dumneavoastră?

Carmen Elena Andrei: Vă mulţumesc mai întâi pentru oportunitatea de a vorbi în faţa cititorilor despre această ultimă operă a lui Nicolae Balotă, căci înţeleg că întrebările dumneavoastră reprezintă o preocupare a specialiştilor privind structura şi conţinutul cărţii. Mai întâi, opţiunea privind forma de editare a volumului a aparţinut exclusiv editorului, deci la această întrebare nu pot să vă dau alte detalii. Şi eu mi-aş fi dorit să existe o prefaţă a volumului sau, cel puţin, o notă asupra ediţiei… Pot să vă spun doar că, deîndată ce textul a fost corectat şi aşezat în pagină, la începutul anului 2016, l-am predat d-lui Nicolae Manolescu, conform dorinţei exprimate de către Nicolae Balotă, spre a găsi Domnia Sa cea mai bună formulă de editare. De aici, drumul până la apariţia volumului a fost lung, fapt datorat, în mare măsură, vastităţii materialului de tipărit. Trebuie subliniată contribuţia majoră pe care a avut-o Preasfinţitul Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic al Oradiei, vechi prieten al lui Nicolae Balotă, care a finanţat tipărirea cărţii. În ceea ce priveşte „meritele“ mele în îngrijirea volumului, acestea se rezumă la corectarea şi paginarea textului. Selecţia textelor, precum şi alcătuirea cuprinsului îi aparţin exclusiv autorului, care, cu câteva săptămâni înainte de plecarea sa dintre noi, mi-a spus telefonic că a pregătit pe computerul său forma de publicat a Abisului luminat. Rolul lui Ştefan Balotă a fost doar acela de mesager al tatălui său

M. P.: Aveţi cumva idee după ce criterii şi-a alcătuit Nicolae Balotă acest volum? Vă întreb pentru că eu am publicat, înApostrof, mai multe fragmente din Abisul luminat – primul fragment în anul 2001. Se numeşte In-teresant, da, cu cratimă în interiorul cuvîntului, şi a apărut în numărul 3 din 2001 al revistei. Iar la sfîrşitul acestui fragment, pe care l-am publicat la rubrica Dosar, autorul precizează: „Fragment din Abisul luminat, lucrare închinată detenţiei în închisorile comuniste“. Acest fragment lipseşte din cartea pe care o am în faţă.

C. E. A.: Relaţia mea cu Nicolae Balotă a fost una de tipul mentor-discipol. De aceea, am privit întotdeauna informaţiile şi destăinuirile sale ca pe nişte daruri, pe care nu le ceri, le primeşti. Nu e un secret pentru nimeni că în ultimii doi ani, a fost foarte afectat de unele remarci foarte dure privind statutul său în raport cu fosta Securitate. A fost, cred, ultima lovitură pe care compatrioţii săi i-au dat-o (dintr-un lung şir de nedreptăţi care i-au provocat multă suferinţă) şi pe care nu a mai fost dispus să o accepte. De aceea, a rupt aproape integral legăturile cu cei din ţară şi chiar şi cu mine comunicarea a devenit sporadică şi lacunară, mai ales în ultimul an. Desigur, o cauză majoră a fost starea sănătăţii sale, tot mai precară. Am făcut această divagaţie pentru a justifica oarecum faptul că nu vă pot da niciun fel de lămuriri în ceea ce priveşte criteriile după care autorul a hotărât să organizeze forma finală a volumului. Însă această întrebare, care frământă cel mai mult pe cei care cunosc istoria cărţii, îşi are răspunsul în numeroasele interviuri pe care Nicolae Balotă le-a oferit pe această temă, aşa cum bine amintiţi, încă de la începutul anilor 2000, când autorul a început să ofere spre publicare, diferitelor reviste literare ample fragmente dinmagnum opusulsău.

În anul 2010, într-un interviu publicat de Cosmin Ciotloş în România Literară, întrebat despre perspectiva publicării treptate a Abisului luminat, autorul spunea: „Apare însă o piedică majoră care a amânat până acum şi mai amână încă un timp publicarea aceasta treptată. Ea rezidă în natura lacunară a întregului op. N-am lucrat la el ca un arhitect care-şi face de la început proiectul şi apoi se ţine de realizarea continuă, metodică a întregului. Am ridicat clădirea atacând-o din mai multe părţi. Există însă goluri chiar în partea iniţială a lucrării.[…] Când, cu patru ani în urmă (2006, n.n.), am reluat lucrul la Abisul luminat, mi-am modificat optica. Reîncepeam nu de acolo unde începusem mai înainte, de la sfârşitul Caietului albastru, adică de la a doua arestare a mea, deci de la începutul anului 1956, ci de la prima mea arestare, din 1948. Înţelesesem că anul acesta a fost nu numai pentru viaţa mea, ci pentru toată lumea românească şi, mai mult, pentru lume în general, un an hotărâtor, o răspântie de drumuri ce se separau pentru multă vreme. Dar aceasta m-a obligat să reîncep întreaga mea scriere, şi poate acesta va fi motivul că nu voi vedea în viaţa mea cum ar arăta Abisul luminat «publicat în întregime»“.

Revenind la întrebarea dvs., ştiu şi eu despre mai multe „capitole“ care fuseseră publicate în reviste, precum impresionantul fragment din „În subpământa din Piteşti“ (numele „Cărţii a şaptea“), apărut în România Literară, tot în 2001, şi care nu se regăsesc în materialul lăsat de Nicolae Balotă spre publicare. Raţiunile acestei alegeri a autorului nu mi-au fost dezvăluite nici mie, însă ele pot fi căutate, în opinia mea, în scrupulozitatea cu care autorul şi-a realizat întreaga operă, fie ea critică, eseistică sau literară, ce l-a împiedicat să insereze texte care, oricât de valoroase, nu se integrau întregului în ultima sa viziune.

M. P.: La fel lipseşte şi Bolgia trădătorilor, fragment pe care l-am publicat în numărul 2 din 2003 al Apostrof-ului… Apoi, Balotă a publicat fragmente din Abisul… şi în alte reviste decît Apostrof-ul, în România literară, de pildă… Sînt oare cuprinse în volumul apărut? Ştiţi cumva de la urmaşul marelui scriitor dacă nu cumva  există şi un alt volum pregătit de Nicolae Balotă pentru publicare?

C. E. A.: Cea mai mare parte a fragmentelor publicate în reviste se regăseşte în volum, însă nu toate, aşa după cum arătam anterior. Fragmentele pe care le menţionaţi nu existau în „Dosarul de lucru“ la care am avut acces, deşi Ştefan Balotă mi-a copiat fără rezerve toate fişierele acestuia. Nu, nu cred că există un alt volum pregătit pentru publicare. Este posibil ca unele texte pe care le menţionaţi să se găsească pe unele dischete, pe care ştiu că obişnuia în trecut să-şi stocheze lucrările sau chiar în manuscrise care nu mi-au parvenit însă. Aceasta e o muncă de reconstituire care va urma, însă volumul apărut conţine doar textele pe care Nicolae Balotă le-a inclus în cuprinsul alcătuit de el însuşi.

M. P.: Din ceea ce ne povestea Nicolae Balotă,Abisul luminat a fost proiectat de autor ca o carte de mare dimensiune; Balotă vorbea despre vreo 2000 de pagini deja scrise, cu o parte despre perioada lui de viaţă de dinaintea Caietului albastru, o parte despre epoca de după Caietul albastru. Volumul apărut are 600 pagini.

C. E. A.: Am să vă răspund la întrebare citând un alt fragment, dintr-un interviu acordat de Nicolae Balotă lui Dumitru Chioaru, în 2013: „Pornind din 1948, sunt acum în anii 1953-1954, în 1954 şi urmează să ajung la anulCaietului albastru, 1954-55 care este publicat şi cu care voi face joncţiunea. Aceste prime patru cărţi aleAbisului luminat, care însumează cam 900 de pagini, doresc să le public în anul viitor. Să sperăm că mi se mai dă timpul să pot publica acest volum, dincolo de asta să refac golurile care sunt în partea a doua, mai mare, aceea a anilor de puşcărie, parte despre care, mărturisesc, când mă gândesc la vârsta mea,  nu ştiu dacă voi mai apuca să o termin. Mă voi strădui să fac ce voi putea, dar cred că asta va apărea postum.“ Din păcate, nu i s-a mai dat timpul necesar nici spre a publica, nici spre a scrie… Observaţi că vorbeşte despre „patru cărţi“ (din cele şapte proiectate), pe care în forma lăsată spre publicare le-a redus la trei, iar forma în care este editat volumul a redus foarte mult numărul paginilor. Aş vrea să-mi exprim aici o opinie, care se doreşte un îndemn atât pentru cititorii avizaţi, cât şi pentru cei neavizaţi. Să lecturăm această carte de autoficţiune, un model de scriere, în care talentului scriitoricesc, cu o tuşă inconfundabilă de clasicism, i se adaugă erudiţia emblematică a autorului, iar numeroasele sale excursuri culturale pornesc de la cele mai banale fapte, precum cel relatat în capitolul Moartea în tablou german, o vizită la o prietenă din tinereţe a bunicii sale, aşa cum a dorit autorul ei să ne-o dăruiască!

M. P.: La întîlnirile cu el, Nicolae Balotă ne-a vrăjit cu povestea „Comandorului“, a lui Sablin. Şi asta lipseşte dinAbisul luminat. Eu am rămas cu impresia că povestea Comandorului Sablin e deja scrisă. Ce ştiţi să îmi spuneţi despre asta?

C. E. A.: Despre povestea Comandorului Sablin nu vă pot spune decât că nu se găseşte în „Dosarul de lucru“ al cărţii la care am avut acces. Este un text „vechi“, care circula prin anii 2000, deci trebuie căutat în „manuscrisele“ sale.

M. P.: Imediat după moartea lui Nicolae Balotă, mi-aţi spus, cred că îmi amintesc bine, că pentru fiecare fragment dinAbisul… autorul a lăsat mai multe variante. Oare ceea ce citim acum reprezintă într-adevăr variantele ultime ale capitolelor?

C. E. A.: Cu siguranţă, da. Ceea ce vă spuneam atunci se referea la faptul că există texte care se găsesc în mai multe foldere, în unele dintre ele nefinalizate. Am citit cu atenţie tot ceea ce se găsea în „Dosarul de lucru“ şi am ajuns la concluzia că ele sunt doar cópii ale aceluiaşi text, căci între ele nu există diferenţe de conţinut.

Vă rog să-mi permiteţi ca, în final, să fac câteva consideraţii de ordin personal. Înţeleg deplin nedumerirea unora dintre profesioniştii care au cunoscut bine opera lui Nicolae Balotă şi pe autorul ei, privind forma finală a Abisului luminat. Ea provine, desigur, din aşteptările pe care unii aveau, mărturisite sau nu, datorate şi confesiunilor făcute de către autor cu privire la această carte de-a lungul timpului. La aceasta, se adaugă şi impresia puternică pe care Caietul albastru a lăsat-o cititorilor. Iată ce mai mărturisea Nicolae Balotă despre „construcţia“ Abisului luminat, în interviul acordat lui Cosmin Ciotloş, pe care l-am mai amintit: „E oarecum cazul lui Gaudi, creatorul acelei mirabile biserici, Sagrada Familia, din Barcelona (iertare pentru ceea ce pare extrem de înfumurat în asemănarea aceasta). Când am contemplat îndeaproape şi cercetat prin cărţi structura şi istoricul construcţiei acesteia, care mă fascinează din mai multe motive, nu doar estetice, mi-am dat seama că genialul ei constructor a lucrat întrucâtva rapsodic şi că modul său de lucru făcea imposibilă terminarea ei. Iar el a început să lucreze la biserica sa în 1883, la vârsta de 31 ani şi a lăsat-o departe de a fi terminată, murind în 1926. De altfel, nici acum, la peste o sută de ani de la începerea ei, continuatorii proiectului Gaudi n-au terminat-o. Când am început să scriu Abisul luminat aveam 75 de ani! Iar dacă ea se află încă tot pe şantier cu unele turle încheiate, cu altele abia începute, cu ziduri, şi galerii, şi firide ce par să ducă undeva, apoi se pierd, vina e a mea, în egală măsură cu vina istoriei timpului nostru.“ Rămâne ca noi, cei rămaşi în urmă, să avem curajul de a continua edificiul pe care Nicoale Balotă l-a proiectat cu atâta generozitate (fără a lăsa un plan al său), în sensul de a aduna şi a insera într-o viitoare ediţie a cărţii (în a cărei apariţie sper), toate textele şi fragmentele rămase, fie ele publicate sau nepublicate vreodată. Va fi o mare provocare căreia sper că-i vom putea face faţă.

Nicolae Balotă a văzut Abisul luminat ca opera vieţii sale, existenţa sa din ultimii ani de viaţă s-a confundat cu travaliul la această grandioasă scriere. Iar ceea ce a rezultat este o operă ce transcende cu mult graniţele literaturii memorialistice, fiind o carte a unei epoci, a unui destin colectiv alcătuit din imagini ale unor destine individuale. Cred cu tărie că formula actuală a cărţii trebuie citită fără prejudecăţi, aşa cum şi-a dorit întotdeauna Nicolae Balotă să fie citite operele sale. Am găsit, în acest sens, între documentele lui, o mărturisire făcută unei prietene, ca răspuns la o scrisoare a acesteia al cărei conţinut nu-l cunosc; răspunsul este însă edificator: „Nu mă interesează (o spun cu toată sinceritatea) afirmaţiile criticilor, de mult nu le mai citesc atunci când publică ceva despre mine. Cu atât mai mult mă interesează ca scrierile mele să fie citite, cum spui, cu «naivitate». Din păcate, «naivii» care mă citesc nu se exprimă decât prin exclamaţii, când le place ceva. S-a scris mult la timpul său despre Caietul albastru, dar am citit foarte puţine articole şi numai cele ale prietenilor (cum era Laura). În schimb, nu pot uita unele întâlniri de pe stradă cu necunoscuţi care mă recunoşteau de la televizor şi-mi spuneau cu cea mai deplin călduroasă «naivitate» cât de mult le-a plăcut sau cât i-a interesat cartea asta. Într-o zi, puţin după apariţia şi dispariţia Caietului din librării, intram cu Biencuţa în curtea Facultăţii de Filologie din Cluj (pe Horea), şi ne-a ieşit în cale o studentă. Se îndrepta spre ieşire şi mergând era scufundată în lectura cărţii mele. Ei, asta da, ne-a umplut pe amândoi de bucurie. Căci Bianca participa din plin la toate bucuriile şi amărăciunile mele. Citea şi recitea tot ce scriam, iar ea unea lectura «naivă», de simplă plăcere sau de interes, cu priceperea ei literară de prozatoare.“ Aceasta cred că ar fi cea mai mare răsplată pentru efortul lui Nicolae Balotă de a lăsa o operă unică, în opinia mea, în peisajul literar românesc al secolului XXI. Ar mai fi, desigur, una, în care din păcate personal nu mai sper, aceea a unei reparaţii morale pe care lumea literară i-o datorează marelui scriitor, de a fi acceptat, măcar post mortem, ca membru al Academiei Române.

Cluj-Oradea, 20-25 iunie 2018,
interviu realizat prin e-mail