2018/n6/a8

Mircia Dumitrescu la Changwon

R.C.

La începutul lunii septembrie, la Changwon (Coreea de Sud) se va deschide cea de a patra ediţie a Bienalei internaţionale de sculptură. Organizată de Fundaţia Culturală Changwon, manifestarea va avea de această dată ca temă Echilibrul non-sculptural. O temă contradictorie, apreciază directorul Bienalei, cunoscutul critic de artă Youn Bummo, chiar paradoxală dacă o percepem din perspectiva unei stări naturale, în armonie cu natura, bazată pe fundamente narative.

Invitatul special al ediţiei din acest an este artistul Mircia Dumitrescu. În luna aprilie, Youn Bummo a venit special la Bucureşti pentru a lua contact cu plasticianul român şi a-i vedea lucrările. De comun acord, au fost selectate pentru Bienală două din recentele sale sculpturi: Adam şi Eva, precum şi Omul. De altfel, această din urmă lucrare a fost reprodusă şi pe afişul prestigioasei manifestări.

Grafician, pictor, ilustrator de carte, sculptor, Mircia Dumitrescu se dovedeşte astfel a fi un artist polivalent, a cărui operă impresionează şi şochează, în egală măsură. Cunoscut, mai ales, pentru creaţiile de grafică, el exersează şi „un alt alfabet”, cum îi place să se definească atunci când vine vorba despre sculpturile sale. Ilustrăm acest număr al revistei cu câteva dintre ele, realizate din lemn de tei sau de stejar, începând din 1971 şi până anul trecut. (R.C.)