2018/n6/a19

Un dramaturg necesar (Flavius Lucăcel, Corporaţia, Paralela 45, 2018)

Alexa Visarion

Cunosc şi admir o parte din opera dramatică concepută cu trudă şi pasiune de Flavius Lucăcel. Avem un contact profesional onorant pentru mine şi, în acest context, mărturisesc că dramaturgia românească actuală are prin creaţiile sale o voce distinctă, autentică şi, ceea ce mi se pare important, complexă. Volumul Corporaţia (Paralela 45, 2018) demonstrează cu strălucire caratele valorice, conceptuale şi structurale, performante prin limbaj şi expresivitate, arată un autor de teatru născut şi impus doar de propriul său talent… Un scriitor născut şi nu făcut, care luptă cu o sisifică nobleţe pentru un teatru al esenţelor. Trecătoarea pisicii descrie lumea, lumea noastră agresivă şi debusolată, lumea vie prin amplitudinea neliniştitoare, grotescă a unei existenţe construite pentru a ne supune standardizării poleite.

Cele trei piese, Corporaţia, Singurătatea pietrelor şi Trecătoarea pisicii, relevă, în structuri dramatice distincte, un univers ambiguu, personalizat de autor prin înaltă măiestrie analitică, o structură diformă a unei societăţi dezechilibrate moral. Construcţiile dramatice se nuanţează prin capacitatea cuvintelor de a semnifica o multitudine de situaţii, stări şi trăiri ce se dezlănţuiesc plurifocal, într-o dinamică accelerată a unui dialog cu reverberaţii multiple în plan social, politic şi existenţial. Flavius Lucăcel este un virtuos al planurilor conflictuale pe care eroii săi le dezvoltă şi le întreţin cu incandescenţă sarcastică şi care conţin diferite nivele de semnificaţie şi reverberaţie în perimetrul conştiinţei. Poetice prin altitudine conceptuală, complexe şi surprinzătoare prin ineditul tratării şi valenţele subiectelor, piesele din acest volum au un înalt rang profesional, deopotrivă incitant şi seducător, atât pentru cititor cât şi pentru practicienii scenei. Lumea în derivă, care se întreţine prin mistificare şi maculare a idealurilor, lumea fără verticalitate condamnată la subzistenţă şi uniformizare, îşi revendică cu disimulată autoritate puterea nocivă care ne degradează.

Corporaţia este volum de referinţă de care teatrul românesc are nevoie pentru a se purifica şi înălţa deopotrivă. Cât adevăr atâta conştiinţă, câtă conştiinţă atâta frumuseţe, câtă frumuseţe atâta umanitate. Lucid şi conştient de responsabilităţile ce revin artistului astăzi, autorul apără prin acuză semnificaţiile şi sensurile unei lumi pe care cu greu o mai putem echilibra. Abrutizarea şi uniformizarea sunt tratate cu dezinvoltură şi farmec scriitoricesc, aducând scenei româneşti un suflu inedit de nobleţe. Volum necesar teatrului, volum ce hrăneşte mintea şi sufletul…