2018/n4/a4

Cum a fost transformată Medeea Iancu într-un Geo Bogza extrem-contemporan

Marta Petreu

În timp ce alegerile la Uniunea Scriitorilor se apropie în viteză iar candidaţii, cinci la număr – fapt ce ţine în mod firesc de democraţie –, îşi încearcă argumente unul pe seama altuia, şi asta nu în primul rînd în revistele Uniunii, ci în mediul virtual, a scăpat nebăgat în seamă un fapt, unul de repetiţie, după cum voi arăta în rîndurile următoare, care ne sugerează ce puţin am evoluat noi ca mentalitate estetică din anii 1930 şi pînă acum. Faptul – unul uimitor – este următorul: scriitoarea Medeea Iancu a fost „sancţionată contravenţional“ de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani în urma lecturii pe care a făcut-o la Botoşani, la Zilele Eminescu (ianuarie 2018). Cică pentru că oamenii s-au scandalizat ascultînd-o.

Nimic nou sub soare, noi mai avem în istoria culturii noastre nişte evenimente asemănătoare, şi anume în perioada interbelică: atunci, la diferite instigări moralizatoare (ale lui Brătescu-Voineşti, apoi ale lui Iorga, uneori ale lui Georgescu-Cocoş, unealta lui Nicolae Iorga), poeţi, prozatori şi critici (printre alţii, Lovinescu) au fost acuzaţi de pornografie, unii arestaţi şi judecaţi. Îmi place să le aduc aminte cititorilor că, în anii 1930, nu numai autori avangardişti au fost într-un fel sau altul penalizaţi pentru textele lor cotate ca indecente, ci şi Mircea Eliade. Celebrul şef al generaţiei ’27 a fost implicat (spre surpriza lui, deoarece iniţial şi el se pronunţase, justiţiar pripit, contra „pornografilor”) în „procesul pornografiei”, pe baza corpului-delict intitulat Domnişoara Christina. Şi de asemenea îmi face plăcere să le aduc aminte extrem-contemporanilor că Societatea Scriitorilor Români (adică Uniunea… de atunci) a dat, în frunte cu preşedintele ei, generalul Condiescu, un banchet de solidaritate cu Eliade, la care au participat Rebreanu, Constantin Rădulescu-Motru, Al. Rosetti, C.C. Giurăscu, Ionel Teodoreanu, Nae Ionescu şi alţii. Masa s-a desfăşurat la Capşa… Nu cunosc meniul.

Mie nu-mi place amestecul poliţienesc în literatură – în nici o artă, de fapt. Mă îndoiesc că forţele poliţieneşti, fie ele chiar de nivel judeţean, au căderea de a da verdicte cu privire la un poem – sau, în general, cu privire la orice fel de creaţie, fie ea de literatură, artă plastică, teatrală, muzicală etc., fie ea de filosofie ori chiar ştiinţă (dacă mă gîndesc la felul cum este pus astăzi sub semnul îndoielii principiul evoluţionist al lui Darwin). Nu au dat vameşii americani verdict de vămuire a unei sculpturi a lui Brâncuşi, făcîndu-se de rîs pentru eternitate? Nu mă impresionează nici reacţia de indignare a ascultătorilor din sala unde a citit Medeea Iancu – că, dacă ar fi să mă iau după indignarea lor, ar trebui să presupun că Ion Creangă, cu celebra lui Poveste…, a fost neamţ, nu moldovean… Oare nu în literatura română a apărut o revistă cu numele – popular, pe şleau şi nearticulat – al organului sexual masculin? Şi o alta, cu graţiosul nume „Muci”?

Hotărît, din punctul meu de vedere poliţia şi justiţia nu au ce face ordine pe teritoriul culturii. Nici al celei umaniste, nici al celei ştiinţifice.

Dacă ne amintim că guvernul se agită pentru o lege contra „defăimării” ţării, „sancţiunea contravenţională“ care i-a fost dată Medeei Iancu s-ar putea să fie doar un simptom. Azi-mîine o să ne pomenim cu tot felul de harnici observatori ai moralităţii din reviste, cărţi, săli de teatru, expoziţii ş.a.m.d.. Azi-mîine o să ne pomenim că ne sînt din nou luate la control, ca pe vremea totalitarismului socialist-real, ideile, convingerile, decenţa, visele din somn. Rele vremuri ne-au ajuns din nou, dacă o poetă e sancţionată pentru că a cuvîntat cum i-a trecut ei prin minte.

3 aprilie 2018