2018/n4/a2

  • Ne-au vizitat la redacţie, veseli şi mai puţin veseli, Ion Vartic, cu presă proaspătă, Mihai Maga, cu înfricoşătoare tabele, mesagerii doamnei Doti Stanca, cu documente, studenţi din anulIII filosofie, doamnele Elena Abrudan şi Ruth Oren, după numerele din Apostrof cu Vlad Caragiale şi genealogiile caragialeştilor. De asemenea, doamna directoare Paula Ivan, de la Arhivele Naţionale, şi doamna Monica Hanganu, consilierul nostru juridic. Apoi, paza contra incendiilor din partea UBB, pompierii propriu-zis, oameni din lumea juridică, Ana Pop cu bilanţul pe anul trecut, Constantin Cubleşan în căutare de volume de poezie. La fel, colegii de la Centrul Cultural Francez, poştaşul, portarul, alte persoane importante. Se anunţă Carol Iancu. (M.C.)
  • ÎntrucîtEchinox-ul împlineşte în acest an o jumătate de secol, Ziua Mondială a Poeziei a fost sărbătorită la Cluj cu o serată dedicată celebrei reviste studenţeşti (în română, maghiară şi germană) şi mişcării culturale (literare, filosofice, sociologice, istorice, artistice). La serata intitulată Echinoxişti la echinocţiu au participat autori formaţi în ambianţa revistei, printre care: Ion Pop, Horia Bădescu, Mariana Bojan, Ştefan Borbély,  Ruxandra Cesereanu, Aurel Codoban, Ion Cristofor, Ştefan Damian, Dinu Flămând, Adrian Grănescu, Anca Haţiegan, Ştefan Melancu, Virgil Mihaiu, Gavril Moldovan, Ioan Moldovan, Rareş Moldovan, Ion Mureşan, Vasile Muscă, Mircea Muthu, Adrian Papahagi, Ovidiu Pecican, Flore Pop, Adrian Popescu, Ilie Rad, Andrei Simuţ, Ion Urcan şi Remus „Mongolu“ Pop. Serata, desfăşurată la Muzeul de Artă, a fost moderată de Irina Petraş. (M.C.)
  • În ziua de 26 martie 2018, la Universitatea din Bucureşti, cu prilejul lansării volumului Carol Iancu,Les mythes fondateurs de l’antisemitisme. De L’Antiquité à nos jours (Paris, 2017), Andrei Marga a susţinut conferinţa Miturile. Critica raţiunii magice. (M.C.)

 

  • Sub semnul Centenarului.„Scriitori în Marele Război“ este conferinţa pe care Răzvan Voncu a susţinut-o  în 16 martie la Cluj-Napoca, la invitaţia Platformei culturale TiMAF. Contextul istoric şi bătălia din jurul istoriei consemnate de scriitori, conform propriilor orientări politice, victime sau acuzaţi de trădare, cu toţii au fost puşi în lumină de discursul captivant şi evidenţiaţi de faptul că au scris mai întîi cu sânge şi cuvinte Marea Istorie. (A.V.M.)